Contractul individual de muncă cu timp parţial este un tip de contract individual de muncă utilizat de angajatori, pentru a încadra în muncă salariați de a căror activitate nu este nevoie timp de 8 ore/zi.
Potrivit art. 103 din Codul muncii, salariatul cu fracțiune de normă (part-time) este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil.
Salariatul comparabil este salariatul cu normă întreagă din aceeași unitate, care are același tip de contract individual de muncă, prestează aceeași activitate sau una similară cu cea a salariatului angajat cu contract individual de muncă cu timp parțial, avându-se în vedere și alte considerente, cum ar fi vechimea în muncă și calificarea/aptitudinile profesionale. Atunci când nu există un salariat comparabil în aceeași unitate, se au în vedere dispozițiile din contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, reglementările legale în domeniu.
Din definiția “salariatului cu fracţiune de normă” (art. 103 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii) rezultă că numărul de ore normale de lucru este calculat săptămânal sau ca medie lunară și nu zilnic, ca și în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă. De aceea, având în vedere faptul că legiuitorul a renunțat la orice limită minimă de timp, în contractul individual de muncă cu timp parțial se poate prevedea orice fracțiune de timp pe zi, săptămână sau lună.
Practic orice număr inferior de ore lucrate, raportate la durata normală de lucru, de 8 ore/zi, înseamnă fracțiune de normă. Tot fracțiune de normă se consideră și contractul individual de muncă care însumează, într-o medie lunară, mai puține ore de lucru decât orele prestate de un salariat cu normă întreagă.
Totuși nu trebuie uitat faptul că fracțiunea de normă este stabilită pe ore și nu pe minute, deci nu se pot încheia contracte individuale de muncă cu timp parţial a căror durată de timp să fie stabilită în fracțiuni de oră. Subliniem faptul că durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, aşadar un contract part-time este definit prin prestarea activităţii sub norma întreaga de 40 de ore/săptămână, fără a fi specificată în lege o condiţie privind repartiţia fracţiunii de normă, care poate fi şi inegală.
Angajatorul poate încadra salariați cu fracțiune de normă prin contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, denumite contracte individuale de muncă cu timp parțial.
Contractul individual de muncă cu timp parțial se încheie numai în formă scrisă. Acesta cuprinde, în afara elementelor prevăzute obligatoriu în Codul muncii, următoarele
a) durata muncii și repartizarea programului de lucru;
b) condițiile în care se poate modifica programul de lucru;
c) interdicția de a efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor acestora.
În situația în care într-un contract individual de muncă cu timp parțial nu sunt precizate elementele prevăzute mai sus, contractul se consideră a fi încheiat pentru normă întreagă.
Drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.
Angajatorul este obligat ca, în măsura în care este posibil, să ia în considerare cererile salariaților de a se transfera fie de la un loc de muncă cu normă întreagă la unul cu fracțiune de normă, fie de la un loc de muncă cu fracțiune de normă la un loc de muncă cu normă întreagă sau de a-și mări programul de lucru, în cazul în care apare această oportunitate.
De asemenea, angajatorul este obligat să informeze la timp cu privire la apariția unor locuri de muncă cu fracțiune de normă sau cu normă întreagă, pentru a facilita transferurile de la normă întreagă la fracțiune de normă și invers. Această informare se face printr-un anunț afișat la sediul angajatorului iar o copie a acestuia se transmite de îndată sindicatului sau reprezentanților salariaților.
Angajatorul asigură, în măsura în care este posibil, accesul la locuri de muncă part-time la toate nivelurile.
Avantajele muncii cu timp parţial sunt numeroase. Ea permite îmbinarea activităţii salariale cu completarea/continuarea studiilor, cu formarea profesională ori chiar cu respectarea sarcinilor familiale. Ajută salariaţii în vârstă să se acomodeze cu lipsa de activitate după pensionare.
Pentru angajatori, munca cu timp parţial apare ca una din tehnicile suple ce asigură valorificarea echipamentelor tehnice și creşterea productivităţii (randamentul fiind considerabil mai bun).