Social-Juridic

Decizie penal 5/2015

Decizia nr. 5/2015

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 5/2015Dosar nr. 169/1/2015

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10/04/2015

Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Marius Dan Foitoş – judecător la Secţia penală – judecător-raportor
Aurel Gheorghe Ilie – judecător la Secţia penală
Lavinia Valeria Lefterache – judecător la Secţia penală
Francisca Maria Vasile – judecător la Secţia penală
Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu – judecător la Secţia penală
Ilie Iulian Dragomir – judecător la Secţia penală
Leontina Şerban – judecător la Secţia penală
Oana Mihaela Dinu – magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, în sensul “dacă hotărârea pronunţată în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală şi împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală”.

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Oana Mihaela Dinu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Mincă Marinela din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei cu privire la obiectul Dosarului nr. 169/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    De asemenea, a menţionat că la dosar au transmis puncte de vedere Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Suceava, iar dintre specialişti Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice, Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, precum şi Direcţia legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    În opinia majoritară, dezvoltată la filele 6-7 din raport, s-a susţinut că hotărârea pronunţată în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul procedură penală împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac nu poate fi supusă apelului conform art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    În continuare a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    A mai referat că la data de 12 februarie 2014 – Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – a depus Adresa nr. 82/C/102/III-5/2015 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar penal a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept supusă dezlegării în prezenta cauză, fiind depuse şi concluzii scrise.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a acordat cuvântul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile şi, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat procurorului să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.
    Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, concluzie ce se bazează pe jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a promovat o interpretare restrictivă cu privire la admisibilitatea sesizării în cazul în care aceasta se referă la interpretarea unor dispoziţii procesual penale, arătându-se că ele reprezintă chestiuni incidentale de care nu depinde soluţionarea fondului.
    În concluzie, a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă.
    Pe fondul problemei de drept supuse dezlegării a arătat că hotărârile prin care se respinge ca inadmisibilă, în etapa admiterii în principiu, contestaţia în anulare împotriva unei sentinţe definitive, pentru care legea nu prevede o cale ordinară de atac, nu pot fi atacate cu apel. A menţionat că nu s-ar putea stabili o asemenea ierarhie a căilor de atac în procedura admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, pornind de la dispoziţiile art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul că sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, atât timp cât în procedura iniţială o astfel de hotărâre este definitivă. În concluzie, a apreciat că art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală nu este incident în cauză.
    De altfel, doctrina şi practica au confirmat anterior că singura ipoteză a posibilităţii exercitării unei căi de atac era cea prevăzută de art. 386 lit. d) din Codul de procedură penală anterior şi doar atunci când instanţa s-ar fi pronunţat prin sentinţă pe cazul de contestaţie în anulare respectiv. A precizat că, potrivit noului Cod de procedură penală, ipoteza în care ar fi incidente dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală ar fi în cazul motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală. Ca urmare, a considerat că hotărârile pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare împotriva unei sentinţe definitive nu pot fi atacate cu apel.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare asupra sesizării formulate.
    După care,
ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

   I. Obiectul sesizării
    Prin Încheierea din data de 21 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 32.177/215/2014, de către Tribunalul Dolj – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care are ca obiect contestaţia în anulare formulată în baza dispoziţiilor art. 426 lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva Sentinţei penale nr. 3.772 din data de 10.07.2014, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 25.872/215/2014, definitivă la data de 10.07.2014, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă hotărârea pronunţată în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală şi împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală.
   II. Expunerea succintă a cauzei
    La data de 12 iunie 2014, cu Adresa nr. V2 31.410 din 5 iunie 2014, Penitenciarul Pelendava a înaintat judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului Pelendava Craiova plângerea persoanei private de libertate P.M.I., formulată împotriva Hotărârii Comisiei de disciplină nr. 131 din 3 iunie 2014, prin care aceasta a fost sancţionată, în raport cu prevederile art. 101 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea unei abateri disciplinare foarte grave, potrivit art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013.
    Plângerea a fost formulată în temeiul art. 104 alin. (1) din Legea nr. 254/2013.
    Prin Încheierea nr. 121 din data de 17 iunie 2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Pelendava Craiova (Dosar nr. I21/.JS/2014) s-a respins plângerea persoanei private de libertate P.M.I. împotriva Hotărârii Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Pelendava Craiova nr. 131 din 3 iunie 2014 şi s-a menţinut sancţiunea aplicată de Comisia de disciplină, respectiv suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni.
    Împotriva acestei soluţii, condamnatul P.M.I. a formulat contestaţie, înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data 30 iunie 2014, sub numărul 25.872/215/2014.
    Prin Sentinţa penală nr. 3.772 din data de 10 iulie 2014, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 25.872/215/2014, s-au dispus următoarele:
    “Respinge contestaţia formulată de petentul condamnat P.M.I. împotriva Încheierii nr. 121/17.06.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Pelendava Craiova.
    Menţine în totalitate Încheierea cu numărul 121 din 17 iunie 2014, pronunţată de judecătorul delegat în Dosarul nr. 121/JS/2014. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală obligă petentul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
    Definitivă.
    Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10 iulie 2014.”
    Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că prin Hotărârea Comisiei de disciplină cu numărul 131 din 5 iunie 2014 din cadrul Penitenciarului Pelendava Craiova, petentul P.M.I. a fost sancţionat cu suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni, pentru încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013. Pentru a aplica această sancţiune, comisia de disciplină a reţinut că în ziua de 21 mai 2014, cu ocazia unui control inopinat efectuat de către supraveghetor, în cearşaful de pe patul petentului a fost găsit un telefon mobil.
    Împotriva sancţiunii aplicate de către comisia de disciplină, petentul a formulat plângere în condiţiile Legii nr. 254/2013.
    Prin Încheierea cu numărul 121 din 17 iunie 2014, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins plângerea formulată de petent, menţinând sancţiunea aplicată de către comisia de disciplină. Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că petentul a săvârşit abaterea pentru care a fost sancţionat, că a avut o atitudine necorespunzătoare pe parcursul cercetării disciplinare şi că nu este la prima abatere disciplinară.
    Cu ocazia audierii sale la instanţa de judecată, petentul nu a recunoscut săvârşirea abaterii, susţinând că telefonul aparţinea unui alt deţinut care în prezent s-a liberat.
    Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că, în mod corect, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a reţinut că petentul se face vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare şi, în consecinţă, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petent şi a menţinut Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate cu numărul 121 din 17 iunie 2014.
    Împotriva Sentinţei penale nr. 3.772 din data de 10 iulie 2014, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 25.872/215/2014, condamnatul P.M.I. a formulat contestaţie în anulare ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 21 august 2014, sub nr. 32.177/215/2014.
    Prin Sentinţa penală nr. 4.154 din data de 11 septembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 32.177/215/2014, s-a dispus:
    “În baza art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală respinge contestaţia în anulare formulată de condamnatul P.M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 3.772/10.07.2014 a Judecătoriei Craiova, ca inadmisibilă.
    În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală obligă petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat.
    Cu apel în 10 zile de la comunicare.
    Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 septembrie 2014.”
    Pentru a hotărî astfel, analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, instanţa a reţinut următoarele:
    Conform art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 poate fi introdusă în termen de 10 zile de la data la care persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.
    Verificând dovada de comunicare a Sentinţei penale nr. 3.772/2014 a Judecătoriei Craiova (fila 11 din Dosarul nr. 25.872/215/2014), instanţa a constatat că sentinţa a fost comunicată petentului la data de 22 iulie 2014, astfel că ultima zi a termenului de declarare a contestaţiei în anulare a fost 4 august 2014.
