Social-Juridic

Legea antifumat

Legea antifumat

Legea antifumat a fost declarata constitutionala

Legea antifumat a fost declarata constitutionala. Judecatorii  CCR au decis in unanimitate, respingand sesizarea formulată de cei 33 de senatori, care au afirmat ca, prin definirea spatiului public inchis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.

Legea antifumat
Legea antifumat

Curtea Constitutionala  a anuntat printr-un comunicat de presa faptul ca:

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii privind modificarea și completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun sunt constituţionale în raport de criticile formulate

Actul normativ va fi promulgat si urmeaza sa intre in vigoare  in 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial. Conform prevederilor cuprinse in legea mentionata fumatul va fi interzis in cluburi, baruri, restaurante, în taxiuri, institutii de invatamant, spitale, precum şi la locurile de joaca pentru copii.

Nerespectarea dispozitiilor legale privind legea antifumat se sancţionează cu amenda contraventionala de la 100 lei la 500 lei in cazul persoanelor fizice,  iar nerespectarea de catre persoanele juridice se sanctioneaza cu amenda contraventionala de 5.000 lei la prima abatere si de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementara de suspendare a activitatii  la a doua abatere. Savarsirea unei noi contraventii  prevazuta de legea antifumat se sanctionează cu amenda contraventionala de 15.000 lei si cu sanctiunea complementara de inchidere a unitatii.

Legea antifumat a fost initiata de deputata Aurelia Cristea, care a fost sprijinita de mai multe ONG-uri în promovarea acestui proiect.

“Prin combustia tutunului sunt eliberate diverse substanțe active, în special nicotina, care ajung astfel să fie absorbite de organismul uman prin intermediul organelor interne. Efectul sigur al fumatului este tabagismul. Deoarece fumatul creează dependență, încercarea de a întrerupe fumatul este dificilă, ducând, de regulă, la sevraj tabagic.În august 2011, numărul fumătorilor din întreaga lume era estimat la 1 miliard. În afară de acest tip de fumat activ, medicii constată existența și nocivitatea fumatului pasiv, care constă din inhalarea involuntară a fumului de țigară de către persoane care se află în aceeași încăpere cu fumători activi. Conform unui studiu global din 2010 al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), circa 600.000 de oameni mor anual din cauza fumatului pasiv, o treime din ei fiind copii care sunt expuși fumului de țigară acasă. Totodată, fumatul pasiv poate cauza pierderea auzului.” (Sursa – Wikipedia)