Codul silvic

 

Codul silvic

 

Parlamentul României

Codul Silvic

TITLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. – (1) Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră, inclusiv cele neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în condiţiile legii, constituie, indiferent de forma de proprietate, fondul forestier naţional.
(2) Potrivit alin. (1), fondul forestier naţional include:
a) pădurile;
b) terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;
c) terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite;
d) terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de plante-mamă;
e) terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi;
f) terenurile care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic;
g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate forestiere de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier, terenurile ocupate temporar şi cele afectate de sarcini şi/sau litigii, precum şi terenurile forestiere din cadrul culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei de stat şi cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat;
h) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice;
i) Abrogată.
j) Abrogată.
k) Abrogată.
(3) Toate terenurile incluse în fondul forestier naţional sunt terenuri cu destinaţie forestieră.
Art. 2. – (1) Sunt considerate păduri, în sensul prezentului cod, şi sunt incluse în fondul forestier naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie.
(2) Termenul pădure include:
a) terenurile cu folosinţă pădure cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în condiţiile legii;
b) perdelele forestiere de protecţie;
c) terenurile pe care sunt instalate jnepenişurile;
d) terenurile acoperite cu păşuni împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră;
e) plantaţiile cu specii forestiere din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare realizate pe terenurile proprietate publică a statului, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1).
Art. 3. – (1) Fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional.
(2) Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie fondul forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile prezentului cod.
(3) Dovada deţinerii în administrare a terenurilor forestiere proprietate publică de către administrator se face potrivit legii şi pe baza amenajamentelor silvice, în condiţiile regimului silvic.
Art. 4. – În sensul prezentului cod, definiţiile termenilor utilizaţi sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul cod.
Art. 5. – Principiile care stau la baza gestionării durabile a pădurilor sunt următoarele:
a) promovarea practicilor care asigură gestionarea durabilă a pădurilor;
b) asigurarea integrităţii fondului forestier şi a permanenţei pădurii;
c) majorarea suprafeţei terenurilor ocupate cu păduri;
d) politici forestiere stabile pe termen lung;
e) asigurarea nivelului adecvat de continuitate juridică, instituţională şi operaţională în gestionarea pădurilor;
f) primordialitatea obiectivelor ecologice ale silviculturii;
g) creşterea rolului silviculturii în dezvoltarea rurală;
h) promovarea tipului natural fundamental de pădure şi asigurarea diversităţii biologice a pădurii;
i) armonizarea relaţiilor dintre silvicultură şi alte domenii de activitate;
j) sprijinirea proprietarilor de păduri şi stimularea asocierii acestora;
k) prevenirea degradării ireversibile a pădurilor, ca urmare a acţiunilor umane şi a factorilor de mediu destabilizatori.
l) gestionarea pădurilor pe principiul teritorialităţii;
m) atenuarea consecinţelor produse de schimbările climatice asupra pădurilor, precum şi adaptarea pădurilor la schimbările climatice.
Art. 6. – (1) Fondul forestier naţional este supus regimului silvic.
(2) Vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos.
(3) Recoltarea şi valorificarea lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier naţional sunt la latitudinea proprietarilor, cu respectarea prevederilor alin. (2).
(4) Persoanele juridice şi instituţiile publice care beneficiază, sub raport economic, ecologic sau social, de efectele funcţiei de protecţie a pădurilor învecinate, altele decât cele aflate în proprietate, plătesc contravaloarea acestor funcţii potrivit prevederilor reglementate prin lege specială.
Art. 7. – (1) După forma de proprietate, fondul forestier naţional poate fi:
a) fond forestier proprietate publică a statului;
b) fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
c) fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;
d) fond forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale.
(2) Fondul forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde păşunile împădurite, incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care, prin efectul prezentului cod, se includ în fondul forestier naţional.
(3) Este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(4) Este interzisă includerea pădurilor în intravilan.
Art. 8. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură reprezintă autoritatea de stat în domeniul silviculturii.
Art. 9. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură înfiinţează structuri teritoriale de specialitate.
(2) Denumirea şi regulamentul de organizare şi funcţionare a structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea acesteia.
(3) Numărul personalului tehnic de specialitate din structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se dimensionează în raport cu suprafaţa fondului forestier şi cu numărul de proprietari.
(4) Pentru o suprafaţă de cel mult 12.000 ha fond forestier, în cadrul structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură trebuie încadrat un inginer silvic.
(5) Structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se înfiinţează pentru suprafaţa minimă de fond forestier, după cum urmează:
a) 60.000 ha în zona de câmpie;
b) 120.000 ha în zona de deal;
c) 180.000 ha în zona de munte.

TITLUL II
Administrarea fondului forestier naţional

Art. 10. – (1) Este obligatorie administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor silvice pentru întregul fond forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice. Pentru fondul forestier proprietate publică a statului deţinut de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea», administrarea se realizează de către structurile din cadrul acestuia.
(2) Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri:
a) ocoale silvice de stat – din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi din structura Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, care administrează fond forestier proprietate publică a statului şi care sunt înfiinţate de acestea; Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea», poate asigura administrarea prin bazele experimentale, care se asimilează ocoalelor silvice de stat, dar numai pentru fondul forestier proprietate publică a statului pentru care are calitatea de administrator, potrivit legii;
b) ocoale silvice de regim, care sunt înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în proprietate fond forestier ori de asociaţii constituite de către acestea.
(3) Ocoalele silvice prevăzute la alin. (2) sunt de interes public şi pot administra sau asigura servicii silvice, după caz, şi pentru alte proprietăţi forestiere, pe bază de contracte, care constituie titlu executoriu cu privire la sumele datorate de către proprietar pentru administrarea sau asigurarea serviciilor silvice, după caz, cu excepţia ocolului silvic propriu al Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, care poate asigura administrarea sau serviciile silvice numai pentru fondul forestier pe care îl are în administrare proprie.
(4) În formele asociative de proprietate la care statul deţine în indiviziune terenuri cu vegetaţie forestieră, statul este reprezentat în drepturile sale de către Ministerul Finanţelor Publice.
Art. 11. – (1) Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» şi de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin ocolul silvic propriu constituit în condiţiile legii.
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(3) Fondul forestier proprietate publică a statului nu poate fi concesionat, cu următoarele excepţii:
a) terenurile aferente activelor care se vând, în condiţiile legii, de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, pe durata existenţei construcţiilor, dar nu mai mult de 49 de ani de la data încheierii contractului de concesiune;
b) terenurile aferente obiectivelor construite înainte de anul 1990, altele decât cele prevăzute în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în funcţiune la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe durata de funcţionare a obiectivelor, dar nu mai mult de 49 de ani de la data încheierii contractului de concesiune, cu condiţia menţinerii obiectivului.
(4) Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva poate să desfăşoare, în fondul forestier proprietate publică a statului pe care îl administrează, activităţi nespecifice administrării acestuia, numai în condiţiile legii.
(5) Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are dreptul de a utiliza terenuri forestiere proprietate publică a statului pe care le administrează şi pentru înfiinţarea de crescătorii de vânat şi complexuri de vânătoare, în condiţiile legii.
(6) Terenurile achiziţionate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva din fonduri publice şi din fondul de conservare şi regenerare devin fond forestier proprietate publică a statului şi se intabulează ca atare.
(7) Veniturile Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva se constituie din:
a) valorificarea produselor fondului forestier şi din alte activităţi economice specifice;
b) administrarea fondului forestier al altor proprietari decât statul sau prestarea de servicii pentru fondul forestier al altor proprietari, închirierea de bunuri, în condiţiile legii;
c) despăgubiri, potrivit legii;
d) donaţii, potrivit legii;
e) contravaloarea serviciilor ecosistemelor forestiere asigurate prin menţinerea funcţiilor de protecţie a pădurilor, care se suportă de către beneficiarii direcţi sau indirecţi ai serviciilor ecosistemelor forestiere, care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, metodologia de cuantificare a funcţiilor de protecţie a pădurilor şi procedura de decontare a acestora se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;
f) compensaţii acordate de la bugetul de stat;
f1) 20% din chiriile pentru ocupările temporare de terenuri din fondul forestier proprietate publică a statului;
g) alte surse, potrivit legii.
(8) Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează şi de institute publice de cercetare sau de instituţii de învăţământ de stat cu profil silvic.
(9) În litigiile referitoare la dreptul de administrare a fondului forestier proprietate publică, titularul acestui drept va sta în instanţă în nume propriu.
(10) În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică a statului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestor obligaţii.
Art. 12. – (1) Fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se administrează prin ocoale silvice de regim, care funcţionează ca regii autonome de interes local, sau pe bază de contracte cu ocoale silvice de stat, aşa cum este reglementat la art. 10 alin. (2) şi (3).
(2) Ocoalele silvice de regim care nu funcţionează ca regii autonome de interes local pot asigura servicii silvice pentru fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ- teritoriale.

Art. 13. – (1) Pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, administrarea şi/sau serviciile silvice se realizează prin ocoale silvice de regim, care funcţionează similar asociaţiilor şi fundaţiilor sau ca societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori pe bază de contract cu alte ocoale silvice.
(2) Ocoalele silvice de regim prevăzute la alin. (1) se pot constitui atât de proprietari, cât şi de asociaţii ale acestora şi pot funcţiona în subordinea unor structuri silvice de rang superior.
(3) Structurile silvice de rang superior dobândesc personalitate juridică din momentul înscrierii acestora în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice.
Art. 14. – (1) Ocoalele silvice de regim prevăzute la art. 12 şi 13 au personalitate juridică, întocmesc balanţă, bilanţ contabil propriu, au buget anual de venituri şi cheltuieli distinct, de care dispun.
(2) Bugetul anual de venituri şi cheltuieli se aprobă de proprietarul unic, de consiliul local sau de adunarea generală, după caz, la propunerea ocolului silvic.
(21) Ocolului silvic care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la alin. (2), până la data de 31 martie a anului în curs, după notificarea prealabilă făcută de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, i se suspendă dreptul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat cu amprentă rotundă, până la îndeplinirea condiţiei.
(3) Conducerea şi reprezentarea legală a ocolului silvic de regim sunt asigurate de şeful de ocol silvic, numit de proprietarul unic, consiliul local, consiliul de administraţie ori de adunarea generală, după caz, cu avizul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Conducerea ocolului silvic de stat este asigurată de către şeful de ocol, care este numit în funcţie prin concurs, de către conducerea unităţii Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
(4) Şefii ocoalelor silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) şi conducătorii structurilor silvice de rang superior sunt angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi trebuie să aibă vechimea de minimum 5 ani, respectiv 8 ani, ca ingineri cu studii superioare silvice în domeniul silviculturii, conform reglementărilor în vigoare.
(5) Ocolului silvic al cărui şef nu este numit în condiţiile alin. (3) şi (4) i se retrage, după o perioadă de 45 de zile de la data neîndeplinirii condiţiilor, autorizaţia de funcţionare emisă de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Art. 15. – (1) Ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) se autorizează prin înscriere în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Ocoalele silvice private sunt de utilitate publică şi dobândesc personalitate juridică din momentul înscrierii acestora în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice.
(3) Pentru dobândirea personalităţii juridice, ocoalele silvice prevăzute la alin. (2) încheie în prealabil actul constitutiv şi statutul în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.
(4) Conţinutul Registrului naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, modelul documentelor de constituire, organizare şi funcţionare, procedura de constituire şi autorizare pentru toate ocoalele silvice şi atribuţiile acestora se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(5) Veniturile ocoalelor silvice prevăzute la alin. (2) se pot constitui din:
a) valorificarea produselor fondului forestier;
b) prestări de servicii şi închirieri de bunuri, în condiţiile legii;
c) contravaloarea serviciilor ecosistemelor forestiere asigurate prin menţinerea funcţiilor de protecţie a pădurilor, care se suportă de către beneficiarii direcţi sau indirecţi ai serviciilor ecosistemelor forestiere, care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică;
d) cotizaţia anuală a proprietarilor care le-au constituit;
e) tarifele percepute pentru serviciile prestate;
f) donaţii, potrivit legii;
g) compensaţii acordate de la bugetul de stat sau local;
h) alte surse, în condiţiile legii.
i) valorificarea creditelor de carbon.
Art. 16. – (1) Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură cu respectarea principiului teritorialităţii.
(2) Ocolul silvic se constituie, funcţionează şi asigură administrarea şi/sau serviciile silvice pentru suprafeţe de fond forestier aflate în limitele teritoriale ale judeţului în care acestea au sediul social şi în judeţele limitrofe acestuia, cu respectarea principiului teritorialităţii.
(3) Face excepţie de la prevederile alin. (2) proprietarul unic care are în proprietate fond forestier şi în alte judeţe decât judeţul în care ocolul silvic îşi are sediul social şi în judeţele limitrofe acestuia, care poate constitui un ocol silvic de regim, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(4) Ocolul silvic care administrează şi/sau asigură serviciile silvice în proximitatea unei suprafeţe de fond forestier proprietate publică sau privată a unei unităţi administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice este obligat să asigure, pe bază de contract, administrarea/serviciile silvice, la solicitarea scrisă a proprietarului.
(5) În situaţia fondului forestier pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, la preluarea acestora pentru administrare, respectiv pentru asigurarea serviciilor silvice, se realizează control de fond de către ocolul silvic care urmează să încheie contract de administrare sau servicii silvice, după caz.
Art. 17. – (1) Respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toţi proprietarii sau deţinătorii de fond forestier.
(2) Proprietarii fondului forestier au următoarele obligaţii în aplicarea regimului silvic:
a) să asigure elaborarea şi să respecte prevederile amenajamentelor silvice şi să asigure administrarea/serviciile silvice pentru fondul forestier aflat în proprietate, în condiţiile legii;
b) să asigure paza şi integritatea fondului forestier;
c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;
d) să realizeze lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;
e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor pădurilor;
f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea parchetelor şi eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;
h) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în administrare sau în proprietate;
i) să aibă delimitat fondul forestier aflat în proprietate, în conformitate cu actele de proprietate sau cu documentele cadastrale, după caz, prin semne de hotar, şi să le menţină în stare corespunzătoare;
j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la transmiterea proprietăţii asupra terenurilor forestiere.
(3) În cazul administrării fondului forestier prin ocoale silvice autorizate, obligaţiile prevăzute la alin. (2) aparţin acestora, cu excepţia celei prevăzute la alin. (2) lit. i).
Art. 18. – Proprietarii vegetaţiei forestiere de pe terenuri din afara fondului forestier au următoarele obligaţii:
a) să respecte normele tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementările privind circulaţia materialelor lemnoase;
b) să asigure îngrijirea şi protecţia vegetaţiei forestiere, precum şi combaterea dăunătorilor acesteia.

