BAC 2017: Rata finală de promovare mai mare decât anul trecut

   În prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat din acest an s-a înregistrat o rată finală de promovare de 72,9%, în creştere faţă de 2016 când valoarea acesteia a fost de 68,1%. În total, din 128.509 elevi prezenţi la Bac, 93.640 au reuşit să treacă cu success de “examenul maturităţii”, însă la această valoare s-a ajuns abia după soluţionarea contestaţiilor.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, 88.311 candidaţi promovaţi sunt din promoţia 2016-2017 (79,2%, rată de reuşită), iar 5.329 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (31,4%, rată de reuşită).

De reţinut şi faptul că numărul mediilor de 10 a crescut la 126 (iniţial au fost înregistrate 97).

La capitolul contestaţii, au fost depuse peste 42.000 de cereri de recorectare, cele mai multe fiind înregistrate la proba scrisă de Limba şi literatura română (18.617).

MEN a mai precizat că, la nivel național, cele mai ridicate procente de promovare (83%+) s-au înregistrat în judeţele Bacău (84,53%), Sibiu (84,39%), Iași (84,10%) și Cluj (83,65%). Rata finală de promovare în Capitală este de 75,83% (în creştere de la 74,09%) iar judeţele în care rata de promovare a rămas sub 55% sunt Ilfov (44,31%) şi Giurgiu (51,96%).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2017 este programată între 28 august şi 6 septembrie.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata