Decizie penal 7/2015

Decizia nr. 7/2015

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Decizie nr. 7/2015 din 27/04/2015                                         Dosar nr. 16/1/2014/HP/C 

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 26/06/2015
Iulia Cristina Tarcea    – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului
Lavinia Curelea – preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa – preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Petronela Cristina Văleanu – judecător la Secţia I civilă
Rodica Susanu – judecător la Secţia I civilă
Andreia Liana Constanda – judecător la Secţia I civilă
Mihaela Paraschiv – judecător la Secţia I civilă – judecător-raportor
Paula C. Pantea – judecător la Secţia I civilă
Iulia Manuela Cîrnu – judecător la Secţia a II-a civilă
Rodica Zaharia – judecător la Secţia a II-a civilă
Cosmin Horia Mihăianu – judecător la Secţia a II-a civilă
Veronica Dănăilă – judecător la Secţia a II-a civilă
Mirela Poliţeanu – judecător la Secţia a II-a civilă – judecător-raportor
Simona Camelia Marcu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Eugenia Marin – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Viorica Iancu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal – judecător-raportor
Gabriela Elena Bogasiu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Veronica Năstasie – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 16/1/2014/HP/C este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent-şef Bogdan Georgescu.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958), raportate la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009), în sensul dacă introducerea acţiunii pentru debitul principal şi plăţile voluntare, eşalonate în temeiul unui act normativ, efectuate în baza unui titlu executoriu, întrerup sau nu termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune şi pentru drepturile accesorii debitului principal, termen ce a început să curgă de la data scadenţei dreptului principal.
    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse: jurisprudenţa comunicată de curţile de apel cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării; răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul că nu se află în curs de verificare practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii; raportul comun întocmit de doamnele judecător Mirela Poliţeanu şi Viorica Iancu; raportul întocmit de doamna judecător Mihaela Paraschiv. Se referă cu privire la faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, rapoartele asupra chestiunii de drept supuse judecăţii au fost comunicate părţilor, iar Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.
    Preşedintele completului constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,

    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

   1. Titularul şi obiectul sesizării
    Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 635/90/2014, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 raportat la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în sensul dacă introducerea acţiunii pentru debitul principal şi plăţile voluntare, eşalonate în temeiul unui act normativ, efectuate în baza unui titlu executoriu, întrerup sau nu termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune şi pentru drepturile accesorii debitului principal, termen ce a început să curgă de la data scadenţei dreptului principal.
   2. Expunerea succintă a procesului
   2.1. Cererea de chemare în judecată
    Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 februarie 2014 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta G.V. a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la calcularea şi plata dobânzilor legale pentru sumele datorate în baza unei hotărâri judecătoreşti, respectiv Sentinţa civilă nr. 4.134 din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 17.668/3/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 6 septembrie 2010, pentru sumele rămase neachitate şi până la data plăţii integrale a acestor sume, precum şi obligarea pârâţilor la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
   2.2. Hotărârea primei instanţe
    Prin Sentinţa civilă nr. 585 din 22 aprilie 2014, Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă a hotărât următoarele:
   – a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 21 februarie 2011;
   – a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea faţă de acest pârât;
   – a admis cererea formulată de reclamantă şi i-a obligat pe ceilalţi pârâţi la plata către reclamantă a dobânzilor legale aferente sumelor datorate conform Sentinţei civile nr. 4.134 din 13 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă irevocabilă la data de 6 septembrie 2010, începând cu data de 6 septembrie 2010 şi până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
   2.3. Calea de atac exercitată
    Împotriva Sentinţei civile nr. 585 din 22 aprilie 2014 a Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă a declarat apel pârâtul Ministerul Justiţiei.
    Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă, iar, conform celor menţionate la pct. 1, această instanţă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă.
   2.4. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
    Prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 635/90/2014, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă privind admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând, în esenţă, următoarele:
   – de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, în cauză, a fost invocată de către debitori excepţia prescripţiei dreptului asupra fructelor sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale în baza unor titluri executorii amânate la plată prin ordonanţă de urgenţă;
   – problema de drept este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre;
   – problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
   3. Punctul de vedere al părţilor cu privire la chestiunile de drept
   3.1. Reclamanta G.V. şi pârâţii Tribunalul Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice nu au formulat un punct de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
   3.2. Pârâta Curtea de Apel Bucureşti a arătat că se impune sesizarea Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea chestiunii de drept.
