RIL 4/2015

Decizia nr. 4/2015

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Decizie nr. 4/2015 din 19/01/2015                                                Dosar nr. 13/2014

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 157 din 05/03/2015

Ionuţ Mihai Matei – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Corina Michaela Jîjîie – preşedintele Secţiei penale
Lavinia Curelea    – preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa – preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Rodica Aida Popa – judecător la Secţia penală
Luciana Mera – judecător la Secţia penală
Ştefan Pistol – judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu – judecător la Secţia penală, judecător-raportor
Maricela Cobzariu – judecător la Secţia penală
Ana Maria Dascălu – judecător la Secţia penală
Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală
Ilie Iulian Dragomir – judecător la Secţia penală
Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală
Mariana Ghena – judecător la Secţia penală
Luminiţa Livia Zglimbea    – judecător la Secţia penală
Ioana Bogdan – judecător la Secţia penală
Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală
Aurel Gheorghe Ilie – judecător la Secţia penală
Elena Floarea – judecător la Secţia I civilă
Mihaela Tăbârcă    – judecător la Secţia I civilă
Marioara Isailă    – judecător la Secţia a II-a civilă
Marian Budă – judecător la Secţia a II-a civilă
Carmen Sîrbu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gheorghiţa Luţac – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 13/2014 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi conform art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei.

La şedinţa de judecată participă doamna Marinela Mincă, procuror-şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, conform art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura sau, dimpotrivă, procurorului.

Reprezentantul procurorului general, doamna procuror-şef Marinela Mincă, a precizat că recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 471 alin. (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală şi a solicitat admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Preşedintele completului, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

   1. Problema de drept care a generat practica neunitară

    Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală privind competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, în cursul urmăririi penale, respectiv dacă această competenţă revine judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau, dimpotrivă, procurorului.

   2. Examenul jurisprudenţial

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional referitor la aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, privind competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, în cursul urmăririi penale, s-au evidenţiat două orientări, conturând astfel caracterul neunitar al practicii judiciare sub acest aspect.

   3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

   3.1. Într-un prim punct de vedere, unele instanţe au stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, că în ipoteza în care, în cursul urmăririi penale, măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial aparţine tot judecătorului de drepturi şi libertăţi, iar nu procurorului.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că dispoziţiile art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu prevederile art. 242 alin. (4) din acelaşi cod care stabilesc expres procedura ce trebuie urmată în astfel de situaţii şi care conduc la conturarea opiniei că se impune respectarea principiului simetriei formelor, în sensul că organul judiciar care a luat măsura preventivă este abilitat de lege să dispună şi asupra modificării conţinutului acestei măsuri.

Un alt argument invocat în sprijinul acestei opinii îl reprezintă dispoziţiile art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală care statuează, fără niciun dubiu, că modificarea obligaţiilor impuse cu ocazia luării măsurii preventive a controlului judiciar nu poate fi încuviinţată decât de organul judiciar care a dispus măsura, prevederile art. 215 alin. (8) din acelaşi cod demonstrând, fără echivoc, intenţia legiuitorului de a atribui această competenţă procurorului doar în ipoteza în care el însuşi a luat această măsură.

   3.2. Într-un al doilea punct de vedere, alte instanţe au stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, că în ipoteza în care, în cursul urmăririi penale, măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial aparţine exclusiv procurorului, chiar dacă măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată iniţial de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

În această orientare s-a susţinut că dispoziţiile art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală nu conţin prevederi referitoare la competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi în această materie, astfel încât, în absenţa unui temei legal, s-a apreciat că voinţa legiuitorului, deşi exprimată deficitar, a avut în vedere instituirea regulii potrivit căreia, în cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi modificat numai de procuror, chiar şi atunci când măsura preventivă a fost dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

De asemenea, în susţinerea acestei orientări sunt şi dispoziţiile art. 2151 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală care prevăd în mod expres că măsura controlului judiciar luată în cursul urmăririi penale de judecătorul de drepturi şi libertăţi este prelungită de procuror prin ordonanţă.

   4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul orientării jurisprudenţiale potrivit căreia în aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

   5. Raportul asupra recursului în interesul legii

Judecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauză privind sesizarea referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, a apreciat că este admisibilă, concluzionând că indiferent de organul judiciar care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar (procuror sau judecător de drepturi şi libertăţi), în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

În esenţă, judecătorul-raportor a arătat că interpretarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală trebuie realizată prin raportare la prevederile art. 2151 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, dar şi a normelor tranzitorii prevăzute de actul normativ ultim menţionat, care reglementează în mod expres competenţa procurorului de a dispune prelungirea măsurii controlului judiciar, în faza de urmărire penală, chiar dacă măsura preventivă a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Din moment ce dispoziţiile art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală nu prevăd expres competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de a modifica controlul judiciar în faza de urmărire penală şi având în vedere prevederile art. 2151 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, dar şi a normelor tranzitorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, se ajunge la concluzia că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de a institui o competenţă alternativă a procurorului şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, în funcţie de organul judiciar care a luat măsura iniţial, ci competenţa exclusivă a procurorului pentru faza de urmărire penală.

