Evaziunea fiscală – aviz favorabil pentru un proiect de lege!

0

Deputații din comisia juridică au dat marți aviz favorabil unui proiect de lege pentru modificarea Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu și prevede că persoanele care au fost condamnate pentru evaziune fiscală pot scăpa de închisoare dacă achită prejudiciul creat.

În expunerea de motive a acestui proiect de lege, deputatul PSD afirmă că o astfel de măsură este necesară pentru că închisorile din România sunt aglomerate și pentru că statul român a fost a fost condamnat de instanțele internaționale pentru aceste condiții.

În plus, Rădulescu susține că statul român va avea de câștigat de 2 ori dacă evazioniștii vor fi iertați.

”Având în vedere starea sistemului judiciar românesc în ce privește condițiile de detenție și gradul de aglomerare, cât și numeroase cauze în care România a fost condamnată de instanțele internaționale pentru aceste condiții, dar și faptul că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, cel mai important este recuperarea prejudiciului suferit de stat, inițiatorii propun o motivare a celor care comit astfel de fapte pentru a acoperi prejudiciul creat.

În plus, trebuie avut în vedere că scopul pedepselor este prevenția, reeducarea, dar și recuperarea prejudiciilor și nu menținerea unei persoane în detenție, fapt ce atrage și mai multe cheltuieli din partea statului.

Dacă înculpatul acoperă în totalitate prejudiciul și nu mai execută pedeapsa efectivă cu închisoarea, statul va avea de câștigat de două ori: va recupera prejudiciul creat integral într-un timp relativ scurt și nu va mai efectua cheltuieli cu detenția condamnatului. Astfel, se vor evita situațiile actuale în care statul nu recuperează prejudiciul ori îl recuperează foarte greu și într-un timp îndelungat.” – arată deputatul PSD în expunerea de motive.

Iată modificările propuse și adoptate în Comisia Juridică:

  • În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art.8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală”
  •  ”În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare”.
  • ”În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art.8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale.

USR si PNL vor se atace proiectul la CCR. USR vrea sa atace proiectul de lege la CCR, deputatul Stelian Ion sustinand ca textul nu este clar.

“Nu am sustinut acest proiect, pentru ca, atunci cand vii cu reglementari care se refera la legislatia penala, trebuie sa ai la baza niste informatii minimale, spre exemplu, cate infractiuni de evaziune fiscala s-au savarsit intr-un an de zile, cate au fost trimise in judecata. Tot ceea ce facem acum se poate considera ca este in folosul anumitor persoane sau neprofesionist.

Trebuie sa vedem de la caz la caz, una este evaziunea facuta de un agent economic mic, un vanzator la taraba, alta este marea infractiune fiscala, acolo trebuie luate masuri dure. Este un proiect important, o sa il avem probabil in dezbatere in plenul Camerei Deputatilor maine si vom vedea ce forma va lua. Nu mai fac referire la modul cum au fost alcatuite textele, neclare, care induc confuzie.

Noi analizam foarte clar sesizarea si de aceasta data la CCR, ramane de vazut daca vom avea sprijinul celor din Opozitie”, a declarat la finalul sedintei Comisiei Juridice deputatul Stelian Ion.

Desi deputatii PNL nu au votat impotriva, ci s-au abtinut, Ioan Cupsa a anuntat dupa sedinta Comisiei Juridice, ca si liberalii iau calcul posibilitatea sesizarii la CCR a proiectului de lege.

sursa: Google News

Get real time updates directly on you device, subscribe now.