Ce amenzi risca angajatorii daca nu acorda zilele libere

0

zilele libere

Ce amenzi risca angajatorii daca nu acorda zilele libere

   Incalcarea de catre angajator a dispozitiilor privind sarbatorile legale referitoare la acordarea acestora sau compensarea acestora cu alte zile libere, precum si plata unui spor de 100%  se sanctioneaza cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

 Avand in vedere faptul ca anul trecut au fost adaugate doua noi zile libere, respectiv 24 ianuarie si 1 iunie, anul acesta romanii vor dispune de mai mult timp de odihna.

In anul 2017 zilele libere, conform modificarilor aduse Codului Muncii, sunt urmatoarele:

  • 1 şi 2 ianuarie;
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
  • prima şi a doua zi de Paşti;
  • 1 mai;
  • 1 iunie;
  • prima şi a doua zi de Rusalii;
  • Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
  • 1 decembrie;
  • prima şi a doua zi de Crăciun;
  • două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Important de mentionat este faptul ca acordarea zilelor libere se face de către angajator.

    Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie. 

  Dispozitiile legale cu privire la sarbatorile legale nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

    Salariaţilor care lucrează în unitatile sanitare şi cele de alimentaţie publica, precum şi la locurile de muncă unde activitatea nu poate fi intrerupta li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în urmatoarele 30 de zile.

IMPORTANT

    In cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.