TITLUL III
Gestionarea durabilă a pădurilor

CAPITOLUL I
Amenajarea pădurilor

Art. 19. – (1) Modul de gestionare a fondului forestier naţional se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate şi a titlului de proprietate a statului pentru fondul forestier proprietate publică a statului.
(2) Ţelurile de gospodărire a pădurii se stabilesc prin amenajamente silvice, în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice şi cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor, exercitat potrivit prevederilor prezentului cod.
Art. 20. – (1) Amenajamentul silvic se elaborează pe unităţi de producţie şi/sau de protecţie, cu respectarea normelor tehnice de amenajare. Reglementarea procesului de producţie pentru pădurile de pe proprietăţile cu suprafeţe mai mici de 100 ha, incluse în unităţi de producţie/protecţie constituite în teritoriul aceleiaşi comune, respectiv aceluiaşi oraş sau municipiu, se face la nivel de arboret, cu condiţia asigurării continuităţii la acest nivel, aplicând tratamente adecvate.
(11) Întocmirea de amenajamente silvice este obligatorie pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha.
(12) Proprietarul care are încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier al unei proprietăţi cu suprafaţa de maximum 10 ha poate recolta un volum de maximum 3 mc/an/ha de pe această proprietate forestieră, în funcţie de caracteristicile structurale ale arboretului.
(2) Normele tehnice prevăzute la alin. (1) se elaborează şi se aprobă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în colaborare cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», cu alte instituţii de specialitate şi organizaţii neguvernamentale, cu respectarea următoarelor principii:
a) principiul continuităţii şi al permanenţei pădurilor;
b) principiul eficacităţii funcţionale;
c) principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii;
d) principiul economic.
(3) Perioada de valabilitate a amenajamentului silvic este de 10 ani, cu excepţia amenajamentelor întocmite pentru pădurile de plop, salcie şi alte specii repede crescătoare, la care perioada de valabilitate este de 5 sau de 10 ani.
(4) Pe perioada de valabilitate a unui amenajament silvic este interzisă elaborarea altui amenajament silvic pentru pădurea respectivă sau pentru o parte din aceasta, cu excepţia cazurilor prevăzute în normele tehnice.
(5) În situaţia în care amenajamentul silvic include mai multe proprietăţi, la solicitarea proprietarilor, societatea specializată autorizată pentru lucrări de amenajare a pădurilor eliberează un extras de amenajament, cu informaţiile corespunzătoare fiecărei proprietăţi.
(6) Semnele de hotar se stabilesc prin normele tehnice pentru amenajarea pădurilor şi reprezintă baza de referinţă a cadastrului forestier.
(7) Grăniţuirea pădurii respectă principiile stabilite de Codul civil şi nu se aplică în interiorul acesteia.
(8) Exploatarea masei lemnoase în baza unui amenajament silvic se face pe baza autorizaţiilor de exploatare, eliberate de şeful ocolului silvic, care cuprind obligaţii referitoare la condiţiile din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru desfăşurarea activităţii şi măsurile pentru monitorizarea acesteia.
Art. 21. – (1) Elaborarea amenajamentelor silvice se face în concordanţă cu prevederile planurilor de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.
(2) Elaborarea amenajamentelor silvice se face sub coordonarea şi controlul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(3) Amenajamentele silvice se elaborează prin unităţi specializate atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, iar contravaloarea lor se suportă de:
a) administratorul fondului forestier proprietate publică a statului;
b) proprietar, pentru suprafeţe de fond forestier mai mari de 10 ha sau administrator în cazul în care proprietarul are înfiinţat ocol silvic de regim şi care administrează fondul forestier al acestuia.
(4) Cheltuielile privind elaborarea amenajamentelor silvice se suportă din fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, pentru suprafaţa de maximum 10 ha/proprietate, indiferent dacă aceasta este sau nu cuprinsă într-o asociaţie, cel puţin autentificată notarial.
(5) Metodologia de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (4) se stabileşte prin ordin comun al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al conducătorului autorităţii publice centrale pentru finanţe publice.
(6) Amenajamentele silvice pentru fondul forestier proprietate publică a statului se elaborează de institute de specialitate atestate şi se suportă de administratorul fondului forestier proprietate publică a statului.
Art. 22. – (1) Amenajamentele silvice şi modificările acestora sunt aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Anual, în perioada 1-31 ianuarie, ocoalele silvice sunt obligate să transmită structurilor silvice teritoriale din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură situaţia comparativă dintre prevederile amenajamentului silvic şi lucrările silviculturale efectiv realizate în anul anterior, la nivel de unitate de producţie.
(3) Modelul-cadru de raportare pentru situaţia comparativă prevăzută la alin. (2) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 23. – (1) Pădurile, astfel cum sunt definite de prezentul cod care, anterior intrării în vigoare a acestuia, au făcut parte din categoria vegetaţie forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional, devin fond forestier naţional şi se integrează în unităţi de producţie şi/sau de protecţie existente ori se constituie în unităţi de producţie şi/sau de protecţie noi, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de normele tehnice pentru amenajarea pădurilor.
(2) Obligaţia identificării pădurilor prevăzute la alin. (1), până la momentul amenajării lor în conformitate cu prevederile prezentului cod, revine structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod.
Art. 24. – (1) În cazul vegetaţiei forestiere de pe terenuri din afara fondului forestier, aşa cum este definită în prezentul cod, şi a oricăror altor terenuri, proprietarul poate opta pentru includerea lor în fondul forestier naţional, situaţie în care se întocmeşte amenajament silvic sau se includ într-un amenajament silvic existent.
(2) Schimbarea destinaţiei terenurilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi este scutită de taxe şi impozite.
Art. 25. – (1) În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale:
a) grupa I, care cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi a ecofondului, precum şi pădurile din ariile naturale protejate de interes naţional;
b) grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie, în care se urmăresc realizarea masei lemnoase de calitate superioară şi a altor produse ale pădurii, precum şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu.
(2) Modul de gestionare a pădurilor din fiecare grupă se diferenţiază în raport cu intensitatea şi natura funcţiilor atribuite, stabilite prin amenajamentele silvice.
(3) În vederea cuantificării volumului de lemn nerecoltat ca urmare a instituirii măsurilor de protecţie, pentru pădurile încadrate în grupa I funcţională, pentru care nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă, amenajamentul silvic va prevedea distinct şi reglementarea procesului de producţie pentru acestea, considerându-le încadrate în grupa a II-a funcţională.

CAPITOLUL II
Conservarea biodiversităţii

Art. 26. – (1) Pentru conservarea şi ameliorarea biodiversităţii se vor lua în considerare cele 4 forme ale acesteia: genetică, a speciilor, ecosistemică, peisagistică.
(2) Constituirea de arii naturale protejate în fondul forestier se realizează potrivit legislaţiei specifice în vigoare, cu avizul prealabil al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(3) Pădurile virgine şi cvasivirgine vor fi strict protejate şi se vor include în «Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine», constituit ca instrument de evidenţă şi gestiune prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Pentru recunoaşterea valorii excepţionale şi asigurarea protecţiei pe termen lung, pădurile virgine şi cvasivirgine se vor include, după caz, în Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervaţii ştiinţifice şi/sau integrarea acestora în zonele de protecţie strictă a parcurilor naţionale sau naturale.
(4) Conservarea şi ameliorarea biodiversităţii se realizează prin:
a) conservarea peisajului forestier mozaicat prin menţinerea luminişurilor, poienilor, terenurilor pentru hrana şi liniştea faunei sălbatice şi a habitatelor marginale;
b) crearea de arborete cu structuri diversificate, având compoziţii conforme tipului natural fundamental de pădure şi aplicând tratamente intensive, precum şi alte practici silvice favorabile conservării şi ameliorării biodiversităţii şi regenerării naturale a arboretelor;
c) conservarea în limitele ecologice necesare a lemnului mort aflat pe sol şi pe picior.
Art. 27. – (1) Constituirea de arii naturale protejate de interes naţional, care cuprind şi păduri, se realizează potrivit prevederilor legale, cu avizul prealabil al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Ocolul silvic care administrează pădurile situate în interiorul unui parc natural sau parc naţional are prioritate în dobândirea dreptului de a administra ariile naturale protejate respective, în condiţiile legii, dacă suprafaţa pădurilor reprezintă mai mult de 50% din suprafaţa acestora.
(3) Amenajamentele silvice întocmite şi aprobate, în condiţiile legii, pentru fondul forestier inclus în ariile naturale protejate de interes naţional sunt parte a planului de management, iar modificarea lor se aprobă numai potrivit prevederilor art. 22 alin. (1).

CAPITOLUL III
Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor

Art. 28. – (1) Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor se realizează în concordanţă cu prevederile amenajamentelor silvice şi/sau ale studiilor de specialitate, studii fundamentate în conformitate cu normele tehnice specifice.
(2) La regenerarea pădurilor se aplică regimul codrului, urmărindu-se conservarea genofondului şi a ecofondului, realizarea de arborete de calitate superioară, precum şi exercitarea cu continuitate de către acestea a funcţiilor de protecţie.
(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2) arboretele de plopi indigeni, de salcie, de salcâm, precum şi zăvoaiele în care este admis regimul crângului.
Art. 29. – (1) Tăierile rase sunt admise numai în arboretele de molid cu structură echienă şi relativ echienă, pin, plop euramerican, salcie selecţionată, precum şi în cazul substituirii ori refacerii unor arborete, în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), mărimea suprafeţei de pădure parcurse cu tăieri rase este de maximum 3 ha, cu excepţia arboretelor de plop euramerican şi salcie selecţionată, amplasate în incintele îndiguite, care necesită pregătirea mecanizată a terenului, situaţie în care suprafaţa este de maximum 5 ha. Între suprafeţele parcurse cu tăieri rase se va păstra o distanţă de minimum două înălţimi de arbori.
(3) În situaţia apariţiei de produse accidentale, mărimea parchetului este determinată de mărimea suprafeţei pe care s-a manifestat factorul dăunător şi de modul de intervenţie pentru înlăturarea efectelor generate de acesta.
(4) Realizarea într-un arboret a unei tăieri rase prin alăturare cu o altă tăiere rasă este permisă numai după închiderea stării de masiv în suprafaţă tăiată anterior. Dacă starea de masiv nu este încheiată într-o perioadă de 7 ani de la prima tăiere rasă, este permisă alăturarea, cu condiţia asigurării împăduririi integrale a suprafeţei tăiate anterior. Executarea într-un arboret a unei tăieri rase, unice, este permisă numai în situaţia în care arboretele perimetral vecin are asigurată starea de masiv.
(5) Tăierile rase în parcurile naţionale şi parcurile naturale sunt interzise, cu excepţia arboretelor în care nu se poate asigura regenerarea naturală prin altfel de tăieri.
Art. 30. – (1) Lucrările de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă.
(2) Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi a plantaţiilor şi de îngrijire a arboretelor trebuie astfel executate încât să se realizeze compoziţiile stabilite prin amenajamentele silvice şi/sau prin studiile de specialitate.
(3) Compoziţia, schemele şi tehnologiile de împădurire se stabilesc potrivit prevederilor din normele tehnice de specialitate şi/sau ale studiilor de specialitate aprobate.
(4) Regenerarea se consideră încheiată la realizarea stării de masiv.
(5) Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi plantaţiilor, precum şi de îngrijire a arboretelor se realizează de ocoale silvice sau de către persoane juridice atestate în condiţiile legii.
(6) Regulamentul şi criteriile de atestare a persoanelor juridice prevăzute la alin. (5) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu consultarea asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale şi a structurilor asociative ale autorităţilor locale.
Art. 31. – Modalităţile de producere, de comercializare şi de utilizare a materialelor forestiere de reproducere se stabilesc prin lege specială, în concordanţă cu prevederile europene în domeniu.
Art. 32. – (1) În cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. c) din motive imputabile, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin societăţi comerciale atestate, executarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar.
(2) Devizul lucrărilor prevăzut la alin. (1), întocmit de ocolul silvic sau de societatea comercială atestată şi aprobat de unităţile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, se comunică proprietarului.
(3) Devizul prevăzut la alin. (1), acceptat în mod expres sau tacit prin necontestare de proprietar, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, constituie titlu executoriu, fiind temei pentru executarea lucrărilor de regenerare.
(4) Contravaloarea lucrărilor de regenerare efectuate şi recepţionate în conformitate cu devizul aprobat este suportată de la bugetul de stat, până la recuperarea creanţei de la proprietar.
(5) Creanţa prevăzută la alin. (4) se recuperează prin executare silită, potrivit procedurii de recuperare a creanţelor bugetare, cu prioritate asupra terenului regenerat.
Art. 33. – (1) Administratorul fondului forestier proprietate publică a statului şi proprietarii de păduri au obligaţia să înfiinţeze fondul de conservare şi regenerare a pădurilor purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal şi având regimul rezervelor fiscale. Fondul se află la dispoziţia şi în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice.
(2) Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor prevăzut la alin. (1) se constituie din următoarele resurse:
a) contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier proprietate publică a statului, în cazul în care nu se oferă teren în compensare;
b) contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii de pe terenurile scoase definitiv sau ocupate temporar din fondul forestier proprietate publică a statului;
c) 30% din cuantumul chiriei, pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului;
d) contravaloarea despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate publică;
e) 50% din cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate privată;
f) 10-25% din valoarea masei lemnoase autorizate spre exploatare, provenită din produse principale şi accidentale I, calculată la nivelul preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabileşte de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, respectiv de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea», şi de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin ocolul silvic propriu; pentru celelalte forme de proprietate forestieră, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabileşte de ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. b);
g) sumele reprezentând cheltuielile de instalare/reinstalare a vegetaţiei forestiere pentru terenurile care fac obiectul compensării/ocupării temporare, precum şi cheltuielile necesare până la realizarea stării de masiv pentru terenurile din fondul forestier naţional;
h) sumele reprezentând contravaloarea efectelor determinate de funcţiile de protecţie, ecologice şi sociale ale pădurilor;
i) alocaţii de la bugetul de stat.
(3) Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor prevăzut la alin. (1) se foloseşte pentru:
a) regenerarea suprafeţelor parcurse cu tăieri;
b) împădurirea terenurilor goale înregistrate în amenajamentul silvic sau a celor preluate în scopul împăduririi;
c) reinstalarea pădurii pe terenurile ocupate temporar din fondul forestier naţional;
d) efectuarea lucrărilor de ajutorare şi de îngrijire a regenerărilor naturale şi de îngrijire a culturilor tinere existente;
e) efectuarea lucrărilor în resursele genetice forestiere înscrise în Catalogul naţional al materialelor forestiere de reproducere;
f) acoperirea cheltuielilor ocazionate de refacerea pădurilor afectate de calamităţi;
g) efectuarea lucrărilor de degajări şi curăţiri;
h) cumpărarea de terenuri cu destinaţie agricolă sau forestieră, în condiţiile legii;
i) gospodărirea pădurilor cu funcţii speciale de protecţie, în condiţiile în care nu este reglementat procesul de producţie lemnoasă;
j) efectuarea studiilor şi lucrărilor de protecţie a pădurilor;
k) împrejmuirea terenurilor pe care sunt instalate regenerări naturale şi a plantaţiilor.
(4) Constituirea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor pentru resursele prevăzute la alin. (2) lit. f) se face la data valorificării acestora. Alimentarea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor se face la data la care resursele prevăzute la alin. (2) devin exigibile.
(5) Evidenţa fondului de conservare şi regenerare a pădurilor se ţine pe proprietar.
(6) Sumele rămase disponibile din acest fond la sfârşitul anului calendaristic se reportează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. i).
(7) În cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pentru destinaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d), sumele rămase disponibile se restituie, la cerere, proprietarului.
(8) Lucrările prevăzute a fi finanţate din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pot fi realizate şi cu resurse financiare din afara acestuia.

CAPITOLUL IV
Asigurarea integrităţii fondului forestier naţional

Art. 34. – (1) Terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.
(2) Abrogat.
(3) Abrogat.
Art. 35. – Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional este interzisă.
Art. 36. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 35, este permisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional prin scoatere definitivă, pentru realizarea obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii.
(2) La cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute la alin. (1) poate compensa suprafaţa solicitată, caz în care nu se mai plăteşte contravaloarea terenului care urmează să fie scos definitiv din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat celelalte obligaţii băneşti.
(3) Compensarea prevăzută la alin. (2) se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional.
(4) Prin excepţie de la alin. (2), reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului, în suprafaţă de până la 400 mp, pentru realizarea unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, se realizează fără compensare şi fără plata altor obligaţii băneşti, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne.
Art. 37. – (1) Pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de lucrări şi obiective:
a) exploatare a resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 – Legea minelor, cu modificările şi completările ulterioare;
b) obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de cult, obiective sportive, medicale, precum şi obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de agrement şi de aprovizionare cu alimente şi combustibil, pontoane plutitoare şi adăposturi pescăreşti pentru pescari constituiţi în asociaţii;
c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;
d) obiective instalate în fondul forestier naţional înainte de anul 1990, precum şi suprafeţele aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva;
e) surse şi reţele de apă şi de canalizare, surse şi reţele de energie din resurse convenţionale sau regenerabile, reţele şi sisteme de comunicaţii, drumuri de interes judeţean şi local, parcuri recreative, parcuri tematice şi/sau educaţionale, precum şi lucrări şi/sau construcţii hidrotehnice şi de piscicultură;
f) explorare a următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri; explorarea, exploatarea şi transportul resurselor de petrol şi gaze naturale, precum şi instalarea, repararea, întreţinerea, dezafectarea reţelelor de transport sau distribuţie petrol, gaze naturale sau energie electrică.
(2) Amplasarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiţii, care trebuie îndeplinite cumulativ:
a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;
b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 m2 în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.
(3) Compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care are de 5 ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier naţional, iar suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional. La realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. e), al căror beneficiar este o unitate administrativ-teritorială sau o instituţie publică, compensarea se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii definitive.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru suprafeţele mai mici de 50 m2, beneficiarul scoaterii definitive poate să nu ofere teren în compensare, situaţie în care trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de 5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii, sumă care se virează la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, situaţie în care nu achită cheltuielile de instalare şi întreţinere a vegetaţiei forestiere până la realizarea stării de masiv.
(5) Taxa procentuală prevăzută în anexa nr. 2 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică la calculul obligaţiilor băneşti, este 100, în cazul scoaterilor definitive cu compensare a terenurilor din fondul forestier naţional.
(6) Terenurile cu care se realizează compensarea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie numai din afara fondului forestier naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa minimă a unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu terenuri degradate, neproductive din punct de vedere silvic sau cu terenuri situate în zonele de stepă, alpină şi subalpină.
(7) Pentru terenurile prevăzute la alin. (6) sunt obligatorii înscrierea în amenajamentele silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în maximum două sezoane de vegetaţie.
(8) În judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului, compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ.
(9) Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional şi terenurile preluate în compensare dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le înlocuiesc şi se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare şi a procesului-verbal de predare-primire, încheiat între părţi, în condiţiile legii.
(10) Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc nu fac obiectul scoaterii definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier şi sunt permise numai în situaţia în care realizarea amenajărilor nu implică tăieri de arbori sau defrişări.
(11) Autorizarea construcţiilor la distanţe mai mici de 50 m de liziera pădurii, în afara fondului forestier, se face cu avizul structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei documentaţii depuse cu localizarea în coordonate stereografice 1970.
Art. 38. – (1) Terenurile scoase definitiv din fondul forestier naţional devin proprietatea beneficiarului în momentul efectuării operaţiunii de predare-primire şi dobândesc destinaţia pe care acesta a solicitat-o şi care i-a fost aprobată.
(2) Se exceptează de la prevederile art. 37 terenurile aflate în perimetrul fâşiei de protecţie a frontierei de stat, care fac parte din domeniul public şi care, prin natura lor, sunt destinate protecţiei şi întreţinerii liniei de frontieră.
(3) Schimbarea destinaţiei obiectivului construit pe terenul care a făcut obiectul scoaterii definitive din fondul forestier naţional mai devreme de 5 ani determină abrogarea ordinului ministrului sau hotărârii Guvernului de aprobare şi aducere la starea iniţială a terenului scos din fondul forestier pe cheltuiala beneficiarului aprobării.
Art. 39. – (1) Ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional este permisă numai pe o perioadă determinată de timp, în scopul realizării obiectivelor din categoria celor prevăzute la art. 36 şi la art. 37 alin. (1) lit. e) şi f) şi cu asigurarea plăţii anticipate a obligaţiilor băneşti de către beneficiarul aprobării de scoatere din fondul forestier naţional pentru obiectivul respectiv.
(2) În raport cu durata obiectivului, perioada de timp pentru care poate fi aprobată ocuparea temporară prevăzută la alin. (1) este de maximum 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive de maximum 10 ani.
(3) Chiria aferentă fiecărui an se plăteşte până la data de 31 ianuarie a anului pentru care se datorează şi se calculează conform prevederilor legale în vigoare la data de 1 ianuarie.
(4) În cazul în care, pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 36 şi art. 37 alin. (1) lit. a), b) şi c), sunt necesare şi alte terenuri adiacente celor scoase definitiv şi numai pentru organizarea de şantier, acestea vor putea fi ocupate temporar, pe o perioadă egală cu perioada de realizare a investiţiei.
(5) Perioada pentru care se aprobă ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional, care au categoria de folosinţă pădure sau clasa de regenerare, include şi perioada necesară executării lucrărilor pentru redarea terenurilor în condiţii apte de a fi împădurite.
(6) Este interzisă aprobarea ocupării temporare de terenuri din fondul forestier administrat/pentru care sunt asigurate serviciile silvice de către un ocol silvic pentru operatorii economici şi succesorii în drepturi ai acestora, în situaţia în care aceştia nu au redat circuitului silvic, în condiţiile alin. (5), terenurile forestiere ocupate anterior din fondul forestier naţional, cu excepţia situaţiilor de urgenţă reglementate în condiţiile legii.
(7) Confirmarea redării în circuitul silvic potrivit alin. (6) se realizează de către şeful ocolului silvic.
(8) În situaţia în care terenul care a făcut obiectul ocupării temporare este încadrat în alte categorii de folosinţă forestieră decât cele prevăzute la alin. (5), beneficiarul are obligaţia de a preda terenul în condiţiile stabilite în actul de aprobare.
(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), terenul ocupat temporar se poate reprimi cu o altă categorie de folosinţă decât cea iniţială, cu condiţia aprobării schimbării categoriei de folosinţă în interiorul termenului de ocupare temporară.
(10) În cazul în care la sfârşitul perioadei aprobate de ocupare temporară terenul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (5), (8) şi (9), garanţia depusă şi dobânda bancară aferentă se reţin în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.
(11) Garanţia depusă şi dobânda bancară aferentă prevăzută la alin. (10) se transmit ocolului silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice, la solicitarea acestuia, în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, pentru execuţia lucrărilor necesare aducerii terenului la condiţiile prevăzute în actul de aprobare, conform devizului de lucrări întocmit de ocolul silvic şi avizat de structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 40. – (1) Solicitările de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier naţional, în condiţiile prevăzute la art. 36-39, cu acordul proprietarului şi avizate favorabil de ocolul silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice, în cazul proprietăţii private şi proprietăţii publice a unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv cu avizul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, al Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» sau al ocolului silvic înfiinţat de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, se aprobă de către:
a) conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafeţe de până la un ha;
b) conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu avizul structurii de specialitate, pentru suprafeţe de la un ha până la 10 ha inclusiv şi pentru situaţia prevăzută la art. 39 alin. (7);
c) Guvernul, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu avizul structurii teritoriale de specialitate, pentru suprafeţe de peste 10 ha, precum şi pentru alte situaţii prevăzute de lege.
(2) Ocuparea temporară a unor terenuri din fondul forestier naţional pentru intervenţii cu caracter urgent privind remedierea unor deranjamente sau avarii la liniile de telecomunicaţii, de transport sau de distribuţie a energiei electrice, la conductele de apă, canalizare, gaze, precum şi la alte instalaţii similare, se aprobă de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei solicitări emise de autorităţile competente, în condiţiile legii, pentru o perioadă de maximum 30 de zile, fără a mai fi necesară plata garanţiei pentru ocuparea temporară de fond forestier.
(3) Beneficiarul ocupării temporare, în condiţiile alin. (2), a terenului din fondul forestier naţional este obligat să achite contravaloarea prejudiciilor produse, a pierderii de creştere a arborilor, precum şi a lucrărilor necesare aducerii terenului la starea iniţială, stabilită pe bază de deviz, întocmit în condiţiile legii de către ocolul silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice şi avizat de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, devizul constituind titlu executoriu.
(4) Contravaloarea prevăzută la alin. (3) se achită, în termen de 30 de zile de la comunicarea devizului prevăzut la alin. (3), către beneficiar.
Art. 41. – (1) Pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 36 şi 37, obligaţiile băneşti sunt următoarele:
a) taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, care se achită anticipat emiterii aprobării de scoatere definitivă şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;
b) contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier naţional, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, acestea se achită administratorilor pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor; suma prevăzută la art. 37 alin. (4), care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică;”.
c) contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, administratorului pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;
d) contravaloarea obiectivelor dezafectate; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar pentru celelalte categorii de proprietate forestieră se achită proprietarului;
e) cheltuielile de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, numai pentru cazurile prevăzute la art. 36 alin. (2) şi la art. 37 alin. (1), sume care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.
(2) Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional.
(3) Predarea-primirea terenului pentru care există aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional se face în prezenţa reprezentantului structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, numai după achitarea obligaţiilor băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e).
Art. 42. – (1) Pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 39, obligaţiile băneşti sunt următoarele:
a) garanţia, echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional cu compensare, care se achită anticipat emiterii aprobării şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, fond aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;
b) chiria, care se achită proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv al celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, 30% din chirie se depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, 20% se achită administratorului, iar 50% se depune în fondul de accesibilizare a pădurilor;
c) contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, contravaloarea pierderii de creştere se achită administratorului, care o depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;
d) valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar în celelalte cazuri se achită proprietarului;
e) cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 55. din Lege nr. 133/2015 începând cu 13.06.2015.
(2) Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de ocupare temporară din fondul forestier naţional.

