LEGEA GRATIERII adoptata tacit de Senat

0

 Proiectul de lege a graţierii a trecut de Senat în forma agreată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu şi fără a mai fi dezbătut şi supus la vot. In forma actuala, legea prevede gratierea pedepselor cu inchisoarea de pana la 5 ani, cu exceptia celor condamnati pentru coruptie ori violenta. Opozitia sustine ca PSD si ALDE vor incerca, din nou, sa depuna amendamente care sa ii gratieze si pe corupti.

 Marti a fost ultima zi in care putea fi dezbatuta si votata in plen. Insa actul normativ nici macar nu a mai fost trecut pe ordinea de zi.

”Pentru ca cei de la comisie (Comisia juridica a Senatului – n. r.) n-au venit cu raportul. Pentru ca pana sa se finalizeze termenul de aprobare tacita, n-au cazut de comun acord asupra unei forme finale”, a spus Liviu Dragnea.

Fiindu-i atrasa atentia ca PSD si ALDE detin majoritatea in Comisia juridica, deci ar fi putut adopta legea in forma dorita, Dragnea a replicat: ”Mai dezgropam mortii? A ajuns in Camera!” (Camera Deputatilor – n. r.).

De fapt, decizia liderilor PSD si ALDE ca nimeni sa nu se mai atinga de lege fusese luata in urma cu doua saptamani.

La presiunea societatii civile, Liviu Dragnea a dat inapoi in cazul gratierii si l-a demis pe seful Comisiei Juridice din Senat, Serban Nicolae. La propunerea lui Nicolae, legea fusese modificata, iar de gratiere ar fi urmat sa se bucure inclusiv cei condamnati pentru fapte de coruptie.

Oamenii au iesit iar sa protesteze, in Bucuresti si in tara, moment in care Dragnea a ordonat retragerea amendamentului scandalos. Opozitia sustine ca PSD si ALDE nu vor renunta la ideea gratierii coruptilor.

Raluca Turcan, presedintele interimar al PNL: “S-au folosit de pretextul suprapopularii si conditiilor din penitenciare, au urmarit de fapt salvarea coruptilor si persoanelor condamnate. Cu siguranta, in Camera Deputatilor preocuparea principala a PSD va iesi la iveala”.

Nicusor Dan, presedintele USR: “A fost un joc intre PSD-ALDE si gasca de corupti si societate. Ei incearca, societatea se opune, e un tango, asa. Pentru moment sunt excluse de la gratiere faptele de coruptie, abuzul in serviciu, conflictul de interese, dar e posibil, prin amendamente in Camera Deputatilor, ca ele sa fie trecute in gratiere si, de fapt, asta-i miza.

In forma Guvernului, adoptata tacit marti, legea l-ar putea ajuta chiar pe presedintele Senatului. Calin Popescu Tariceanu este judecat in acest moment pentru marturie mincinoasa, iar legea prevede gratierea inclusiv a celor condamnati pentru aceasta infractiune.

Pe de alta parte, textul care merge la Camera Deputatilor prevede gratierea in intregime a pedepsele de pana la 5 ani inchisoare. Cei condamnati pentru coruptie sau fapte savarsite cu violenta nu vor fi gratiati. Cei de la Administratia Penitenciarelor au calculat ca 1.190 de persoane ar urma sa beneficieze de lege, daca ramane in forma actuala.

Camera Deputatilor va avea ultimul cuvant.

sursa: stirileprotv.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.