Casatoria

Casatoria

Noul cod civil prevede o serie de elemente de noutate in ceea ce priveste incheierea casatoriei.  Spre diferenta de vechiul cod  civil in care sotilor li se aplica doar comunitatea legala de bunuri, dispozitiile noului cod civil permit sotilor sa aleaga intre mai multe optiuni in momentul incheierii casatoriei. Astfel, viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională.

Regula generala presupune faptul ca  bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor. Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale. Sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având conţinut predeterminat. Convenţia matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei. Convenţia încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii ei.

Casatoria si regimul separaţiei de bunuri

Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată.Prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.

La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire . Se poate întocmi un inventar şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri. În toate cazurile, pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul se anexează la convenţia matrimonială, supunându-se aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială. În lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor. Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege.

Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobândeşte un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ, acesta din urmă poate alege, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ.

Casatoria si regimul comunităţii convenţionale

Regimul comunităţii convenţionale se aplică atunci când, se derogă, prin convenţie matrimonială, de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale.  În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:

a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor de uz personal si a bunurilor destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;

b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepţia obligaţiilor asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei;

c) obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă;

d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii;

e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.

Cu toate ca adoptarea unui alt regim matrimonial decat acela cu care societatea romaneasca a fost obisnuita o perioada mare de timp, ar putea fi asilimata mai greu, am intalnit cazuri in care viitorii soti au ales un regim matrimonial diferit de cel uzual. Apreciez ca o astfel de reglementare este benefica doar in anumite situatii si in general, pe termen lung ea poate deveni daunatoare. Acest fapt este cauzat de o serie de atitudini pe care ambii soti trebuie sa le comporte unul fata de celalalt si, peste care, uneori vor trece mai greu. Una din aceste situatii o reprezinta achizitia de bunuri, in special bunuri mobile, pentru a caror dovada a proprietatii sotii trebuie sa pastreze actele de achizitie, in caz contrar bunul propriu achiztiionat de unul dintre soti devenind bun comun. Prin urmare, ramane la latitudinea viitorilor soti cum isi vor reprezenta casatoria si daca in “comunitatea de bunuri” sunt incluse si sentimentele sau nu.