Art. 43. – Metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti se aprobă prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 44. – Masa lemnoasă rezultată în urma defrişării vegetaţiei forestiere de pe terenurile scoase definitiv sau ocupate temporar din fondul forestier revine proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, şi administratorului, în cazul fondului forestier proprietate publică a statului.
Art. 45. – (1) Administratorii fondului forestier proprietate publică iau măsuri de lichidare a enclavelor şi de corectare a perimetrului fondului forestier şi de comasare a terenurilor proprietate publică prin schimburi de terenuri pe bază de acte autentice.
(2) Terenurile care fac obiectul schimbului dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le schimbă, acestea având destinaţie forestieră.
(3) Metodologia de dobândire prin cumpărare, schimb sau prin donaţie, prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi prin ceilalţi administratori ai fondului forestier proprietate publică, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(4) La realizarea schimbului se are în vedere echivalenţa valorică a terenurilor, evaluarea acestora făcându-se pe baza metodologiei prevăzute la art. 43.
(41) Evaluarea terenurilor şi a vegetaţiei forestiere de pe terenurile care fac obiectul schimbului se realizează în baza metodologiei prevăzute la art. 43, aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(5) Coproprietarii şi vecinii proprietari de fond forestier, persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, au un drept de preempţiune, în ordinea prevăzută la art. 1.746 din Codul civil şi în condiţiile prezentei legi, la cumpărarea de terenuri din fondul forestier aflate în proprietate privată, la preţ şi în condiţii egale.
(6) Vânzătorul are obligaţia de a-i înştiinţa în scris pe toţi preemptorii, prin executorul judecătoresc sau notarul public, despre intenţia de vânzare, arătând şi preţul cerut pentru terenul ce urmează a fi vândut. În cazul în care coproprietarii sau vecinii fondului, alţii decât administratorul pădurilor proprietate publică a statului, nu au domiciliul ori sediul cunoscut, înştiinţarea ofertei de vânzare se înregistrează la primăria sau, după caz, primăriile în raza cărora este situat terenul şi se afişează, în aceeaşi zi, la sediul primăriei, prin grija secretarului consiliului local.
(7) Titularii dreptului de preempţiune trebuie să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare şi să comunice acceptarea ofertei de vânzare sau, după caz, să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată, în termen de 30 de zile de la comunicarea ofertei de vânzare ori, după caz, de la afişarea acesteia la sediul primăriei.
(8) În situaţia în care terenul ce urmează a fi vândut este limitrof cu fondul forestier proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, exercitarea dreptului de preempţiune al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale în termenul prevăzut la alin. (7) prevalează în raport cu dreptul de preempţiune al vecinilor.
(9) Dacă în termenul arătat în alin. (7) niciunul dintre preemptori nu îşi manifestă intenţia de cumpărare, vânzarea terenului este liberă. În faţa notarului public dovada înştiinţării preemptorilor se face cu copie de pe comunicările făcute sau, dacă este cazul, cu certificatul eliberat de primărie, după expirarea termenului de 30 de zile în care trebuia manifestată intenţia de cumpărare.
(10) Nerespectarea de către vânzător a obligaţiei prevăzute la alin. (6) sau vânzarea terenului la un preţ mai mic ori în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în oferta de vânzare atrage anulabilitatea vânzării.
(11) Dispoziţiile prezentului articol privitoare la exercitarea dreptului de preempţiune se completează cu prevederile de drept comun.
Art. 46. – (1) Pentru realizarea schimbului de terenuri în situaţiile în care unul dintre terenuri este proprietate publică, schimbul trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) să conducă la eliminarea de enclave din fondul forestier proprietate publică a statului;
b) să determine comasarea terenurilor forestiere proprietate publică a statului;
c) să asigure majorarea suprafeţelor împădurite din zonele deficitare în păduri.
(2) Schimbul de terenuri prevăzut la alin. (1) se iniţiază de administratorul fondului forestier proprietate publică sau de proprietar, în cazul fondului proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(3) În situaţia în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului, schimbul de terenuri se poate realiza doar în cadrul aceluiaşi judeţ.
(4) Schimbul se realizează numai cu fond forestier, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c), în care schimbul se poate face cu terenuri cu altă destinaţie.
Art. 47. – (1) Schimbarea categoriei de folosinţă silvică a terenurilor cu destinaţie forestieră, pe perioada de aplicare a amenajamentului silvic, în altă categorie de folosinţă silvică se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Schimbarea categoriei de folosinţă silvică a terenurilor cu destinaţie forestieră de la folosinţa «pădure» la altă categorie de folosinţă silvică se face cu plata unei taxe echivalente cu taxa de scoatere definitivă din fondul forestier naţional, care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) terenurile destinate construcţiei de drumuri forestiere, realizării de lucrări de corectare a torenţilor, terenurile destinate înfiinţării de pepiniere silvice cu o suprafaţă de maximum 0,5 ha, constituirii culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei de stat, cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat.
(4) Schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor pentru constituirea culoarului de frontieră şi a fâşiei de protecţie a frontierei de stat, a celor destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, precum şi a celor destinate realizării unor centre de antrenament se face la solicitarea instituţiilor din sistemul naţional de ordine publică.

CAPITOLUL V
Prevenirea şi stingerea incendiilor

Art. 48. – Proprietarii terenurilor forestiere, ai perdelelor forestiere de protecţie şi ai terenurilor degradate pe care s-au realizat lucrări de împădurire, precum şi ocoalele silvice care asigură servicii silvice sau administrarea acestora sunt obligaţi să aplice şi să respecte normele specifice de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 49. – Prefecţii, primarii, consiliile judeţene şi locale, unităţile autorităţilor competente ale statului în domeniul protecţiei civile, al combaterii efectelor calamităţilor şi dezastrelor, potrivit atribuţiilor legale ce le revin, au obligaţia de a interveni în acţiunile de prevenire şi stingere a incendiilor în fondul forestier şi în vegetaţia forestieră din afara acestuia.
Art. 50. – Persoanele fizice care constată incendii în fondul forestier naţional sunt obligate să le anunţe imediat la numărul unic de urgenţă şi să participe la stingerea lor.

CAPITOLUL VI
Paza şi protecţia pădurilor

Art. 51. – (1) Proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condiţiile legii.
(2) Personalul silvic care are atribuţii pentru paza pădurilor este dotat cu armament de serviciu, în condiţiile legii.
(3) În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, precum şi constatarea contravenţiilor şi a faptelor ce constituie infracţiuni silvice, personalul silvic este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în limitele competenţelor stabilite de lege.
Art. 52. – Unităţile de poliţie şi jandarmerie, potrivit atribuţiilor ce le revin conform legii, asigură sprijin de specialitate în organizarea pazei pădurilor.
Art. 53. – (1) Se interzice păşunatul în fondul forestier, în perdelele forestiere de protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în caz de forţă majoră, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sau unităţile teritoriale de specialitate ale acesteia, după caz, pot aproba păşunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) se desfăşoară pe durată limitată;
b) se practică doar în anumite perimetre ale pădurii;
c) solicitările de aprobare aparţin autorităţilor publice locale;
d) s-a obţinut acordul proprietarului;
e) este solicitat în cazuri temeinic justificate.
(3) Nu poate fi aprobat păşunatul în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, precum şi în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie.
(4) În cazul pădurilor proprietate publică a statului, acordul prevăzut la alin. (2) lit. d) se dă de administrator.
(5) Trecerea animalelor domestice prin fondul forestier spre zonele de păşunat, adăpat şi adăpostire se aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului fondului forestier, pe trasee delimitate şi în perioade precizate. Pentru fondul forestier proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către conducătorii structurilor prevăzute la art. 10 alin. (2).
(6) Se interzice trecerea animalelor domestice prin pădure în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în ariile naturale protejate de interes naţional, în perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele forestiere de protecţie.
(7) Cu aprobarea ocolului silvic se permite amplasarea în mod gratuit a stupilor de albine în fondul forestier proprietate publică a statului, pe perioada pastoralului.
(8) Cuantumul plăţii pentru acţiunile prevăzute la alin. (2) şi (5) se stabileşte prin înţelegerea părţilor.
Art. 54. – (1) Accesul public în pădure este permis numai în zone amenajate şi pe trasee marcate în acest sens.
(2) Accesul public în fondul forestier naţional cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism, care se pot practica numai cu acordul:
a) şefului ocolului silvic, în cazul administrării;
b) proprietarului, cu avizul şefului ocolului silvic, în cazul asigurării serviciilor silvice.
Art. 55. – (1) Supravegherea stării de sănătate a pădurilor şi stabilirea lucrărilor necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi a dăunătorilor se realizează prin serviciul de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Măsurile dispuse de serviciul prevăzut la alin. (1) sunt obligatorii pentru toţi deţinătorii de fond forestier.
Art. 56. – Ocoalele silvice realizează lucrările de depistare şi prognoză a atacurilor bolilor şi dăunătorilor pădurii, în conformitate cu normele tehnice privind protecţia pădurilor împotriva bolilor şi dăunătorilor.
Art. 57. – (1) Lucrările de combatere a bolilor şi dăunătorilor pădurilor, indiferent de forma de proprietate, prin mijloace avio, se realizează în mod unitar sub coordonarea serviciului prevăzut la art. 55.
(2) Efectuarea celorlalte lucrări de combatere a bolilor şi dăunătorilor se realizează de ocolul silvic în care sunt necesare aceste lucrări şi se suportă de proprietar, respectiv de administrator, pentru pădurile proprietate publică a statului.