    Prin urmare, instanţa a reţinut că prezenta cerere, fiind expediată prin intermediul oficiului poştal la data de 21 august 2014, este formulată tardiv.
    Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa a respins contestaţia în anulare formulată de condamnatul P.M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 3.772 din 10 iulie 2014 a Judecătoriei Craiova, ca inadmisibilă.
    Împotr iva Sent inţe i penale nr. 4.154 din data de 11 septembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 32.177/215/2014, a formulat apel condamnatul P.M.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 23 septembrie 2014, sub nr. 32.177/215/2014.
    Punctele de vedere ale reprezentantului Ministerului Public şi ale contestatorului condamnat cu privire la dezlegarea chestiunii de drept au fost exprimate oral, cu ocazia dezbaterilor, în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2014.
    Astfel, reprezentantul Ministerului Public a opinat că legiuitorul procedural penal, prin introducerea noului Cod de procedură penală, a exclus calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, indiferent de motivul invocat, pentru hotărârile penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi care nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel. Ca atare, nici dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile în cauză.
    Contestatorul condamnat a susţinut, prin apărătorul prezent în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept constând în posibilitatea exercitării unei căi de atac ordinare declarate ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală împotriva unei sentinţe penale pentru care nu este prevăzută de lege o cale ordinară de atac. În susţinerea chestiunii prealabile s-au invocat prevederile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală conform cărora “Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.” Ca atare, a apreciat că este admisibilă o cale de atac ordinară declarată împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea căii de atac extraordinare, chiar dacă aceasta vizează o sentinţă pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac.
    Din verificările efectuate de către instanţă s-a constatat că prezenta chestiune de drept nu face obiectul vreunui recurs în interesul legii sau al vreunei întrebări preliminare, adresată de o altă instanţă de judecată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar de dezlegarea prezentei chestiuni de drept depinde soluţionarea căii de atac ordinare prevăzute de art. 408 din Codul de procedură penală.
    Faţă de cele expuse, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, Tribunalul Dolj a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu următoarea chestiune de drept:
    “Dacă hotărârea pronunţată în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzută de art. 426 din Codul de procedură penală şi împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală.”
   III. Opinia instanţei care a formulat sesizarea
    Completul care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a opinat că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive care sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, invocând în acest sens următoarele argumente logico-juridice:
    În conformitate cu dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
    Pornind de la textul procedural precizat, a considerat că legiuitorul, prin prevederea căii de atac ordinare a apelului, în urma exercitării căii de atac extraordinare – contestaţia în anulare – a exclus calea extraordinară de atac pentru hotărârile care nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.
    S-a apreciat că dacă s-ar considera ca admisibilă contestaţia în anulare declarată împotriva unei hotărâri pentru care nu este prevăzută o cale de atac s-ar accepta că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt incidente numai pentru hotărârile rămase definitive prin neapelare, dar care sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, ipoteză care ar permite ca hotărârile definitive (nesusceptibile de a fi atacate cu apel) pronunţate în primă instanţă de judecătorii, tribunale sau curţi de apel să poată fi atacate printr-o cale de atac extraordinară, hotărârea dată în urma soluţionării contestaţiei în anulare fiind definitivă.
    Acceptând invocarea pe calea contestaţiei în anulare a cazurilor prevăzute de art. 426 lit. b) -i) din Codul de procedură penală, pentru hotărâri nesusceptibile de a fi atacate cu apel şi exprimând punctul de vedere că o hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară poate fi atacată printr-o cale de atac ordinară numai dacă şi hotărârea supusă contestaţiei este atacabilă cu o cale de atac ordinară, urmează a se constata că tehnica juridică folosită de legiuitor pentru cazurile enunţate mai sus, referitoare la calitatea procesuală a părţilor (inculpat, audierea inculpatului prezent etc.), nu impietează asupra posibilităţii de exercitare a căii de atac extraordinare.
    S-a menţionat că, dacă s-ar exclude raţionamentul juridic enunţat mai sus şi s-ar avea în vedere strict dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, dar şi tehnica juridică folosită de legiuitor atunci când a redactat cazurile prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală, s-ar exclude ab initio posibilitatea ca împotriva hotărârilor, care nu sunt susceptibile de a fi atacate cu o cale de atac ordinară, în speţă apelul, să fie exercitată calea de atac extraordinară prevăzută de art. 426 din Codul de procedură penală. Într-o asemenea ipoteză, calea de atac extraordinară este inadmisibilă, după cum această condiţie de formă apare şi în cazul unor hotărâri împotriva cărora se poate exercita calea de atac ordinară a contestaţiei (prevăzută de art. 4251 din Codul de procedură penală), deoarece legiuitorul, în dispoziţiile art. 432 din Codul de procedură penală, a restrâns posibilitatea atacării sentinţei date în contestaţie în anulare numai cu calea de atac a apelului, deşi atât calea de atac prevăzută de art. 4251 din Codul de procedură penală, cât şi calea de atac prevăzută de art. 408 din Codul de procedură penală sunt căi ordinare de atac care, în cea mai mare parte, funcţionează după aceleaşi reguli (repunerea în termen, retragerea şi efectul suspensiv al căii de atac şi, deşi nu este prevăzut de legiuitor, efectul devolutiv).
    Prin analogie cu dispoziţiile art. 465 alin. (12) din Codul de procedură penală, s-a apreciat că prin dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală legiuitorul procedural penal a exclus calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, indiferent de motivul invocat, pentru hotărârile penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi care nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.
   IV. Dispoziţiile din Codul de procedură penală supuse interpretării
   – Art. 426 din Codul de procedură penală – Cazurile de contestaţie în anulare:
    “Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
    a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
    b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
    c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
    d) când instanţa nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
    e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
    f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
    g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
    h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
    i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.”
   – Art. 431 din Codul de procedură penală – Admiterea în principiu
    “(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
    (2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.”
   – Art. 432 din Codul de procedură penală – Procedura de judecare
    “(1) La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare.
    (2) În cazul în care prin contestaţia în anulare se invocă autoritatea de lucru judecat, judecarea contestaţiei se face cu citarea părţilor interesate în cauza în care s-a pronunţat ultima hotărâre. Instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie sau, după caz, prin sentinţă ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
    (3) Judecarea contestaţiei în anulare nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere.
    (4) Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.”
   – Art. 408 din Codul de procedură penală – Hotărârile supuse apelului:
    “(1) Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
    (2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
    (3) Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor.”
   V. Opiniile instanţelor judecătoreşti
    Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Iaşi, Craiova, Piteşti, Suceava, Timişoara, Bacău, Cluj, Bucureşti, Oradea, Alba Iulia, Braşov, Târgu Mureş, Constanţa, Ploieşti, Galaţi care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.
    S-au conturat două opinii:
   1. În opinia majoritară s-a susţinut că hotărârea pronunţată în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală formulată împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac nu poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    În motivarea punctului de vedere exprimat, Curtea de Apel Iaşi a arătat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală privesc contestaţiile în anulare întemeiate pe prevederile art. 426 lit. b) -h), dacă hotărârea atacată a rămas definitivă prin neapelare şi contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală, dacă ultima hotărâre a rămas definitivă prin neapelare. În aceste situaţii, hotărârea definitivă atacată aparţinând primei instanţe este susceptibilă de a fi atacată cu apel.
    Magistraţii Tribunalului Caraş-Severin au precizat că îşi însuşesc raţionamentul expus de judecătorii Tribunalului Dolj, în completarea motivelor formulate făcând trimitere la dispoziţiile art. 465 alin. (12) din Codul de procedură penală care prevăd expres că “Hotărârea pronunţată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită” şi argumentând că, chiar dacă situaţia se referă la calea de atac extraordinară a revizuirii, legea procesual penală trebuie aplicată unitar, pe baza aceloraşi considerente avute în vedere de legiuitor atunci când o anumită problemă de drept nu este reglementată.
    Curtea de Apel Bacău a menţionat că interpretarea sintetică a textului de lege enunţat conduce la concluzia că hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare, cale de atac reglementată de dispoziţiile art. 426 din Codul de procedură penală, şi formulată împotriva unei sentinţe penale pentru care nu este prevăzută nicio cale de atac este definitivă.
    Curtea de Apel Alba Iulia a precizat că unii judecători au apreciat că este inadmisibil apelul exercitat împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat calea de atac a contestaţiei în anulare promovată împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută nicio cale de atac, cu motivarea că scopul avut în vedere de legiuitor la redactarea art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală nu a fost acela ca într-o cauză în care sentinţa din ciclul ordinar de atac nu este supusă niciunei căi ordinare de atac să se admită existenţa unei astfel de căi de atac într-un ciclu procesual extraordinar.
    Judecătoria Miercurea-Ciuc a menţionat că principalul argument în susţinerea soluţiei exprimate rezultă din reglementarea procedurii de judecată a contestaţiei în anulare prevăzute de art. 432 din Codul de procedură penală, care la alin. (1) dispune că instanţa, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Ca urmare, rejudecând cauza, instanţa pronunţă o hotărâre de acelaşi fel ca şi cea desfiinţată, care este fie o decizie în apel, fie o sentinţă în primă instanţă, susceptibilă sau nu de a fi atacată cu apel. Rezultă că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, care se referă numai la sentinţa dată în contestaţia în anulare, sunt prevăzute pentru a se asigura dublul grad de jurisdicţie şi în cauzele în care nu s-a exercitat calea de atac a apelului, în cazul rejudecării acestora.
    În sensul soluţiei mai sus menţionate s-au pronunţat: Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Judecătoria Galaţi, Tribunalul Brăila.
   2. În opinia minoritară s-a apreciat că hotărârea pronunţată în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac, poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    Curtea de Apel Piteşti a menţionat că hotărârile pronunţate în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală, formulată împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac, nu sunt exceptate expres de către normele procedurale de la exercitarea căii de atac a apelului. Dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt de strică interpretare şi, prin urmare, trebuie aplicate ad litteram, fără a distinge după criteriul naturii hotărârii judecătoreşti împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
    Tribunalul Arad a susţinut că legiuitorul nu a condiţionat exercitarea acestei căi de atac de căile de atac ordinare ce puteau fi exercitate împotriva hotărârii de fond aşa cum a făcut în cazul revizuirii, la art. 463 din Codul de procedură penală.
    Tribunalul Maramureş a opinat în sensul că, chiar dacă, aparent, nu pare a fi logic să existe posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva sentinţei pronunţate în contestaţia în anulare, câtă vreme nu a existat posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva sentinţei analizate în contestaţia în anulare, textul procedural nu distinge cu privire la hotărârile rămase definitive în faţa primei instanţe, astfel că nu pot fi create în mod artificial excepţii de la reglementarea legală.
    Opinia magistraţilor de la Judecătoria Rupea este în sensul că, dacă legiuitorul ar fi dorit să dea textului de lege o altă interpretare, ar fi procedat ca şi la revizuire unde a prevăzut expres în cuprinsul art. 465 alin. (12) din Codul de procedură penală că hotărârea pronunţată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
    Judecătoria Gheorgheni a arătat că dispoziţiile art. 426 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de contestaţie în anulare, dar şi hotărârile împotriva cărora se poate face contestaţie în anulare, respectiv hotărârile penale definitive, fără a distinge modul în care acestea au rămas definitive. Din dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală rezultă că legiuitorul nu a exclus din sfera de aplicare a contestaţiei în anulare hotărârile penale definitive şi care nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel. Un argument în plus este prevăzut în art. 408 din Codul de procedură penală, potrivit căruia sentinţele pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede altfel. Astfel, s-a arătat că legiuitorul nu a exclus în mod expres apelul pentru hotărârile pronunţate în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală formulat împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac, ci, mai mult, art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede în mod expres calea de atac a apelului.
    S-a menţionat că, deşi există posibilitatea de a apela la suplimentul analogic în vederea complinirii unei lacune, nu se poate ajunge pe această cale la crearea unei situaţii defavorabile persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni. Or, având în vedere scopul pentru care a fost instituită calea de atac a contestaţiei în anulare, în situaţia în care s-ar aprecia că aceasta nu priveşte şi hotărârile penale definitive care nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, s-ar ajunge tocmai la crearea unei situaţii defavorabile pentru persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni.
    În sensul soluţiei mai sus menţionate s-au pronunţat Tribunalul Bacău, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Târgu Secuiesc, Tribunalul Hunedoara.
   VI. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    La nivelul Secţiei penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate:
   – Sentinţa penală nr. 599, pronunţată în Dosarul nr. 1.097/1/2014, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C. R. împotriva Sentinţei penale nr. 159 din 19 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală – pronunţată în Dosarul nr. 4.004/1/2013;
   – Sentinţa penală nr. 817, pronunţată în Dosarul nr. 2.974/1/2014, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M. C. împotriva Sentinţei penale nr. 1.648 din 13 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală – în Dosarul nr. 6.546/1/2012;
   – Decizia nr. 273, pronunţată în Dosarul nr. 3.333/2/2014, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul B. C. împotriva Deciziei penale nr. 887/A din 8 august 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală – prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. C. împotriva Deciziei penale nr. 222/A/4.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală;
   – Decizia nr. 374/A, pronunţată în Dosarul nr. 4.977/2/2014, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul C. N. D. împotriva Sentinţei penale nr. 265/F din 29 august 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală;
