Klaus Iohannis: Se impune prelungirea stării de urgență cu 30 de zile

0

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, că starea de urgență se prelungește cu 30 de zile.

Declarații Iohannis:

-Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar și în contextul adoptării de acum o lună a unor măsuri. Cu siguranță că fără aceste măsuri ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate. Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a măsurilor nu e o soluție.

-Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital. Stați acasă pentru a ne putea recăpăta viața cât mai repede. Ar însemna ca toate eforturile, sacrificile făcute până acum, să fie în van. Nu putem permite niciun pas înapoi.

-Am emis azi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe tot teritoriul României. Se impune prelungirea stării de urgență și noi reglementări care să permită autorităților publice să intervină pentru gestionarea crizei. Sunt necesare prevederi care să faciliteze funcționarea administrației publice, a justiției.

-Școlile rămân închise. Se supendă activitățile didactice care presupun prezența fizică în unitățile de învățământ.

-Guvernul va lua toate măsurile ca să fie asigurată securitatea alimentară, prin continuarea aprovizionării.

-Pe durata stării de urgență se pot plafona prețurile la medicante și servicile de utilitate publică.

-Am adăugat în decret o mențiune specială în situația în care se va constata o scădere a prețurilor la energie, astfel încât aceste scăderi să se vadă în prețul plătit de consumator.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.