CAPITOLUL VII
Produsele specifice fondului forestier naţional

Art. 58. – (1) Produsele specifice fondului forestier naţional sunt bunurile ce se realizează din acesta, respectiv produse lemnoase şi nelemnoase.
(2) Produsele lemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin:
a) produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;
b) produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor;
c) produse accidentale, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici destabilizatori sau din defrişări de pădure legal aprobate;
d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală;
e) alte produse: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieţi şi diferite produse din lemn.
(3) Produsele nelemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin:
a) faună de interes cinegetic;
b) peşte din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier;
c) fructe de pădure;
d) seminţe forestiere;
e) trufe şi alte ciuperci comestibile din flora spontană din cuprinsul acestuia;
f) plante medicinale şi aromatice din cuprinsul acestuia;
g) răşină;
h) alte produse.
(4) Produsele pădurii aparţin proprietarilor sau deţinătorilor acesteia, după caz, cu excepţia faunei de interes cinegetic şi a peştelui din apele de munte.
(5) Recoltarea şi/sau achiziţionarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier naţional se fac/se face pe baza autorizaţiilor emise de ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, conform instrucţiunilor aprobate prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, precum şi pe baza autorizaţiei de recoltare/achiziţionare emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
(6) În cazul fondului forestier care nu se află în administrarea unui ocol silvic, autorizaţiile prevăzute la alin. (5) se vor emite doar în baza acordului scris al proprietarului fondului forestier.
Art. 59. – (1) Volumul maxim de lemn care se recoltează ca produse principale într-o unitate de gospodărire nu poate depăşi posibilitatea acestora, stabilită prin amenajamentul silvic, pentru perioada de valabilitate a acestuia.
(2) Volumul maxim de lemn prevăzut la alin. (1), care se recoltează anual ca produse principale într-o unitate de gospodărire, nu poate depăşi posibilitatea anuală.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), se poate depăşi posibilitatea anuală, în următoarele situaţii:
a) dacă reglementarea procesului de producţie lemnoasă se realizează la nivel de arboret;
b) cu volumul de lemn nerecoltat, până la nivelul posibilităţii anuale, în anii anteriori de aplicare a amenajamentului silvic în vigoare.
(4) Suprafaţa arboretelor prevăzută în amenajamentul silvic a fi parcursă cu lucrări de îngrijire şi de conducere este minimală.
(5) Volumul prevăzut prin amenajamentul silvic pentru extragere, prin lucrările de îngrijire şi conducere, este orientativ şi se recoltează cu respectarea prevederilor normelor tehnice specifice şi în funcţie de starea arboretelor.
(6) Produsele accidentale se recoltează integral. În ariile naturale protejate se respectă legislaţia specifică protecţiei mediului.
(7) Volumul produselor accidentale I înregistrate în unităţi de gospodărire în care se reglementează procesul de producţie lemnoasă, precum şi volumul arborilor tăiaţi ilegal se precomptează din posibilitatea de produse principale.
(8) Precomptarea se realizează în cadrul aceleiaşi proprietăţi.
(9) Se interzice compensarea volumului de recoltat, prevăzut de amenajamentul silvic din unităţi amenajistice inaccesibile, cu volume echivalente din unităţi amenajistice situate în zone accesibile, cu excepţia situaţiilor apariţiei produselor accidentale I.
(10) În situaţia în care volumul masei lemnoase afectate de factori biotici şi/sau abiotici este mai mare decât posibilitatea anuală, aceasta poate fi depăşită în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(11) Volumul masei lemnoase prevăzut la alin. (10), care depăşeşte posibilitatea anuală, se precomptează în anul sau anii următori de aplicare a amenajamentului silvic, în funcţie de volumul cu care s-a depăşit.
Art. 60. – (1) Produsele lemnoase ale pădurii şi ale vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier se recoltează pe bază de autorizaţie de exploatare eliberată de ocolul silvic.
(2) Estimarea cantitativă şi calitativă a produselor lemnoase se face prin acte de evaluare întocmite de ocoalele silvice, conform normelor tehnice silvice specifice.
(3) Ocolul silvic care eliberează autorizaţia de exploatare are obligaţia să execute predarea spre exploatare, controlul exploatării şi reprimirea parchetelor.
(4) Valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică se face potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(5) În elaborarea regulamentului prevăzut la alin. (4) se au în vedere următoarele principii:
a) valorificarea superioară a masei lemnoase;
b) sprijinirea dezvoltării rurale prin prelucrarea locală a masei lemnoase;
c) valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar către operatori economici atestaţi; un operator economic/grup de operatori economici poate cumpăra la licitaţie sau negociere, după caz, materiale lemnoase rezultate din produse principale sau accidentale I, sub formă de lemn rotund fasonat la drum auto, doar în cazul în care asigură prin capacitatea proprie procesarea a cel puţin 40% din materialul lemnos achiziţionat;
d) prioritatea alocării resurselor de materiale lemnoase din pădurile proprietate publică, necesare încălzirii locuinţelor populaţiei;
e) transparenţa vânzării şi comercializării masei lemnoase;
f) un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional, indiferent de forma de proprietate;
g) asigurarea cu prioritate de masă lemnoasă pentru producătorii din industria mobilei din păduri proprietate publică a statului sub formă de lemn fasonat, pe baza necesarului anual estimat; aceştia au drept de preempţiune la cumpărarea de masă lemnoasă, la oferta de preţ şi în condiţii egale de vânzare.
Art. 61. – Produsele nelemnoase specifice fondului forestier se recoltează în conformitate cu normele tehnice aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

CAPITOLUL VIII
Exploatarea masei lemnoase

Art. 62. – (1) Exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport ale materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În zonele de deal şi de munte se dă prioritate tehnologiilor bazate pe funiculare.
(2) Exploatarea masei lemnoase se face doar de operatori economici atestaţi de către comisia de atestare, care funcţionează în cadrul asociaţiei patronale şi profesionale din domeniul forestier recunoscută la nivel naţional.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) proprietarii de fond forestier, persoane fizice, care pot exploata, fără atestare, din proprietatea lor un volum de până la 20 m3/an, în condiţiile legii.
(31) De prevederile alin. (3) beneficiază şi persoanele fizice care au facilităţile prevăzute de Legea nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi membrii formelor de proprietate asociative prevăzute de lege.
(4) Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa comisiei prevăzute la alin. (2), precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, la propunerea instituţiilor, organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniu, a reprezentanţilor naţionali ai proprietarilor de pădure şi a structurilor asociative ale autorităţilor locale.
(5) Autorizaţia de exploatare se eliberează de ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice.
Art. 63. – (1) Arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice.
(2) Forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 64. – (1) Dispozitivele speciale de marcat au regimul mărcilor şi al sigiliilor, iar tiparele lor se înregistrează şi se păstrează la birourile notariale.
(2) Operaţiunile prevăzute la alin. (1) sunt scutite de taxa de timbru prevăzută de lege pentru primirea în depozit la birourile notariale a înscrisurilor sau a documentelor.
(3) Conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură poate aproba utilizarea unor dispozitive speciale de marcat care nu au regimul mărcilor şi al sigiliilor.
Art. 65. – (1) La exploatarea masei lemnoase se folosesc tehnologii de recoltare, de colectare, lucrări în platforma primară şi de transport al lemnului din pădure care să nu producă degradarea solului, a drumurilor forestiere şi a malurilor apelor, distrugerea sau vătămarea seminţişului utilizabil, precum şi a arborilor nedestinaţi exploatării, peste limitele admise de normele tehnice.
(2) Titularii autorizaţiilor de exploatare răspund pe toată durata exploatării pentru prejudiciile produse în cuprinsul parchetului şi drumurilor auto forestiere pe care circulă.
Art. 66. – (1) În scopul asigurării fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor privind eventualele prejudicii de natura celor prevăzute la art. 65 alin. (1), inclusiv pentru refacerea elementelor de drum forestier distruse din vina titularilor autorizaţiilor de exploatare, aceştia depun la ocolul silvic, anticipat emiterii autorizaţiei de exploatare, o cauţiune de minimum 5% din valoarea contractului.
(2) Cuantumul cauţiunii prevăzute la alin. (1) se stabileşte la data contractării masei lemnoase sau a lucrării de exploatare a lemnului.
Art. 67. – (1) Pentru colectarea lemnului din păduri se construiesc căi de acces şi instalaţii pasagere, în conformitate cu instrucţiunile prevăzute la art. 62 alin. (1).
(2) Colectarea lemnului prin traversarea terenurilor aparţinând altor proprietari se face cu plata servituţii de trecere şi, după caz, a despăgubirilor stabilite prin înţelegerea părţilor.

CAPITOLUL IX
Provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase

Art. 68. – (1) Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.
(2) Sunt interzise primirea spre încărcare şi transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de documentele de transport prevăzute la alin. (1).
Art. 69. – (1) Controlul circulaţiei materialelor lemnoase se efectuează de către:
a) personalul silvic;
b) ofiţeri, subofiţeri şi agenţi din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Română şi Jandarmeriei Române;
c) personalul cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) lit. b) şi c) este obligat să sprijine personalul silvic în acţiunile de control al circulaţiei materialelor lemnoase, în condiţiile legii.
Art. 70. – Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă de personalul prevăzut la art. 69 alin. (1) şi se valorifică potrivit legii.
Art. 71. – (1) Materialele lemnoase însoţite de documente specifice de transport care nu sunt completate corespunzător se reţin şi se predau în custodie.
(2) Custodia materialelor lemnoase se asigură de cel mai apropiat ocol silvic sau de persoane fizice ori juridice care deţin spaţii corespunzătoare de depozitare, cu acordul acestora.
(3) Dacă, în termenul stabilit de personalul împuternicit care a dispus reţinerea sau ca urmare a hotărârii judecătoreşti, nu se confirmă provenienţa legală a materialelor lemnoase, acestea se confiscă potrivit prevederilor legale.
(4) În cazul în care s-a stabilit provenienţa legală, materialele lemnoase reţinute se restituie.
(5) Materialele lemnoase confiscate conform prevederilor alin. (3) se restituie proprietarilor, dacă aceştia sunt identificaţi şi nu sunt autorii faptelor ilegale care au impus confiscarea, sau se valorifică potrivit legii.
(6) Cheltuielile ocazionate de reţinere, custodie şi transport se suportă de persoana care nu a făcut dovada provenienţei legale a materialelor lemnoase reţinute.
Art. 72. – (1) Se interzic primirea, depozitarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase fără documente specifice de transport ale acestora sau cu documente din care nu rezultă cu certitudine provenienţa legală a acestora.
(2) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se confiscă şi se valorifică potrivit legii.
(3) Pentru evitarea degradării, materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se pot valorifica. Contravaloarea acestora se consemnează într-un cont special până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Art. 73. – Normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

CAPITOLUL X
Cercetarea ştiinţifică din silvicultură

Art. 74. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină prin programe activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică din domeniu şi urmăreşte folosirea eficientă a rezultatelor obţinute, în vederea fundamentării tehnico-ştiinţifice a măsurilor de gospodărire a pădurilor.
Art. 75. – (1) Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice care se reorganizează, prin hotărâre a Guvernului, în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea», în coordonarea autorităţii publice centrale pentru cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare ca institut naţional cu personalitate juridică, precum şi prin alte persoane juridice de drept public şi privat care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniu.
(2) Activitatea de dezvoltare tehnologică pentru fondul forestier proprietate publică a statului se realizează prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea». Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva acordă direct realizarea de servicii pentru activitatea de dezvoltare tehnologică Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice.
(3) Avizarea şi aprobarea proiectelor de amenajare a pădurilor şi a altor proiecte referitoare la fondul forestier naţional se realizează de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Art. 76. – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» administrează prin baze experimentale fondul forestier proprietate publică a statului deţinut, în care se efectuează cercetări în vederea generalizării rezultatelor în practica silvică.
Art. 77. – Cercetarea ştiinţifică în domeniul silviculturii este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, precum şi din alte surse, potrivit legii.

CAPITOLUL XI
Dezvoltarea conştiinţei forestiere

Art. 78. – (1) Autoritatea publică centrală pentru educaţie, cu consultarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, va include în curricula de la formele de învăţământ obligatorii noţiuni privitoare la păduri, la conservarea acestora, precum şi la rolul şi importanţa lor în cadrul biosferei şi în viaţa omenirii, în general.
(2) Noţiunile prevăzute la alin. (1) se vor dezvolta diferenţiat şi progresiv, în funcţie de forma de învăţământ.
Art. 79. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură are obligaţia realizării acţiunilor specifice, prin căi şi mijloace adecvate, pentru următoarele scopuri:
a) formarea conştiinţei forestiere;
b) crearea unui minimum de cunoştinţe profesionale la proprietarii de păduri.
Art. 80. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură înfiinţează Centrul Naţional pentru Perfecţionare în Silvicultură.
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a centrului prevăzut la alin. (1) se va stabili prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 81. – (1) În perioada 15 martie – 15 aprilie a fiecărui an, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură organizează „Luna plantării arborilor”.
(2) Luna plantării arborilor se organizează cu participarea consiliilor judeţene, a prefecturilor, a primăriilor, a inspectoratelor şcolare teritoriale, a instituţiilor confesionale, a unităţilor militare, precum şi a altor instituţii cu caracter public.
(3) Cu prilejul organizării manifestărilor prevăzute la alin. (1), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin unităţile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acesteia, va pune la dispoziţia celor interesaţi materialul săditor şi logistica necesară.
(4) În perioada prevăzută la alin. (1), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, administratorii pădurilor proprietate publică a statului şi ocoalele silvice private sunt obligaţi să desfăşoare acţiuni publice de popularizare şi educare privind rolul şi importanţa pădurii şi activităţi practice de realizare de plantaţii forestiere, întreţinerea şi conducerea arboretelor.
Art. 82. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină iniţiativa şi acţiunile instituţiilor publice, ale mass-media şi ale organizaţiilor neguvernamentale referitoare la apărarea, dezvoltarea şi gospodărirea pădurilor.