    În acest sens s-a arătat că, în practica judiciară, s-au conturat două puncte de vedere.
    Punctul de vedere majoritar este în sensul respingerii prescripţiei dreptului material la dobânzi, întrucât o astfel de sancţiune, respectiv termenul de prescripţie, a început să curgă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil din 2009), dreptul fiind unul accesoriu creanţei principale, supus dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958.
    Plata obligaţiei înscrisă în titlul executoriu nu este însă o prestaţie succesivă, ci o prestaţie uno ictu, ea fiind supusă prevederilor art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât dreptul la acţiune asupra sa se stingă odată cu dreptul la acţiune privind dreptul principal.
    Or, dreptul asupra sumelor datorate în baza titlurilor executorii nu este stins, plăţile efectuate voluntar în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 având efect întreruptiv de prescripţie. Aceleaşi concluzii ar rezulta şi dacă pricina ar fi privită prin prisma dispoziţiilor art. 2.503 alin. (1) din Codul civil din 2009.
    Al doilea punct de vedere este în sensul că o astfel de prescripţie ar fi operantă până la 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 2.517 din Codul civil din 2009.
   3.3. Pârâtul Ministerul Justiţiei şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că actele voluntare de plată nu întrerup cursul prescripţiei, dobânzile putând fi solicitate şi anterior, prin chiar cererile în urma cărora au fost pronunţate titlurile executorii.
   4. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept
    Instanţa de trimitere consideră că sunt aplicabile dispoziţiile anterioare intrării în vigoare a Codului civil din 2009, referitoare la prescripţia extinctivă, câtă vreme se vorbeşte despre prescripţii începute a fi curs mai înainte de data de 1 octombrie 2011, potrivit art. 3 şi 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
    Dispoziţiile aplicabile cauzei sunt cele ale art. 1, art. 16 alin. 1 şi art. 17 din Decretul nr. 167/1958 şi ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
    În analiza efectelor actului normativ de eşalonare a plăţilor asupra termenului de prescripţie a dreptului la acţiune cu privire la dobânzi este necesar a se lămuri care este obiectul cererii de chemare în judecată avută în vedere pentru aplicarea art. 1088 alin. 2 din Codul civil din 1864, care stabileşte că daunele- interese pentru neexecutare – dobânzile sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
    Cererea de chemare în judecată priveşte executarea obligaţiei principale, condiţie de acordare, potrivit art. 1079 din Codul civil din 1864, a daunelor-interese în sensul punerii în întârziere a debitorului şi, în acelaşi timp, momentul de la care se stabileşte refuzul debitorului de a executa, respectiv de la care creditorul poate solicita daune-interese.
    Aceasta înseamnă că ele pot fi solicitate şi ulterior acestui moment, ceea ce nu împiedică a se constata dacă sunt datorate de la momentul anterior al punerii în întârziere pentru executarea obligaţiei principale.
    Aceeaşi este situaţia şi în cazul în care debitorul este de drept în întârziere.
    Ceea ce este apoi de stabilit este respectarea termenului de prescripţie pentru solicitarea dobânzilor ca daune-interese.
    Relevante sunt dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora odată cu dreptul la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
    Urmând soarta principalului, potrivit art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, de la data hotărârii definitive pronunţate cu privire la obligaţia principală, a început să curgă un nou termen de prescripţie pentru dobânzi.
    Este întrerupt acest termen prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel încât să poată fi cerute dobânzile de la data scadenţei dreptului salarial în considerarea caracterului obligaţiei de plată a dreptului salarial de obligaţie care, prin natura sa, nu putea fi executată decât într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lăsat să expire?
    Deosebit de relevant este faptul că debitor este însuşi statul, că actele sale de autoritate pot fi comparate cu forţa majoră care împiedică în mod absolut realizarea dreptului, dar şi faptul că speranţa acestei realizări a fost succesiv mutată în timp, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2009, respectiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, eşalonarea iniţială a plăţii pe 18 luni fiind prelungită cu încă 6 ani, astfel încât, numai în urma acestei intervenţii legislative, creditorii au putut observa că prejudiciul constând în fructele civile tinde să devină la fel de important ca şi cel constând în plata muncii lor.
    Din acest punct de vedere ar fi util soluţionării cauzei a se verifica dacă actul cu putere normativă, care împiedică realizarea dreptului în favoarea debitorului, nu îşi extinde puterea şi asupra prejudiciului cauzat instantaneu prin neplata salariilor legal datorate.
    Legat de acest aspect, instanţa de trimitere invocă Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.
   5. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior asupra acestei chestiuni de drept, neavând competenţă în litigii de conflicte de muncă.
    La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel au comunicat jurisprudenţa identificată la nivelul circumscripţiei lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.
    Din analiza jurisprudenţei transmise de curţile de apel cu privire la prescripţia dreptului la acţiune prin care se solicită plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condiţiile Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, se constată existenţa următoarelor orientări jurisprudenţiale:
   5.1. Sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripţie a fost întrerupt prin recunoaşterea pe care debitorul a realizat-o prin plăţile parţiale efectuate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2009, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009. În consecinţă s-a dispus obligarea la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale de la data titlului executoriu.
   5.2. Termenul de prescripţie curge de la data scadenţei obligaţiei de plată neexecutate (debitului principal), acesta fiind momentul de la care a fost cauzat prejudiciul ce se cere a fi reparat. În acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile art. 171 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii din 2003), ale art. 12 din Decretul nr. 167/1958, ale art. 1088 din Codul civil din 1864 şi ale art. 1535 şi art. 2503 alin. (2) din Codul civil din 2009 şi s-a apreciat că introducerea acţiunii pentru debitul principal şi plăţile voluntare, eşalonate în temeiul unui act normativ, efectuate în baza titlului executoriu, nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune şi pentru drepturile accesorii debitului principal.
    Daunele-interese moratorii în cazul titlurilor executorii a căror executare a fost eşalonată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 se acordă pentru o perioadă de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată prin care se solicită plata acestor dobânzi.
   5.3. Dobânda legală se acordă de la data introducerii cererii de chemare în judecată pentru daunele-interese moratorii, respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată pentru debitul principal.
   5.4. Dobânda legală se acordă de la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, şi până la data plăţii efective a fiecărei tranşe, în condiţiile respectării graficului de eşalonare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
   6. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate elemente relevante cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.
    Cu toate acestea se observă că orientarea jurisprudenţială de la pct. 5.2 are în vedere prevederile art. 171 din Codul muncii din 2003, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, conform cărora:
    „Art. 171. – (1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
    (2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.”
    Art. 171 era numerotat ca art. 166 în forma iniţială a Legii nr. 52/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.
    În perspectiva soluţionării prezentei sesizări este de observat că, prin Decizia nr. 87 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, reţinând următoarele:
    „Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 166 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
    « (1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.»
    Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în realitate, aspectele relevate nu se constituie într-o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci reprezintă chestiuni care ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii. Or, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, numai instanţele judecătoreşti sunt competente a se pronunţa asupra interpretării şi aplicării legii, revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a unifica practica judiciară. Astfel, se observă că cele arătate în excepţia de neconstituţionalitate sunt aspecte a căror soluţionare excedează competenţei instanţei constituţionale, ceea ce şi determină inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Obiter dictum, atunci când instanţa de judecată va soluţiona acţiunea reclamanţilor din dosarul sus-menţionat, va ţine seama de faptul că prin deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a formulării unor recursuri în interesul legii nu se poate legifera, astfel încât ele pot doar constata drepturi preexistente, şi nu să creeze drepturi (salariale) noi; de altfel, aceste decizii sunt pronunţate tocmai pentru că anterior au existat atât soluţii judiciare de constatare a existenţei dreptului, cât şi de inexistenţă a acestuia.”
   7. Înalta Curte
   7.1. Asupra admisibilităţii sesizării
    Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, pentru considerentele arătate în continuare.
    Reglementarea cuprinsă în art. 519 din Codul de procedură civilă instituie următoarele condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ pentru declanşarea acestei proceduri:
   – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
   – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;
   – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
   – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
   – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    Din analiza cadrului procesual în care a fost identificată chestiunea de drept pentru a cărei dezlegare a fost formulată prezenta sesizare se reţine îndeplinirea cerinţelor impuse de lege.
    Îndeplinirea primelor 3 cerinţe rezultă din cele expuse la pct. 2 din prezenta decizie.
    Chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată este reprezentată de interpretarea art. 16 alin. 1 lit. a) şi art. 17 alin. 3 din Decretul- lege nr. 167/1958 prin raportare la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, cu relevanţă asupra soluţionării excepţiei prescripţiei extinctive, excepţie de fond. Prin admiterea acesteia, instanţa este împiedicată să cerceteze în fond dreptul dedus judecăţii.
    În ceea ce priveşte a cincea condiţie, legea nu defineşte noţiunea de noutate şi nici criteriile în baza cărora poate fi determinată, dar, în doctrină, s-a apreciat că sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost anterior dedusă judecăţii1, adică în privinţa căreia instanţa supremă nu a mai statuat printr-un recurs în interesul legii sau un recurs în casaţie2.
   1 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I – Teoria generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 603.
   2 Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae ş.a., Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, vol. I, p. 1.214.
    De asemenea, a fost exprimată opinia potrivit căreia noutatea se poate referi atât la o reglementare nou-intrată în vigoare, cât şi la o normă juridică intrată în vigoare cu mai mult timp în urmă, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală ulterior3.
   3 Gabriel Boroi ş.a., Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. vol. I. Art. 1-526, Editura Hamangiu, 2013, p. 1.009.
    Chestiunea de drept dedusă judecăţii prezintă caracter de noutate având în vedere că a devenit actuală, în special, după pronunţarea Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care s-a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, republicat, cu modificările ulterioare, că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
   7.2. Asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Dispoziţiile legale supuse interpretării, în prezenta procedură de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, sunt următoarele:
   – dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 17 din Decretul-lege nr. 167/1958:
    „Art. 16. – Prescripţia se întrerupe:
    a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia;
    b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească ori la un organ de arbitraj, necompetent;
    Art. 17. – Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.
    După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.
    În cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripţie nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare.”;
   – dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/20094:
   4 În evoluţia procesului legislativ, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009) a fost modificată şi completată prin următoarele ordonanţe de urgenţă: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010) şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010), cele trei ordonanţe de urgenţă fiind respinse prin Legea nr. 196/2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011), Legea nr. 228/2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 7 decembrie 2011) şi Legea nr. 229/2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 7 decembrie 2011).
    „Art. 1. – (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
    a) în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
    b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
    c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
    d) în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
    e) în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
    (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
    (3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
    (4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sectorul bugetar se înţelege autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel:
    a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
    b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
    c) integral din venituri proprii.
    Art. 2. – Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.”
    În esenţă, în raport cu dispoziţiile supuse interpretării şi sesizarea formulată de instanţa de trimitere, chestiunea de drept vizează răspunsul ce urmează a fi dat întrebării dacă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 şi plăţile voluntare eşalonate efectuate în baza acestui act normativ, este întrerupt termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii creditorilor privind obligarea debitorului la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
    Domeniul de aplicare a prescripţiei extinctive (sub aspectul termenului şi modului în care se calculează) trebuie interpretat în contextul unei corecte calificări a obiectului cauzei, deoarece finalitatea pronunţării unei hotărâri prealabile în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă este dezlegarea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, ceea ce implică stabilirea premiselor corecte de analiză în evaluarea problemei de drept, şi nu preluarea celor reţinute de instanţa de trimitere prin actul de sesizare.
    Din analiza tuturor hotărârilor judecătoreşti anexate sesizării şi din cele comunicate de curţile de apel rezultă că obiectul cererilor de chemare în judecată l-a constituit obligarea la plata dobânzii legale aferente sumelor de bani prevăzute în hotărâri judecătoreşti irevocabile, pentru întreaga perioadă de întârziere în executare, şi anume, de la data la care hotărârile judecătoreşti au devenit executorii şi până la data plăţii efective, solicitându-se acordarea dobânzii atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât şi pentru sumele rămase neachitate.
    Cererile de chemare în judecată au fost formulate de reclamanţi, care fac parte din categoria personalului bugetar şi cărora li s-au acordat sume de bani cu titlul de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, pentru ca pârâţii (autorităţile şi instituţiile publice în sarcina cărora s-a stabilit, prin acele hotărâri, obligaţia plăţii creanţelor) să le plătească daune- interese moratorii sub forma dobânzii legale, reprezentând prejudiciul suferit prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată constatată în mod irevocabil prin titluri executorii, invocându-se ca temei de drept dispoziţiile art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din 1864 şi, respectiv, art. 1.531 şi art. 1.535 din Codul civil din 2009.
    În toate cazurile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti depuse la dosar s-a ţinut cont de plăţile deja efectuate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, din creanţele stabilite prin titlurile executorii invocate în cererile de chemare în judecată.
    În consecinţă, toate aceste litigii au fost iniţiate faţă de neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată stabilite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, ceea ce constituie o faptă distinctă de cea constatată prin respectivul titlu executoriu, întrucât rezidă în încălcarea obligaţiei de a se conforma dispoziţiilor titlului executoriu şi care nu trebuie confundată cu încălcarea obligaţiei născute dintr-un act sau fapt juridic, deja sancţionată prin hotărârea judecătorească irevocabilă care reprezintă titlu executoriu.
    Potrivit dispoziţiilor art. 3711 din Codul de procedură civilă din 1865, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în caz contrar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel.
    Titularii creanţelor care intră în sfera de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
    În acest sens, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat – în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009 – că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
    Atât litigiile referitoare la drepturile salariale cuvenite personalului bugetar, cât şi cele având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a titlurilor executorii privind asemenea drepturi, sunt litigii de muncă.
    În consecinţă, titlurile executorii pentru a căror neexecutare sau executare cu întârziere s-a solicitat plata dobânzii penalizatoare sunt hotărâri pronunţate în litigii referitoare la drepturile salariale care decurg din derularea raporturilor de muncă, lato sensu, astfel că le sunt aplicabile dispoziţiile art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010 şi ale art. 274 din Codul muncii din 2003, potrivit cărora hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.
    Aşa fiind, în aceste litigii sunt incidente prevederile art. 171 din Codul muncii din 2003, care prevăd că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutare în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar termenul de prescripţie este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale derivând din plata salariului.
    Aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a suspendat de drept orice procedură de executare silită în cursul termenului prevăzut pentru plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea drepturilor de natură salarială pentru personalul din sectorul bugetar şi devenite executorii până la data de 31 decembre 2011.
    Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare ce decurge din chiar conţinutul art. 1 alin. (2) al actului normativ, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eşalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
    Pe durata suspendării executării silite, indiferent cum operează aceasta (voluntar, judiciar sau legal), dobânda (legală sau convenţională) curge, creanţa fiind ab initio certă, lichidă şi exigibilă5.
   5 Opinia specialiştilor A. Athanasiu, M. Nicolae şi T. Briciu, depusă în Dosarul nr. 21/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care a fost pronunţată Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014.
    În analiza controlului de constituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, Curtea Constituţională a reţinut că, prin adoptarea acestei ordonanţe, Guvernul nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora, iar măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a titlurilor executorii. Instanţa de contencios constituţional a constatat şi că, prin actul respectiv, Guvernul nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea (Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010; Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010).
    Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 s-a stabilit numai o modalitate de executare eşalonată a creanţelor care sunt certe, lichide şi exigibile de la data titlurilor executorii şi, deci, acest act normativ a avut ca obiect executarea creanţelor, şi nu dreptul la daune-interese, astfel că, prin însuşi conţinutul său, nu poate produce efecte asupra cursului prescripţiei acestui drept şi, cu atât mai puţin, nu poate avea semnificaţia de recunoaştere a unui drept care nu a fost vizat de reglementarea respectivă.
    În acelaşi sens este de observat că, în considerentele Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014, Înalta Curte a reţinut că „Este evident faptul că prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existenţă este confirmată chiar de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eşalonat se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Or, prin instituirea obligaţiei de actualizare a sumei cu indicele preţurilor de consum, legiuitorul recunoaşte implicit existenţa prejudiciului cauzat prin executarea eşalonată şi, în consecinţă, instituie o reparaţie parţială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).”
    Prin eşalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligaţiei de plată, dar, prin aceasta, creditorul nu pierde dreptul de a pretinde şi daune pentru neexecutarea obligaţiei la scadenţă.
    Modificarea modalităţii şi a termenelor de executare nu are consecinţe asupra curgerii termenului de prescripţie pentru dreptul creditorului de a solicita acordarea de daune-interese moratorii pentru obligaţii scadente.
    Conform reglementării cuprinse în Decretul nr. 167/1958, prescripţia extinctivă constă în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul de prescripţie stabilit de lege şi termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune în sens material, sub sancţiunea pierderii acestui drept.
    În cauză sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, reglementare referitoare la prescripţia extinctivă anterioară intrării în vigoare a Codului civil din 2009, fiind vorba de prescripţii începute a fi curs mai înainte de data de 1 octombrie 2011, potrivit dispoziţiilor art. 3 şi 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
    În art. 6 alin. (4) din Codul civil din 2009 se prevede expres că prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
    Din această perspectivă se reţine că sesizarea are ca obiect numai interpretarea dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. a) şi lit. b) şi art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 pentru prescripţiile începute anterior intrării în vigoare a legii noi, astfel că nu se impune examinarea chestiunii de drept sub aspectul aplicării în timp a legii civile.
    În consecinţă, cererile de chemare în judecată prin care se solicită plata daunelor-interese moratorii pentru plata eşalonată a titlurilor executorii în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 sunt supuse dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că termenul general de prescripţie, aplicabil acţiunilor personale, care însoţesc drepturile subiective civile de creanţă, este de 3 ani.
    Acelaşi act normativ prevede în art. 7 alin. 2 că, în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe de la data naşterii raportului de drept.
    Daunele-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a creanţelor recunoscute prin titluri executorii, au caracterul unor prestaţii succesive şi sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere şi calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenţei acestor creanţe.
    În acest caz sunt relevante şi prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fiecare zi de întârziere în executare generând o prescripţie distinctă a dreptului la acţiune cu privire la aceste prestaţii succesive.
    Ca atare, creditorii sunt îndreptăţiţi la daune-interese moratorii pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii cererii de plată a dobânzii, al căror cuantum va fi stabilit în funcţie de plăţile eşalonate efectuate în executarea creanţelor din titlurile executorii.
    Nu există, deci, o cauză de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie de 3 ani, în condiţiile în care actele normative cu privire la plata eşalonată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii nu cuprind dispoziţii referitoare la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor respective la scadenţă.
    Prin urmare, prin plata parţială a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi prin emiterea actelor normative privind eşalonarea plăţii, debitorii nu au recunoscut şi îndreptăţirea creditorilor la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale.
    Conform doctrinei6, recunoaşterea dreptului este orice manifestare unilaterală de voinţă făcută de cel în favoarea căruia curge prescripţia, prin care se atestă existenţa unui drept potrivnic şi care este de natură să producă asupra sa consecinţe juridice negative.
   6 Marian Nicolae, Tratat de prescripţie extinctivă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 591.
    Or, recunoaşterea expresă sau tacită de către debitori a dreptului creditorilor la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu s-a realizat prin adoptarea acestui act normativ şi, în atare situaţie, nu a operat prin reglementarea respectivă o întrerupere a dreptului de a cere plata acestor daune.
    Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte reţine că nu sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. 1 lit. a) şi lit. b) şi art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, pentru a opera unul din cazurile legale de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, iar actele normative indicate în cuprinsul sesizării au ca obiect unic de reglementare eşalonarea plăţii, ca modalitate de executare silită, astfel că nu pot avea semnificaţia şi consecinţa juridică a unei recunoaşteri a dreptului la plata dobânzii.
    Altfel spus, plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.

    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
   În numele legii
D E C I D E:

    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 635/90/2014, şi, în consecinţă, stabileşte următoarele: Plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2015.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent-şef,
Bogdan Georgescu