   – Decizia nr. 298/A, pronunţată în Dosarul nr. 944/2/2014, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul R. A. I. împotriva Deciziei penale nr. 548/A din 29 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală – prin care s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de condamnat.
   VII. Examenul jurisprudenţei
   1. Calea de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare. În acest sens, în practică s-au conturat două opinii:
    Hotărârile pot fi supuse căii de atac a apelului:
   – Sentinţa penală nr. 4.154 din 11 septembrie 2014 a Judecătoriei Craiova, Dosar nr. 32.177/215/2014;
   – Sentinţa penală nr. 1.616 din 21 noiembrie 2014 a Judecătoriei Satu Mare – Secţia penală, Dosar nr. 11.525/296/2014. Hotărârile nu pot fi supuse căii de atac a apelului:
   – Sentinţa penală nr. 61 din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Dosar nr. 620/45/2014*;
   – Sentinţa penală nr. 72 din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Dosar nr. 771/45/2014;
   – Sentinţa penală nr. 78 din 10 decembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Dosar nr. 836/45/2014*;
   – Sentinţa penală nr. 81 din 20 ianuarie 2015 a Tribunalului Argeş – Secţia penală, Dosar nr. 5.563/109/2014;
   – Sentinţa penală nr. 598 din 22 octombrie 2013 a Judecătoriei Deta, judeţul Timiş, Dosar nr. 1.785/220/2013;
   – Încheierea din data de 17 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia penală, Dosar nr. 18.419/3/2014.
   2. Cu privire la art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală “Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului”. După admiterea în principiu (calea de atac a apelului vizează o hotărâre dată în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare) au fost identificate:
   – Decizia penală nr. 1.396 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Dosar nr. 1.920/332/2014;
   – Decizia penală nr. 1.571 din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Dosar nr. 12.527/225/2014;
   – Decizia penală nr. 1.050 din 8 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Dosar nr. 22/104/2014;
   – Decizia penală nr. 1.123 din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Dosar nr. 5.190/311/2014;
   – Decizia penală nr. 504 din 25 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Dosar nr. 1.757/227/2014;
   – Decizia penală nr. 41/A din 6 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, Dosar nr. 1.785/220/2013.
   VIII. Opinia specialiştilor consultaţi
   1. Punctul de vedere al Academiei Române – Institutul de Cercetări Juridice – “Andrei Rădulescu”
    În teoria şi practica judiciară procesual penală privind căile de atac s-a admis şi se aplică regula potrivit căreia, în principiu, posibilitatea exercitării unei căi extraordinare de atac este recunoscută şi prevăzută de lege numai în cazul hotărârilor care au, potrivit legii, căi de atac ordinare şi în cazurile în care persoana interesată a uzat de aceste căi ordinare de atac. În această concepţie, contestaţia în anulare ar trebui să aibă ca obiect numai greşeli de judecată petrecute la judecata apelului, care nu ar mai putea fi invocate într-o altă cale ordinară de atac. Doar în situaţii deosebite – precum cele aferente motivelor de la lit. b) şi i) din art. 426 – posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare poate fi recunoscută şi împotriva hotărârilor rămase definitive prin neapelare.
    Totodată, motivele de nelegalitate prevăzute la lit. c)-h) cu privire la hotărârea primei instanţe pot şi trebuie invocate doar pe calea apelului, neexistând nicio raţiune pentru suprapunerea contestaţiei în anulare peste apel.
    Caracterul inadmisibil al contestaţiei în anulare atunci când este declarată împotriva unei hotărâri care nu are cale de atac decurge şi din argumente de text. Astfel, potrivit art. 432 alin. (1) din Codul de procedură penală “instanţa. . . dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului (şi nu a contestaţiei, n.n.)” sau la rejudecarea cauzei, după desfiinţare, iar art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală stabileşte că “sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă”. Aşadar, dacă am considera admisibilă contestaţia în anulare declarată împotriva hotărârilor pentru care legea prevede calea de atac a contestaţiei, ar însemna că împotriva hotărârii date ulterior admiterii căii extraordinare de atac şi rejudecării cauzei să poată fi declarat apelul, deşi este o cauză pentru care legea prevede contestaţia drept cale de atac.
    Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, care reglementează căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei în anulare, sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, astfel, prevăzând drept cale de atac ordinară apelul, în urma exercitării căii de atac extraordinare – contestaţia în anulare – s-a exclus calea extraordinară de atac pentru hotărârile care nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.
   2. Punctul de vedere al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
    Hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare prevăzută de art. 426 din Codul de procedură penală împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege calea de atac a apelului este inadmisibilă.
    Legiuitorul a limitat cazurile în care contestaţia în anulare poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, susceptibile de apel, rămase definitive prin neapelare, doar la situaţiile prevăzute de art. 426 lit. b) -i) din Codul de procedură penală, neincluzând între aceste hotărâri pe cele pentru care legiuitorul prevede calea de atac a contestaţiei.