CAPITOLUL XII
Accesibilizarea pădurilor

Art. 83. – (1) Mărirea gradului de accesibilizare a fondului forestier naţional constituie o condiţie de bază a gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea prevederilor planurilor de management aprobate în condiţiile legii, în cazul ariilor naturale protejate.
(2) Drumurile forestiere sunt căi de transport tehnologic, de utilitate privată, utilizate pentru: gospodărirea pădurilor, desfăşurarea activităţilor de vânătoare şi pescuit sportiv, intervenţii în caz de avarii, calamităţi sau dezastre, fiind închise circulaţiei publice, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism care se pot practica numai cu acordul proprietarului, iar în cazul pădurilor proprietate publică a statului, cu acordul administratorului acestora.
(3) Condiţiile de acces se afişează pe indicatoare specifice, la intrarea pe drumul forestier.
(4) Pentru construirea drumurilor forestiere nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire.
Art. 84. – Construirea drumurilor forestiere se realizează după aprobarea schimbării categoriei de folosinţă forestieră, în condiţiile art. 47 alin. (1), la solicitarea proprietarului sau administratorului, după caz, după cum urmează:
a) pentru drumurile forestiere care se realizează în fondul forestier proprietate publică a statului, de administratorul acestora;
b) pentru drumurile forestiere care se realizează în fondul forestier, altul decât cel proprietate publică a statului, de către proprietar.
Art. 85. – (1) Proiectarea şi construcţia drumurilor forestiere se realizează pe baza principiilor care respectă încadrarea în peisaj şi nu afectează calitatea apei, a solului şi a habitatelor.
(2) Proiectarea de drumuri forestiere se realizează de persoane fizice sau juridice atestate de o comisie înfiinţată în acest scop.
(3) Metodologia, criteriile de atestare şi comisia de atestare se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu consultarea asociaţiilor profesionale de profil.
(4) Comisia de atestare este compusă din specialişti din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, specialişti în cercetare, proiectare şi în construcţia de drumuri forestiere, specialişti din învăţământul superior de profil şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale-profesionale recunoscute la nivel naţional.
(5) Activităţile de proiectare şi de construire a drumurilor forestiere se desfăşoară în conformitate cu ghidurile de bune practici şi cu normativele aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
(6) Studiile de fezabilitate pentru dezvoltarea reţelei de drumuri forestiere se realizează în corelare cu cele pentru lucrările de corectare a torenţilor.
(7) Supravegherea şi controlul execuţiei drumurilor forestiere revin proiectantului, beneficiarului şi autorităţilor de la care s-au obţinut avizele.
(8) Recepţia lucrărilor privind drumurile forestiere se efectuează de beneficiar şi de reprezentanţi ai autorităţilor de la care s-au obţinut avizele, în prezenţa reprezentanţilor proiectantului şi ai constructorului.
Art. 86. – Lucrările de corectare a torenţilor şi întreţinerea investiţiilor efectuate pentru corectarea torenţilor în fondul forestier se realizează cu fonduri publice, în conformitate cu prevederile Strategiei naţionale pentru dezvoltarea fondului forestier naţional şi ale Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii.
Art. 87. -(1) Întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere sunt în sarcina proprietarului, respectiv a administratorului, pentru drumurile forestiere aflate în fondul forestier proprietate publică a statului, cu respectarea normativelor sau a ghidurilor de bune practici aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Modul de utilizare şi transportul pe drumurile auto forestiere se reglementează prin metodologie aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

TITLUL IV
Dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional

CAPITOLUL I
Dezvoltarea fondului forestier naţional

Art. 88. – (1) Dezvoltarea fondului forestier naţional şi extinderea suprafeţelor de pădure constituie o obligaţie a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi o prioritate naţională, în vederea asigurării echilibrului ecologic la nivel local, naţional şi global, şi se realizează prin Programul naţional de împădurire.
(2) Programul naţional de împădurire prevăzut la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(3) Realizarea Programului naţional de împădurire prevăzut la alin. (1) se face prin lucrări de împădurire a terenurilor din afara fondului forestier naţional şi a terenurilor cu destinaţie agricolă, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi a optimizării peisajului, a asigurării şi creşterii recoltelor agricole, a prevenirii şi combaterii eroziunii solului, a protejării căilor de comunicaţie, a digurilor şi a malurilor, a localităţilor şi a obiectivelor economice, sociale şi strategice, urmărindu-se împădurirea unor terenuri cu altă destinaţie decât cea silvică, în suprafaţă de 2 milioane ha, până în anul 2035.
(4) Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva poate să achiziţioneze terenuri în vederea împăduririi, cu prioritate terenuri degradate, astfel încât suprafaţa fondului forestier proprietate publică a statului să crească.
(5) Finanţarea acţiunilor prevăzute la alin. (4) se asigură din: fonduri proprii ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, precum şi de la bugetul de stat.
Art. 89. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură realizează continuu şi actualizează periodic, la fiecare 5 ani, inventarul forestier naţional, denumit în continuare I.F.N., aliniat la standardele Uniunii Europene, în scopul obţinerii de informaţii actualizate despre starea şi evoluţia vegetaţiei forestiere de pe întreg teritoriul ţării.
(2) Metodologia de inventariere statistică a tuturor resurselor forestiere din România, pe baza căreia se realizează I.F.N., se aprobă de conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 90. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură realizarea cu continuitate a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, potrivit legii.
(2) Realizarea Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie constituie obiectiv de utilitate publică.
(3) Abrogat.
(4) Abrogat.
Art. 91. – Finanţarea Programului naţional de împădurire prevăzut la art. 88 şi a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie prevăzut la art. 90 se face din fondul de ameliorare a fondului funciar, fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, alocaţii de la bugetul de stat şi din alte fonduri prevăzute de lege.

CAPITOLUL II
Forme asociative ale proprietarilor de păduri

Art. 92. – (1) Persoanele fizice şi/sau juridice care au în proprietate terenuri forestiere se pot constitui în asociaţii, potrivit legii.
(2) Principiile care stau la baza constituirii asociaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:
a) libera asociere;
b) respectarea regimului silvic;
c) gospodărirea durabilă a pădurilor.
(3) Înfiinţarea asociaţiilor de proprietari de păduri se face în vederea realizării obiectivelor de ordin economic, ecologic şi de management durabil al pădurilor, urmărindu-se:
a) consolidarea proprietăţii;
b) comercializarea în condiţii de profitabilitate a produselor fondului forestier;
c) crearea de ocoale silvice proprii;
d) creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor interne şi externe;
e) reprezentarea drepturilor proprietarilor în raport cu autorităţile.
Art. 93. – Asociaţiile de proprietari de păduri se înfiinţează potrivit prevederilor art. 92 alin. (1) şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.
Art. 94. – (1) Pentru a beneficia de sprijin conform legii, asociaţiile de proprietari de păduri şi formele asociative prevăzute la art. 92 alin. (1) trebuie să se înscrie în Registrul naţional al asociaţiilor de proprietari de păduri, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Conţinutul, modelul şi procedura de înscriere în Registrul naţional al asociaţiilor de proprietari de păduri se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 95. – (1) Obştile de moşneni în devălmăşie, obştile de moşneni în indiviziune, obştile răzeşeşti nedivizate, composesoratele, pădurile grănicereşti, pădurile urbariale, comunele politice, alte comunităţi şi forme asociative cu diferite denumiri, existente anterior anului 1948, fac parte din tezaurul istoric al României.
(2) Proprietatea formelor asociative prevăzute la alin. (1) este garantată, indivizibilă şi inalienabilă, acesteia fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Formele asociative prevăzute la alin. (1), rezultat al manifestării voinţei comunităţilor locale, sunt persoane juridice; organizarea şi funcţionarea acestora se vor reglementa prin lege specială.
Art. 96. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină constituirea şi dezvoltarea asociaţiilor de proprietari de păduri şi a formelor asociative, prin bugetul său.

CAPITOLUL III
Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

Art. 97. – (1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru:
a) asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor administrării, precum şi a serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociaţie; plata se face către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, după caz;
b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;
c) asigurarea diferenţei dintre sumele necesare pentru finanţarea integrală a lucrărilor prevăzute la art. 33 alin. (3) lit. a) -d) şi sumele calculate la nivelul maxim în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;
d) contravaloarea lucrărilor de combatere a bolilor şi dăunătorilor prevăzute la art. 57 alin. (1), numai pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociaţie;
e) refacerea pădurilor, dacă sumele constituite la nivelul maxim din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor sunt insuficiente, şi a căilor forestiere de transport afectate de calamităţi naturale sau de incendii, cu autor necunoscut;
f) sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării asociaţiilor de proprietari de păduri;
g) punerea la dispoziţia proprietarilor de păduri a materialelor de educaţie forestieră privind ocrotirea şi conservarea pădurilor.
(11) Impunerea de restricţii proprietarilor de păduri, prin amenajamente silvice, prin regulamente ale parcurilor naţionale, naturale, rezervaţiilor biosferei şi ale siturilor Natura 2000 ori prin alte norme, inclusiv cele care stabilesc diferite tipuri de grupe funcţionale, se poate face fie cu acordul proprietarului, fie cu plata unei juste şi prealabile despăgubiri, plătită anual, care să compenseze integral veniturile nerealizate de proprietarul de pădure, persoană fizică sau juridică.
(2) Pentru gestionarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului se alocă administratorului acestuia, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru refacerea căilor forestiere de transport afectate de calamităţi naturale.
Art. 98. – Sumele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se pun la dispoziţia ocolului silvic care asigură serviciile silvice, cele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b), f) şi g) şi la art. 101 se pun la dispoziţia proprietarilor, iar cele prevăzute la art. 21 alin. (4) se pun la dispoziţia structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 99. – (1) Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
(2) Prin normele metodologice prevăzute la alin. (1) se aprobă şi procedura de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond.
Art. 100. – Realizarea cadastrului aferent fondului forestier naţional, a I.F.N., a monitoringului sol-vegetaţie forestieră este finanţată anual de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 101. – (1) Persoanele fizice sau juridice care sunt de acord şi pe ale căror terenuri agricole se înfiinţează perdele forestiere de protecţie rămân în continuare proprietari pe terenul respectiv şi pe pădurea astfel înfiinţată şi primesc anual, până la închiderea stării de masiv, o compensaţie a pierderii de venit în cuantum de 10 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, stabilit în condiţiile legii, la hectar, corespunzător suprafeţei efectiv ocupate de perdelele forestiere de protecţie.
(2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură elaborează metodologia de acordare a compensaţiei prevăzute la alin. (1), pe care o aprobă prin ordin al conducătorului acesteia.
(3) Plata compensaţiei prevăzute la alin. (1) se face din:
a) fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) alocaţii de la bugetul de stat;
c) alte surse prevăzute de lege.
(4) Persoanele juridice care au concesionate terenuri proprietate publică a statului cu altă destinaţie decât cea forestieră, în condiţiile legii, pe care se realizează perdele forestiere de protecţie, sunt scutite de la plata redevenţei aferente suprafeţei ocupate de perdelele forestiere.

TITLUL V
Controlul aplicării şi respectării regimului silvic

Art. 102. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură organizează şi realizează prin personalul propriu împuternicit şi prin personalul împuternicit de la structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură:
a) controlul aplicării şi respectării regimului silvic în fondul forestier naţional;
b) controlul modului în care se aplică şi se respectă normele specifice în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier;
c) controlul circulaţiei materialelor lemnoase, al instalaţiilor de prelucrat şi al spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase;
d) controlul circulaţiei produselor nelemnoase din fondul forestier naţional.
Art. 103. – (1) Deţinătorii de fond forestier şi de vegetaţie forestieră din afara fondului forestier, inclusiv ocoalele silvice, sunt obligaţi să permită accesul personalului silvic împuternicit pentru controlul respectării regimului silvic sau a normelor tehnice specifice, după caz, după înştiinţarea prealabilă a acestora.
(2) Personalul silvic împuternicit pentru controlul respectării regimului silvic are dreptul să pătrundă pe proprietăţile forestiere în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

TITLUL VI
Răspunderi şi sancţiuni

Art. 104. – Încălcarea prevederilor prezentului cod atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, potrivit legii.
Art. 105. – (1) Prejudiciul adus fondului forestier naţional, denumit în continuare prejudiciu, indiferent de natura juridică a proprietăţii, se evaluează de către personalul silvic, în condiţiile legii.
(2) Valoarea prejudiciului prevăzut la alin. (1), cauzat prin fapte care constituie infracţiuni sau contravenţii, în pădurile încadrate prin amenajamente silvice în grupa I funcţională, se stabileşte prin multiplicarea de două ori a valorii obţinute potrivit legii.
(3) În situaţiile în care prejudiciul evaluat potrivit prevederilor alin. (1) nu a fost recuperat de ocolul silvic care asigură serviciile silvice sau administrarea fondului forestier, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acesta se recuperează, în baza procesului-verbal, actului de control de fond forestier/parţial întocmit de personalul silvic, de către organele fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor juridice. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat, iar pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor fizice de către organele fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.
Art. 106. – (1) Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi schimbarea destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
(3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
(4) Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2), de către ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul care face obiectul infracţiunii.
Art. 107. Abrogat.
Art. 108. – (1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu depăşeşte limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 109. – (1) Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;
c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) în timpul nopţii;
b) în fondul forestier naţional situat în arii naturale protejate de interes naţional.
Art. 110. – (1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
Art. 111. Abrogat .
Art. 112. Abrogat.
Art. 113. Abrogat.
Art. 114. – Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 30 alin. (1) constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu amendă.
Art. 115. Abrogat.
Art. 116. Abrogat.
Art. 117. – Pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să constate faptele prevăzute la art. 106, 108-110 şi 114 personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi al structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim autorizate, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.
Art. 118. – (1) Personalul silvic prevăzut la art. 117 are competenţa să identifice şi să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârşirea unor fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni silvice.
(2) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se reţin de personalul silvic împuternicit să constate aceste fapte.
(3) Procedura de reţinere prevăzută la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 119. – (1) În cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea sau la instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) Conducătorul unităţii sau al instituţiei prevăzute la alin. (1) transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial.
Art. 120. Abrogat.
Art. 121. – Prevederile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură penală.

TITLUL VII
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 122. – (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură elaborează, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod, normele, regulamentele, instrucţiunile şi ghidurile de bune practici şi le aprobă prin ordin al conducătorului acesteia, exercitând şi controlul aplicării lor.
(2) Până la elaborarea şi aprobarea actelor normative prevăzute la alin. (1) se aplică normele, regulamentele şi instrucţiunile aflate în vigoare la data intrării în vigoare a prezentului cod.
Art. 123. – Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 124. – Regulamentul de pază a fondului forestier se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 125. – (1) Stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice se reglementează prin lege specială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod.
(2) Până la intrarea în vigoare a legii speciale prevăzute la alin. (1) se aplică prevederile referitoare la contravenţiile silvice din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, cu modificările ulterioare, şi din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 126. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură prezintă anual Guvernului raportul privind starea pădurilor.
Art. 127. – (1) Personalul silvic de toate gradele este obligat să poarte, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, uniforma şi însemnele distinctive stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Uniforma şi însemnele prevăzute la alin. (1) se asigură gratuit de angajator, fără a fi impozitate, iar pentru personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se asigură gratuit, prin bugetul acesteia.
(3) Gradele profesionale, drepturile şi îndatoririle personalului silvic se stabilesc prin statutul personalului silvic, aprobat prin lege specială.
(4) Indemnizaţiile aferente gradelor profesionale pentru personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi subunităţile teritoriale ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
(5) Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior şi al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.
(6) Inginerii silvici cu pregătire superioară de lungă durată, cu cel puţin 3 ani vechime în domeniul silviculturii, sunt autorizaţi să execute măsurători topografice.
(7) Inginerii silvici cu pregătire superioară de lungă durată, cu tema de doctorat în domeniul măsurătorilor terestre sau având cel puţin 5 semestre de studiu în domeniul măsurătorilor terestre, pot să efectueze lucrări de geodezie.
(8) 20% din cuantumul amenzilor încasate şi 35% din contravaloarea materialelor lemnoase confiscate rămân la dispoziţia persoanei juridice în structura căreia îşi desfăşoară activitatea personalul silvic care a aplicat amenda sau a realizat confiscarea.
(9) Sumele prevăzute la alin. (8) se utilizează de fiecare persoană juridică, după cum urmează:
a) pentru stimularea personalului silvic care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor teritoriale silvice ale acesteia;
b) 50% pentru stimularea personalului silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi ocoalelor silvice private, iar 50% pentru investiţii legate de paza fondului forestier şi susţinerea financiară a unor acţiuni în instanţă iniţiate de persoana juridică.
Art. 128. – (1) La data intrării în vigoare a prezentului cod se interzice efectuarea de studii sumare de amenajare şi de transformare a păşunilor împădurite.
(2) Studiile de transformare a păşunilor împădurite şi amenajamentele silvice, aprobate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, rămân valabile până la întocmirea amenajamentului silvic în condiţiile prezentului cod, dar nu mai târziu de expirarea valabilităţii acestora.
(3) Studiile sumare de amenajare aprobate rămân în vigoare până la data întocmirii amenajamentului silvic, în condiţiile prezentului cod.
(4) După data intrării în vigoare a prezentului cod, pe terenurile forestiere retrocedate ca urmare a aplicării prevederilor legilor funciare, ocoalele silvice realizează lucrările prevăzute în amenajamentele silvice în vigoare.
Art. 129. – La data intrării în vigoare a prezentului cod sunt interzise punerea în valoare şi autorizarea spre exploatare de masă lemnoasă din păduri pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, în condiţiile prezentului cod.
Art. 130. – Până la elaborarea metodologiei prevăzute la art. 43 se aplică metodologia în vigoare la data intrării în vigoare a prezentului cod.
Art. 131. – (1) Ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2), înfiinţate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, sunt obligate să se înscrie în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului cod, şi sunt continuatoarele în drepturi ale vechilor persoane juridice.
(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) se radiază din Registrul comerţului, respectiv din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în temeiul autorizaţiei emise conform prevederilor prezentei legi, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(3) Autorizaţiile de funcţionare ale ocoalelor silvice private eliberate anterior intrării în vigoare a prezentului cod sunt valabile 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
Art. 132. – (1) Prelucrarea lemnului rotund în instalaţii şi/sau utilaje aparţinând persoanelor juridice se realizează numai după autorizarea persoanei juridice şi a fiecărei instalaţii şi/sau utilaj de o comisie constituită de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi după înregistrarea acesteia în Registrul instalaţiilor şi/sau al utilajelor de prelucrat lemn rotund, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Prelucrarea lemnului rotund în instalaţii şi/sau cu utilaje aparţinând persoanelor fizice se realizează după înregistrarea persoanei fizice în Registrul instalaţiilor şi/sau al utilajelor de prelucrat lemn rotund, ţinut la nivelul subunităţilor teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(3) Procedura şi criteriile de înregistrare şi autorizare a persoanelor şi instalaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 133. – (1) Pentru fondul forestier proprietate publică a statului nu se plătesc taxe şi impozite.
(2) Pentru clădirile amplasate în fondul forestier se plătesc taxele şi impozitele prevăzute de lege.
Art. 134. – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva poate utiliza fondul forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează în scopurile prevăzute la art. 11 alin. (4) şi (5), potrivit metodologiei aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 135. – (1) Până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are obligaţia să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective.
(2) Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare şi punerea în posesie.
(3) Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere se exercită de la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie a acestora, dată la care noii proprietari sunt obligaţi să- şi asigure administrarea/serviciile silvice în condiţiile prezentei legi.
(4) Abrogat.
Art. 136. – (1) Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva plăteşte administratorului sau ocolului silvic care asigură serviciile silvice pentru suprafeţele de fond forestier retrocedate sumele din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor aferente valorii masei lemnoase recoltate prin tăieri de produse principale şi accidentale I, diminuate cu sumele cheltuite pentru regenerare pentru perioada de la validare, cu stabilirea amplasamentului, până la punerea în posesie a suprafeţei.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se plătesc pentru suprafeţele de pădure neregenerate, indiferent de data punerii în posesie, şi nu pot fi mai mici decât sumele necesare împăduririi şi efectuării lucrărilor de întreţinere până la realizarea stării de masiv, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
Art. 137. – Suprafeţele de fond forestier, altele decât cele proprietate publică, pentru care nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă, cele certificate, precum şi cele cu arborete cu vârsta de până la 20 de ani sunt scutite de taxe şi impozite.
Art. 138. – Legislaţia subsecventă Legii nr. 26/1996 – Codul silvic, Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, cu modificările ulterioare, rămâne în vigoare până la elaborarea legislaţiei în condiţiile prezentului cod.
Art. 139. – La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a) Legea nr. 26/1996 – Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Ordonanţa Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 27 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/1999;
d) art. 4-9 din Hotărârea Guvernului nr. 954/2002 privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea modalităţilor concrete de gospodărire a pădurilor şi de repartizare a resurselor materiale şi a surselor financiare cuvenite persoanelor fizice şi juridice pentru pădurile pe care le au în proprietate şi pe care le administrează prin structuri silvice de stat, pe bază contractuală, precum şi a obligaţiilor acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 17 septembrie 2002, cu modificările ulterioare;
e) Legea nr. 545/2002 privind trecerea unor terenuri forestiere în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002;
f) Ordonanţa Guvernului nr. 77/2004 pentru stimularea asocierii proprietarilor de păduri private în scopul gospodăririi durabile a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2004, cu modificările ulterioare;
g) Ordonanţa Guvernului nr. 82/2004 privind măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului forestier prin construirea de drumuri forestiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2004;
h) art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea crescătoriilor de vânat şi a complexurilor de vânătoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 486/2004;
i) art. 1-9, art. 11-16 şi art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 20 octombrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, cu modificările ulterioare;
j) orice altă dispoziţie contrară prevederilor prezentului cod.

