Cum prevenim incendiile în bucătărie?

0

   Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a realizat un Ghid practic de prevenire a incendiilor în bucătărie, din care vom prezenta informaţii utile pentru prevenţia acestora în locul cel mai predispus apariţiei lor – bucătăria.

Gătitul. Aprinderea aragazului se realizează pe sistemul „gaz-pe flacără”, adică se aprinde întâi chibritul, apoi se deschide butonul aragazului. Pentru a preveni producerea incendiilor în bucătăria din apartamentul dumneavoastră trebuie să respectaţi câteva reguli simple:

1. Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate. După ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul.

2. Nu lăsaţi copiii singuri niciodată în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde copiii nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.

3. Atunci când gătiţi, evitaţi să purtaţi haine sintetice largi (de exemplu halate), deoarece acestea pot lua foc foarte uşor.

4. Aşezaţi cratiţa cu mâner astfel încât să nu cadă de pe aragaz sau să se răstoarne peste o flacără deschisă.

5. Curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mâncare de pe aragazurile, plitele, prăjitoarele de pâine şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor.

6. Dacă pregătiţi mâncarea la friteuză în mod regulat, vă sfătuim să vă procuraţi una electrică. Aceasta are

termostat reglat pentru a se încălzi până la temperatura necesară şi este mai sigură.

7. Aveţi grijă ca alimentele să fie scurse de apă înainte de a le introduce în ulei încins pentru a preveni

împroşcarea cu ulei şi arsurile.

8. Dacă nu aveţi o friteuză electrică şi utilizaţi totuşi una obişnuită sau o tigaie, atunci aveţi grijă să nu o

umpleţi cu ulei mai mult de 2/3 din capacitate.

9. Dacă uleiul încins începe să scoată fum, atunci trebuie oprit focul şi lăsat să se răcească.

Ce facem dacă ia foc conţinutul unei tigăi? În primul rând, opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească. Foarte important este să nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi să nu turnaţi apă peste ea!

Stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului. Dacă nu reuşiţi să stingeţi incendiul, iar acesta se extinde, evacuaţi persoanele din apartament, alertaţi vecinii şi sunaţi urgent la numărul de telefon 112 pentru intervenţia pompierilor.

Arsurile. Arsurile sunt leziuni ale pielii şi pot fi: uşoare (când pielea se înroşeşte, devine fierbinte şi dureroasă), medii (când pe piele apar băşicuţe) şi grave (când arsura a străpuns pielea, a ajuns la muşchi şi vase de sânge). Gravitatea arsurii poate depinde şi de suprafaţa ei, chiar dacă este uşoară sau medie.

Primul-ajutor constă în stingerea focului de pe accidentat cu o pătură şi îndepărtarea hainelor. În funcţie de felul arsurii se va proceda astfel:

·       pentru arsuri uşoare – aplicarea compreselor cu apă rece, spirt sanitar sau cloramină;

·       pentru arsuri medii – leziunile se dezinfectează cu betadină sau cloramină, (atenţie, nu se sparg băşicile!), se pansează steril;

·       pentru cele grave sau datorate suprafeţei mari (peste 10 % din suprafaţa corpului) accidentatul se va acoperi cu un prosop curat şi se va transporta cât mai repede la spital. Pentru calmarea durerilor se vor administra calmante.

Este interzisă folosirea cremelor, unguentelor, substanţelor uleioase! Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate, umezite. Nu se pune gheaţă în contact direct cu tegumentul.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.