    Hotărârile pronunţate în calea de atac a contestaţiei sunt definitive şi nu sunt supuse căii ordinare de atac a apelului. Contestaţia este o cale de atac ordinară, la fel ca şi apelul; or nu există hotărâri penale pentru care legiuitorul să fi prevăzut două căi ordinare de atac. Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, atât de anulare, cât şi de reformare. Dacă s-ar admite că aceste hotărâri ar fi supuse căii de atac a contestaţiei în anulare şi apoi hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare ar fi supusă, la rândul ei, apelului, potrivit art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, s-ar eluda voinţa legiuitorului, ajungându-se ca prin exercitarea unei căi extraordinare să poată fi apoi atacate cu apel hotărâri pentru care legiuitorul nu a prevăzut această cale de atac. Prevederile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală trebuie interpretate doar cu referire la cazurile în care contestaţia în anulare este admisibilă împotriva sentinţelor rămase definitive prin neapelare, la care fac referire prevederile art. 426 lit. b) -i) din Codul de procedură penală.
   IX. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Sentinţele pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată în dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare exercitată împotriva unei sentinţe definitive, care nu poate fi atacată cu apel în temeiul unei dispoziţii legale ce exclude posibilitatea exercitării căii de atac ordinare, sunt definitive.
    Sentinţele pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei în anulare reglementată în dispoziţiile art. 432 din Codul de procedură penală, după admiterea în principiu, prin care se soluţionează contestaţia în anulare exercitată împotriva unei sentinţe definitive, care nu poate fi atacată cu apel în temeiul unei dispoziţii legale ce exclude posibilitatea exercitării căii de atac ordinare, sunt definitive.
   X. Opinia judecătorului-raportor
    Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că hotărârea pronunţată în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac este definitivă.
   XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
   A. Admisibilitatea sesizării
    Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    Se constată că pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe:
   – problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii;
   – existenţa unei cauze aflate în cursul judecăţii în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat;
   – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
    Chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.
    În cauză, Tribunalul Dolj este învestit cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, respectiv apelul formulat de condamnatul P.M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 4.154 din data de 11 septembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 32.177/215/2014.
    Cea de-a treia condiţie cumulativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală este şi ea îndeplinită, întrucât soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
    Referitor la condiţia dependenţei dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea ce ar fi dată chestiunii de drept, problema admisibilităţii căii de atac a apelului în ipoteza analizată are consecinţe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Astfel, spre deosebire de situaţiile când faza procesuală în care se află cauza exclude de plano rezolvarea fondului cauzei, în calea extraordinară a contestaţiei în anulare, dacă s-ar ajunge la concluzia admisibilităţii apelului, ar exista posibilitatea trecerii în etapa judecării contestaţiei în anulare.
    Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – constată că sesizarea formulată de Tribunalul Dolj îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, context în care chestiunea de drept invocată poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
   B. Chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării
    Instanţa care a sesizat acest complet a solicitat să se lămurească dacă hotărârea pronunţată în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate împotriva unei sentinţe pentru care legea nu prevede nicio cale de atac poate fi atacată cu apel, conform art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    Dezlegarea problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează incidenţa, în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, în ipoteza pronunţării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată împotriva unei sentinţe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel.
    În concepţia Codului de procedură penală, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din Codul de procedură penală, sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
    Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din Codul de procedură penală:
   a) dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate;
   b) spre deosebire de dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din Codul de procedură penală a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora “Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” sunt integrate în economia acestui text de lege.
    Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
    În acelaşi sens, atât după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cât şi anterior acestui moment, doctrina1 a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.
   1 Grigore Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2013, p. 733; Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroşanu, Victor Văduva, Daniel Atasiei, Cristinel Ghigheci, Corina Voicu, Georgiana Tudor, Teodor-Viorel Gheorghe, Cătălin Mihai Chiriţă, Noul Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu, 2014, 1091.

 

    În ambele lucrări, autorii se referă numai la decizie, ca unic tip de hotărâre prin care se dispune respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, în etapa admiterii în principiu, însă argumentele care stau la baza stabilirii caracterului definitiv al hotărârii prin care se dispune respingerea în principiu a contestaţiei în anulare privesc atât sentinţa, cât şi decizia.
    Totodată, în practica Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie2, contestaţia în anulare exercitată împotriva unei sentinţe definitive a fost respinsă, ca inadmisibilă, în procedura reglementată în art. 431 din Codul de procedură penală, prin sentinţă definitivă.
   2 I.C.C.J., Secţia penală, Sentinţa nr. 599/2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.097/1/2014, precum şi I.C.C.J., Secţia penală, minuta Sentinţei nr. 817/2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.974/1/2014, şi I.C.C.J., Secţia penală, minuta Sentinţei nr. 892/2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.212/1/2014.

 

    De asemenea, în practica Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie3 s-a reţinut că este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă (…), dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, şi anume admiterea în principiu, reglementată în art. 431 din Codul de procedură penală. “Aşadar, dispoziţiile art. 432 din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile speţei, nefiind depăşit momentul procedural al admisibilităţii în principiu.” Chiar dacă speţa invocată priveşte o decizie prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, în etapa reglementată în art. 431 din Codul de procedură penală, considerentele privesc sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 432 din acelaşi cod, indiferent dacă instanţa se pronunţă prin sentinţă sau decizie în etapa admiterii în principiu.
   3 I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 273/2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.333/2/2014.

Se mai impune precizarea că în ipoteza analizată nu sunt incidente dispoziţiile art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora “Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel”.

    Articolul 408 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la sentinţele nedefinitive, pronunţate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac. În măsura în care sentinţa atacată pe calea contestaţiei în anulare nu este susceptibilă de apel, fiind definitivă, sentinţa pronunţată în procedura admiterii în principiu cu privire la o astfel de hotărâre nu ar putea avea un regim juridic diferit din punctul de vedere al caracterului definitiv, al posibilităţii exercitării căii de atac ordinare a apelului.
    Pentru considerentele arătate, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală, sunt definitive.

Prin urmare, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

   ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
D E C I D E:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 32.177/215/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile, în sensul “dacă hotărârea pronunţată în soluţionarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală şi împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală.”

    Stabileşte că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2015.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,
Oana Mihaela Dinu