ANEXĂ

DEFINIŢII

1. Administrarea pădurilor – totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic desfăşurate de ocoalele silvice de regim şi de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic
2. Amenajament silvic – studiul de bază în gestionarea pădurilor, cu conţinut tehnico-organizatoric, juridic şi economic, fundamentat ecologic.
În elaborarea amenajamentului silvic este obligatorie parcurgerea următoarelor etape:
a) şedinţa de preavizare a temei de proiectare – Conferinţa I de amenajare, cu participarea:
1. şefului de proiect şi a expertului CTAP din partea unităţii specializate autorizate;
2. şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice şi, după caz, a proprietarului;
3. administratorului/custodelui ariei naturale protejate, în situaţia în care aceasta este constituită parţial sau total peste fondul forestier;
4. reprezentantului structurii judeţene sau regionale pentru protecţia mediului;
5. reprezentantului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia;
b) recepţia lucrărilor de teren care se realizează în ultimul an de aplicare a amenajamentului silvic, premergător anului de organizare a şedinţei de preavizare a soluţiilor tehnice – Conferinţei a II-a de amenajare, cu participarea:
1. şefului de proiect şi a expertului CTAP din partea unităţii specializate autorizate;
2. şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice şi, după caz, a proprietarului;
3. reprezentantului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia;
c) şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice – Conferinţa a II-a de amenajare se organizează în anul următor anului în care se realizează recepţia lucrărilor de teren, cu participarea:
1. şefului de proiect şi a expertului CTAP din partea unităţii specializate autorizate;
2. şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice şi, după caz, a proprietarului;
3. administratorului/custodelui ariei naturale protejate, în situaţia în care aceasta este constituită parţial sau total peste fondul forestier;
4. reprezentantului structurii judeţene sau regionale pentru protecţia mediului;
5. reprezentantului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia;
d) analiza şi avizarea în Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Până la aprobarea amenajamentului silvic, elaborat în condiţiile prezentei legi, se aplică prevederile şedinţei de preavizare a soluţiilor tehnice. Neavizarea amenajamentului silvic în Comisia de avizare pentru silvicultură în acelaşi an în care se organizează şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice determină suspendarea aplicării prevederilor amenajamentului silvic până la data la care acesta este avizat.
Este obligatorie verificarea modului de aplicare a prevederilor amenajamentelor silvice cel puţin o dată la jumătatea perioadei de valabilitate a acestora, conform metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
3. Amenajarea pădurilor – ansamblul de preocupări şi măsuri menite să asigure aducerea şi păstrarea pădurilor în stare corespunzătoare din punctul de vedere al funcţiilor ecologice, economice şi sociale pe care acestea le îndeplinesc şi este activitate de dezvoltare tehnologică
4. Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc – Amenajările permise în pădurile-parc sunt:
a) alei realizate din materiale ecologice, cu lăţimea de maximum 2 m sau piste pentru biciclete;
b) bănci;
c) iluminat;
d) puncte de informare;
e) toalete ecologice;
f) construcţii provizorii din lemn cu suprafaţa construită de maximum 15 m2. În pădurile-parc se pot realiza împăduriri cu specii care nu sunt din tipul natural fundamental în locul arborilor extraşi.
Pădurile-parc se vor constitui la solicitarea proprietarului/administratorului, în baza unor studii de specialitate, cu avizul Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură.
5. Arboret – porţiunea omogenă de teren forestier, atât din punctul de vedere al fitocenozei de arbori, cât şi al condiţiilor staţionale, în care se aplică aceeaşi lucrare silviculturală
6. Arboretum – suprafaţa de teren pe care este cultivată, în scop ştiinţific sau educaţional, o colecţie de arbori şi arbuşti
7. Beneficiari direcţi ai serviciilor ecosistemelor forestiere – persoanele care beneficiază nemijlocit de efectele de protecţie pe care le generează ecosistemele forestiere
8. Beneficiari indirecţi ai serviciilor ecosistemelor forestiere – persoanele care beneficiază în mod indirect de efectele de protecţie pe care le generează ecosistemele forestiere, prin întreruperea unui beneficiar direct
9. Circulaţia materialelor lemnoase – acţiunea de transport al materialelor lemnoase între două locaţii, folosindu-se în acest scop orice mijloc de transport, şi/sau transmiterea proprietăţii asupra materialelor lemnoase
10. Compoziţie-ţel – combinaţia de specii urmărită a se realiza de un arboret care îmbină în mod optim, atât prin proporţie, cât şi prin gruparea lor, exigenţele biologice cu obiectivele multiple, social-economice ori ecologice
11. Consistenţa – gradul de spaţiere a arborilor în cadrul arboretului. Consistenţa se exprimă prin următorii indici:
a) indicele de desime;
b) indicele de densitate;
c) indicele de închidere a coronamentului;
d) indicele de acoperire.
12. Control de fond – totalitatea acţiunilor efectuate în fondul forestier, în condiţiile legii, de către personalul silvic care asigură administrarea pădurilor sau controlul regimului silvic, în scopul:
a) verificării stării limitelor şi bornelor amenajistice;
b) verificării suprafeţei de pădure în scopul identificării, inventarierii şi evaluării valorice a arborilor tăiaţi în delict, a seminţişurilor utilizabile distruse sau vătămate, a oricăror altor pagube aduse pădurii, precum şi stabilirii cauzelor care le-au produs;
c) verificării oportunităţii şi calităţii lucrărilor silvice executate;
d) identificării lucrărilor silvice necesare;
e) verificării stării bunurilor mobile şi imobile aferente pădurii respective;
f) inventarierii stocurilor de produse ale pădurii existente pe suprafaţa acesteia;
g) stabilirii pagubelor şi/sau daunelor aduse pădurii, precum şi propuneri de recuperare a acestora.
Controlul de fond devine titlu executoriu, după comunicare şi necontestarea acestuia în termen de 15 zile.
13. Defrişare – acţiunea de înlăturare completă a vegetaţiei forestiere, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, cu schimbarea folosinţei şi/sau a destinaţiei terenului
14. Deţinător – proprietarul, administratorul, prestatorul de servicii silvice, transportatorul, depozitarul, custodele, precum şi orice altă persoană fizică sau juridică în temeiul unui titlu legal de fond forestier sau de materiale lemnoase
15. Dispozitiv special de marcat – ciocanele silvice de marcat, instrumentele folosite de personalul silvic pentru marcarea arborilor, a cioatelor şi a materialului lemnos
16. Ecosistem forestier – unitatea funcţională a biosferei, constituită din biocenoză, în care rolul predominant îl au populaţia de arbori şi staţiunea în care se află aceasta
17. Exploatare forestieră – procesul de producţie prin care se extrage din păduri lemnul brut în condiţiile prevăzute de regimul silvic
18. Gestionarea durabilă a pădurilor – administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să îşi menţină şi să îşi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea, în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global fără a crea prejudicii altor ecosisteme
19. Management forestier durabil – administrarea şi utilizarea pădurilor şi terenurilor cu vegetaţie forestieră astfel încât să îşi menţină şi să îşi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea, în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global fără a crea prejudicii altor ecosisteme
20. Masă lemnoasă – totalitatea arborilor pe picior şi/sau doborâţi, întregi sau părţi din aceştia, inclusiv cei aflaţi în diferite stadii de transformare şi mişcare în cadrul procesului de exploatare forestieră
21. Materiale lemnoase – lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc, cheresteaua, flancurile, traversele, lemnul ecarisat – cu secţiune dreptunghiulară sau pătrată, precum şi lemnul cioplit. Această categorie cuprinde şi arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită şi puieţi; materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile.
22. Material forestier de reproducere – materialul biologic vegetal prin care se realizează reproducerea arborilor din speciile şi hibrizii artificiali, importanţi pentru scopuri forestiere; aceste specii şi aceşti hibrizi se stabilesc prin lege specială.
23. Ocol silvic – unitatea silvică înfiinţată în scopul administrării sau asigurării serviciilor pentru fondul forestier naţional, având suprafaţa minimă de constituire după cum urmează:
a) în regiunea de câmpie – 3.000 ha fond forestier;
b) în regiunea de deal – 5.000 ha fond forestier;
c) în regiunea de munte – 7.000 ha fond forestier.
Ocoalele silvice de regim pot fi înfiinţate de:
a) proprietari persoane fizice sau juridice sau de asociaţii ale acestora şi pot funcţiona ca asociaţii şi fundaţii sau ca societăţi comerciale;
b) de unităţi administrativ-teritoriale sau de asociaţii ale acestora şi pot funcţiona ca regii de interes local;
c) asociaţii între unităţi administrativ-teritoriale şi/sau persoane fizice şi/sau juridice şi pot funcţiona ca asociaţii şi fundaţii sau ca societăţi comerciale; pentru proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, aceste ocoale silvice pot asigura numai servicii silvice.
La constituirea şi funcţionarea ocoalelor silvice se iau în calcul numai suprafeţele de fond forestier aflate în proprietate sau a proprietarilor/asociaţiei de proprietari care au solicitat constituirea ocolului silvic.
Se exceptează de la condiţia minimă de suprafaţă prevăzută de prezenta lege ocolul silvic înfiinţat de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.
24. Ocupare temporară a terenului – schimbarea temporară a folosinţei unui teren cu destinaţie forestieră în scopuri şi pe perioade stabilite în condiţiile legii
25. Parchet – suprafaţa de pădure în care se efectuează recoltări de masă lemnoasă în scopul realizării unei tăieri de îngrijire, a unui anumit tratament, a lucrărilor de conservare sau a extragerii produselor accidentale sau de igienă
26. Parc recreativ/tematic/educaţional – amenajările cu caracter permanent sau nepermanent, care se execută în scopul desfăşurării activităţilor recreative, cu sau fără defrişarea vegetaţiei forestiere, de tipul:
a) pergole şi/sau locuri de joacă pentru copii;
b) aventura parc sau instalaţii pentru căţărare sau iniţiere în alpinism;
c) terenuri pentru paintball;
d) piste pentru biciclete sau pentru role;
e) căi de acces aferente;
f) acţiunile tematice şi educaţionale.
Parcurile recreative/tematice/educaţionale se constituie, cu avizul Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură, la solicitarea proprietarului/administratorului, în baza unor studii de specialitate realizate pentru păduri cu funcţii de recreere, zonate corespunzător prin amenajamentul silvic.
27. Precomptare – acţiunea de înlocuire a volumului de lemn prevăzut a fi recoltat din arboretele incluse în planurile decenale de recoltare a produselor principale cu volume rezultate din exploatarea masei lemnoase din arborete afectate integral de factori biotici sau abiotici ori din arborete cu vârste mai mari de ½ din vârsta exploatabilităţii tehnice, afectate parţial de factori biotici sau abiotici ori provenite din defrişări legale şi tăieri ilegale
28. Perdele forestiere de protecţie – formaţiunile cu vegetaţie forestieră, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de altele sau faţă de un obiectiv, cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători şi/sau pentru ameliorarea climatică, economică şi estetico-sanitară a terenurilor
29. Perimetru de ameliorare – terenurile degradate sau neproductive agricol care pot fi ameliorate prin împădurire, a căror punere în valoare este necesară din punctul de vedere al protecţiei solului, al regimului apelor, al îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi al diversităţii biologice
30. Plantaj – cultura forestieră constituită din arbori proveniţi din mai multe clone sau familii, identificate, în proporţii definite, izolată faţă de surse de polen străin şi care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte abundente de seminţe, uşor de recoltat
31. Posibilitate – volumul de lemn care poate fi recoltat ca produse principale dintr-o unitate de gospodărire, în baza amenajamentului silvic, pe perioada de aplicare a acestuia
32. Posibilitate anuală – volumul de lemn care poate fi recoltat ca produse principale dintr-o gospodărire, rezultat ca raport între posibilitate şi numărul anilor de aplicabilitate a amenajamentului silvic
33. Prejudiciu – efectul unei acţiuni umane, prin care este afectată integritatea pădurii şi/sau realizarea funcţiilor pe care aceasta ar trebui să le asigure. Aceste acţiuni pot afecta fondul forestier:
a) în mod direct, prin acţiuni desfăşurate ilegal;
b) în mod indirect, prin acţiuni al căror efect asupra pădurii poate fi cuantificat în timp. Se încadrează în acest tip efectele produse asupra acestora în urma poluării, realizării de construcţii, exploatării de resurse naturale, cu identificarea relaţiei cauză-efect certificate prin studii realizate de organisme abilitate, neamenajarea zonelor de limitare a propagării incendiilor, precum şi neasigurarea dotării minime pentru intervenţie în caz de incendiu.
Prejudiciul produs prin lucrările de exploatare forestieră, stabilit conform instrucţiunilor tehnice, nu reprezintă prejudiciu adus pădurii.
34. Prestaţie silvică – lucrări cu caracter tehnic silvic efectuate de ocoale silvice pe bază de contract
35. Principiul teritorialităţii – efectuarea administrării şi serviciilor silvice, după caz, pe bază de contract, pentru fondul forestier aparţinând persoanelor fizice, juridice şi unităţilor administrativ-teritoriale care nu şi-au constituit ocol silvic de regim, de către unul din ocoalele silvice autorizate care administrează fondul forestier aflat în limitele teritoriale ale judeţului sau în judeţele limitrofe în raza cărora se afla proprietatea
36. Produse accidentale I – arborii dintr-un arboret afectaţi integral de factori biotici şi/sau abiotici, arborii dintr-un arboret cu vârsta mai mare de ½ din vârsta exploatabilităţii tehnice, afectaţi parţial de factori biotici şi/sau abiotici sau arbori/arborete pentru care sunt aprobări legale de defrişare
37. Produse accidentale II – arborii dintr-un arboret cu vârsta mai mică sau egală cu ½ din vârsta exploatabilităţii tehnice, afectaţi parţial de factori biotici şi/sau abiotici
38. Provenienţa materialelor lemnoase – sursa localizată de unde acestea au fost obţinute în mod legal, respectiv:
a) parchetele autorizate şi predate spre exploatare, constituite în fondul forestier naţional sau în vegetaţia forestieră de pe terenuri din afara acestuia;
b) depozite, centre de sortare şi prelucrare a materialelor lemnoase;
c) pieţele, târgurile, oboarele şi altele asemenea, autorizate pentru comercializarea materialelor lemnoase;
d) statele membre ale Uniunii Europene;
e) statele din afara Uniunii Europene.
39. Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă – preţul mediu de vânzare a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la nivel naţional, determinat pe baza datelor statistice din anul anterior, comunicate de Institutul Naţional de Statistică
40. Regimul codrului – modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe regenerarea din sămânţă
41. Regimul crângului – modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe regenerarea vegetativă
42. Regimul silvic – sistemul unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile
43. Schimbarea categoriei de folosinţă – schimbarea folosinţei terenului cu menţinerea destinaţiei forestiere, în scopul executării de lucrări şi realizării de obiective necesare administrării şi gestionării durabile a fondului forestier
44. Scoaterea definitivă din fondul forestier naţional – schimbarea destinaţiei forestiere a unui teren din fondul forestier naţional în altă destinaţie, în condiţiile legii
45. Sezon de vegetaţie – perioada din an cuprinsă între intrarea în vegetaţie şi repausul vegetativ al unui arboret
46. Servicii silvice – activităţile cu caracter tehnic desfăşurate de ocoalele silvice de regim sau de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva în scopul asigurării pazei si supravegherii stării de sănătate a pădurilor şi stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic, cu respectarea regimului silvic; executarea lucrărilor silvice stabilite se face în regie proprie, de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice ori prin prestări de servicii, în condiţiile legii.
47. Silvicultura – ansamblul de preocupări şi acţiuni privind cunoaşterea pădurii, crearea şi îngrijirea acesteia, recoltarea şi valorificarea raţională a produselor sale, precum şi organizarea şi conducerea întregului proces de gestionare durabilă a pădurii
48. Spaţii de depozitare a materialelor – spaţiile delimitate, în care deţinătorul materialelor lemnoase are dreptul să realizeze depozitarea acestora în vederea expedierii pentru transport, a prelucrării primare şi industriale, a comercializării, precum şi platformele primare de la locul de recoltare a masei lemnoase pe picior
49. Stare de masiv – stadiul din care o regenerare se poate dezvolta independent, ca urmare a faptului că exemplarele componente ale acesteia realizează o desime care asigură condiţionarea lor reciprocă în creştere şi dezvoltare, fără a mai fi necesare lucrări de completări şi întreţineri
50. Subunitate de gospodărire – diviziunea unei unităţi de producţie/protecţie, constituită ca urmare a grupării arboretelor din unitatea de producţie şi/sau protecţie în funcţie de ţelul de gospodărire
51. Teren aferent activelor vândute – suprafaţa de teren din documentaţia tehnică aprobată pentru vânzarea unui activ al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în condiţiile legii. Suprafaţa din documentaţia tehnică nu poate depăşi suprafaţa unităţii amenajistice pe care este amplasat activul.
52. Teren neproductiv – terenul în suprafaţă de cel puţin 0,1 ha, care nu prezintă condiţii staţionale care să permită instalarea şi dezvoltarea unei vegetaţii forestiere
53. Terenuri degradate din afara fondului forestier naţional – terenurile care prin eroziune, poluare sau acţiunea distructivă a unor factori antropici şi-au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar pot fi ameliorate prin împădurire, şi anume:
a) terenurile cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă;
b) terenurile cu eroziune de adâncime – ogaşe, ravene, torenţi;
c) terenurile afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase;
d) terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă;
e) terenurile cu aglomerări de pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de aluviuni torenţiale;
f) terenurile cu exces permanent de umiditate;
g) terenurile sărăturate sau puternic acide;
h) terenurile poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe;
i) terenurile ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale sau menajere, gropi de împrumut;
j) terenurile neproductive, dacă acestea nu se constituie ca habitate naturale;
k) terenurile cu nisipuri mişcătoare, care necesită lucrări de împădurire pentru fixarea acestora;
l) terenurile din oricare dintre categoriile menţionate la lit. a)-k), care au fost ameliorate prin plantaţii silvice şi de pe care vegetaţia a fost înlăturată.
54. Tip funcţional – totalitatea categoriilor funcţionale care necesită acelaşi regim de gestionare
55. Unitate de producţie/protecţie – suprafaţa de fond forestier pentru care se elaborează un amenajament silvic. La constituirea unei unităţi de producţie/protecţie se au în vedere următoarele principii:
a) se pot constitui pe bazine sau pe bazinete hidrografice sau proprietăţi;
b) delimitarea se realizează prin limite naturale, artificiale permanente, pe limitele unităţilor administrativ-teritoriale sau pe limita proprietăţii forestiere, după caz;
c) suprafaţa minimă a unităţii de producţie/protecţie pentru care se elaborează un amenajament silvic este de 100 ha;
d) se includ într-o unitate de producţie şi/sau protecţie proprietăţi întregi, nefragmentate; proprietăţile se pot fragmenta numai dacă suprafaţa acestora este mai mare decât suprafaţa maximă stabilită de normele tehnice pentru o unitate de producţie/protecţie.
56. Vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional – vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional, care nu îndeplineşte unul sau mai multe criterii de definire a pădurii, fiind alcătuită din următoarele categorii:
a) plantaţiile cu specii forestiere de pe terenuri agricole;
b) vegetaţia forestieră de pe păşuni cu consistenţă mai mică de 0,4;
c) fâneţele împădurite: arbori situaţi în fâneţe;
d) arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare;
e) arborii situaţi de-a lungul cursurilor de apă şi a canalelor;
f) zonele verzi din intravilan, altele decât cele definite ca păduri;
g) arboretumurile, altele decât cele cuprinse în păduri;
h) aliniamentele de arbori situate de-a lungul căilor de transport şi comunicaţie.
57. Zonă deficitară în păduri – judeţul în care suprafaţa fondului forestier reprezintă mai puţin de 30% din suprafaţa totală a acestuia