De azi, examenul auto va fi inregistrat audio si video

 Incepand de azi, examenul auto va fi inregistrat audio si video. Mai exact, potrivit dispozitiilor legale prevazute de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 41/2016, care intra in vigoare incepand cu 30 iunie, proba teoretica va fi inregistrata video, iar proba practica atat video cat si audio.

  Astfel, potrivit modificarilor aduse de OUG 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative:

„Pentru asigurarea și verificarea legalității examenului de obținere a permisului de conducere, modul de desfășurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât și audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susținerea probei practice.”

De mentionat, ca proba practică susținută pentru categoriile AM, A1, A2 și A. nu se înregistrează audio sau video.

categoria AM: mopede;

categoria A1:

  • motociclete cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg;
  • 2. tricicluri cu motor cu puterea maximă de 15 kW;

categoria A2: motociclete cu puterea maximă de 35 kW, cu un raport putere/greutate care nu depășește 0,2 kW/kg și care nu sunt derivate dintr-un vehicul având mai mult de dublul puterii sale;

categoria A: motociclete cu sau fără ataș și tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 kW

   Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație.

Precizam ca potrivit art. 335 din Codul Penal

(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3)Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.

 Reamintim ca, in luna iunie, a intrat in vigoare si Decizia nr. 224/2017 a Curtii Constitutionale care a statuat faptul ca pedeapsa închisorii de la unu la cinci ani pentru conducerea fara permis este neconstitutionala, pe motiv că soluţia legislativă din Codul penal nu include în categoria autovehiculelor şi tractoarele agricole sau forestiere. Decizia integrala publicata in Monitorul Oficial poate fi citita AICI.

 De asemnea Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia pronuntata in şedinţa din 12 aprilie 2017 a statuat faptul ca, conducerea unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere, nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de  prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal, respectiv, de art. 335 alin. 1 din Codul penal (punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat si conducerea unui vehicul fără permis de conducere).Decizia integrala publicata in Monitorul Oficial poate fi citita AICI.

Citește și Mai multe de acelasi autor

2 Comentarii

  1. Delu Carcu spune

    Nui adevarat dece va place sa mintiti in cel mai josnic hal.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata