HALLOWEEN: Istoria, simbolurile și magia sărbătorii de pe 31 octombrie. De ce – pisicile negre, liliecii și paianjenii?

0

 HALLOWEEN: Istoria, tradiţia şi obiceiurile sărbătorii de pe 31 octombrie

          HALLOWEEN este o sărbătoare împrumutată de câţiva ani buni şi în România, care şi-a câştigat repede adepţi, mai ales că în noaptea de 31 octombrie cei care merg la petreceri se deghizează în zâne, prinţese sau prinţi, vampiri, vrăjitoare, mumii sau schelete.

  • este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi  din Statele Unite ale Americii.
  • Sărbătoarea pe care o cunoaştem sub numele de Halloween a fost influenţată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creştini Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.
    • Vechii celţi credeau că graniţa dintre lumea aceasta şi cea de dincolo se slăbeşte în ziua de Samhain, permiţând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Strămoşii familiei erau cinstiţi şi invitaţi acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite.

      Halloween-ul, un derivat al Zilei Mortilor?

   Ziua Mortilor a fost instituita in urma cu mai bine de 1.200 de ani cand, in incercarea de a eradica sarbatorile pagane si a-i crestina pe bretoni, irlandezi, englezi si alte popoare de origine celta, papa Grigore al IV-lea a decretat ziua de 1 noiembrie ca sarbatoare religioasa, inchinata martirilor credintei – Ziua tuturor sfintilor. In 1006, Papa Ioan al XVIII-lea a decretat 1 noiembrie ca Zi a mortilor.

  • Traditia pagana, insa, era atit de inradacinata in constiinta oamenilor, incat a fost nevoie de un compromise : o sarbatoare crestina, grefata pe vechiul cult al stramosilor. In Marea Britanie, sarbatoarea s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara dinaintea ei, All Hallows Evening. In timp, prin prescurtare, a devenit Hallows’E’en si de aici Halloween, sarbatoarea de sorginte americana care, in ultimii ani, a fost adoptata intr-o oarecare masura si de catre romani. Halloween-ul – care inseamna, in primul rand, costume cat mai ciudate si dovleci scobiti, cu lumanari aprinse, pe post de felinare -, sarbatorit in 31 octombrie, a devenit un motiv de distractie si relaxare si pentru romani.
  • Desi este o sarbatoare pagana la origini, totusi este acceptata de reprezentantii Bisericii ca o sarbatoare nevinovata, comerciala, care se adreseaza in mod special copiilor.
  • Biserica sustine ca nu exista nicio legatura intre cele doua sarbatori. “Halloween-ul nu are nimic de a face cu acest cult al mortilor pe care il practicam noi. Este un eveniment sustinut de tanara generatie, o sarbatoare laica, ce are de-a face cu viata sociala, nu cu cea a Bisericii. Credinciosii isi cinstesc mortii in continuare de Ziua Mortilor”, considera preotul Marius Florescu.

       Etnologii sustin insa ca, dimpotriva, Halloween-ul isi are originea in sarbatorirea Zilei Mortilor. “Halloweenul si Ziua Mortilor sunt de fapt doua componente ale aceleiasi sarbatori. In Romania, ziua mortilor are o vechime de 40 de ani, iar Halloween este o sarbatoare a carei practica vine in ultimii zece ani si ii caracterizeaza pe tinerii scoliti de la oras. Totusi, chiar daca la origine sunt foarte apropiate, in spatiul romanesc este vorba de doua practici diferite.

  • Romanii au preluat Ziua Mortilor, dupa 1870, de la catolici. Este o zi de comemorare mai apropiata de rigorile urbane, chiar daca ne referim si la cimitirile din mediul rural, pentru ca se adauga obiceiului si elemente care tin de industria orasului – cum sunt jerbele, decoratiuni pe care lumea sateasca nu le agreaza. La sate lumea nu are nevoie de acest arsenal de obiecte, isi confectioneaza singura coronite din flori. Ideea e ca mortii sunt cinstiti prin vizita la cimitir, un moment de pelerinaj al familiilor la morminte, este o forma de intoarcere memoriala. In schimb, Halloween-ul este acel «Tout saintes», este trecerea de la Ziua sfintilor la Ziua mortilor, noaptea in care se intorc spiritele. In varianta sa originala, Halloween-ul are ceva vesel, nu are elemente inspaimantatoare cum este redat acum”, explica profesor universitar dr. Otilia Hedesan, decan al Facultatii de Litere, Istorie si Teologie, din cadrul Universitatii de Vest.

CITITI mai mult pe www.comunitatea-spirituala.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.