   6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul- raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală, referitoare la titularul sesizării şi la depunerea hotărârilor definitive ce atestă existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în practica instanţelor de judecată fiind conturate două orientări:

    Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe au stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, că în ipoteza în care, în cursul urmăririi penale, măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial aparţine tot judecătorului de drepturi şi libertăţi, iar nu procurorului.

    Într-o a doua orientare a practicii, s-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia, în ipoteza menţionată, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine exclusiv procurorului, chiar dacă măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată iniţial de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

    Art. 215 din Codul de procedură penală reglementează conţinutul controlului judiciar:

    „(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

    a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

    b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

    c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

    (2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

    a) să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia;

    b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;

    c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

    d) să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;

    e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;

    f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;

    g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;

    h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;

    i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;

    j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

    k) să nu emită cecuri.

    (3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata acestuia şi i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

    (4) Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către instituţia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus măsura, în condiţiile legii.

    (5) Dacă, în cadrul obligaţiei prevăzute la alin. (2) lit. a), s-a impus inculpatului interdicţia de a părăsi ţara sau o anumită localitate, câte o copie a ordonanţei procurorului ori, după caz, a încheierii se comunică, în ziua emiterii ordonanţei sau a pronunţării încheierii, inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, precum şi celei în a cărei circumscripţie are interdicţia de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române şi Inspectoratului General pentru Imigrări, în situaţia celui care nu este cetăţean român, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.

    (6) Instituţia, organul sau autoritatea prevăzute la alin. (4) verifică periodic respectarea obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii.

    (7) În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

    (8) În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului.

    (9) Dispoziţiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, când judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului.”

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, după art. 215 a fost introdus un nou articol, art. 2151, având denumirea marginală „Durata controlului judiciar”, cu următorul cuprins:

    „(1) În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile.

    (2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile.

    (3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

    (4) Ordonanţa procurorului prin care, în condiţiile alin. (2) sau (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar se comunică în aceeaşi zi inculpatului.

    (5) Împotriva ordonanţei procurorului prin care, în condiţiile prevăzute de alin. (2) şi (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător.

    (6) În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depăşească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani.

    (7) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile.

    (8) În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.

    (9) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (8), instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condiţiile legii.”

Potrivit art. II alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, „Măsura preventivă a controlului judiciar şi cea a controlului judiciar pe cauţiune, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, continuă şi se menţin până la efectuarea verificării prevăzute la alin. (2)”.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, „În termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, procurorul, în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, şi instanţa, în cursul judecăţii, verifică, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune ori dacă există temeiuri noi care justifică una dintre aceste măsuri preventive, dispunând, după caz, prelungirea, menţinerea sau revocarea măsurii preventive, dispoziţiile art. 207, 208, 2151 şi 216 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.”

Dacă anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, voinţa legiuitorului, exprimată deficitar, putea conduce la interpretări diferite în ceea ce priveşte problema ce face obiectul recursului în interesul legii, în prezent, actul normativ menţionat aduce argumente suplimentare de interpretare care susţin opinia potrivit căreia, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului.

Astfel, potrivit art. 2151 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, în cursul urmării penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile.

Potrivit art. 2151 alin. (3) din Codul de procedură penală, dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

De asemenea, dispoziţiile tranzitorii prevăzute în art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 stabilesc că în ceea ce priveşte măsura preventivă a controlului judiciar, aflată în curs de executare, în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, procurorul, în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, verifică, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar ori dacă există temeiuri noi care justifică măsura preventivă dispunând prelungirea.

Sub aspectul competenţei organelor judiciare de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial pe parcursul procesului penal, în mod evident, legiuitorul a reglementat această situaţie distinct, în funcţie de faza procesuală în care se află cauza, în conţinutul art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului.

În conformitate cu art. 215 alin. (9) din Codul de procedură penală, dispoziţiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, când judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului.

Aşa cum se poate observa, în legătură cu faza de urmărire penală legiuitorul a reglementat explicit competenţa de a dispune modificarea obligaţiilor impuse odată cu luarea măsurii controlului judiciar doar în ipoteza în care această măsură a fost dispusă de către procuror, omiţând să menţioneze organul judiciar competent pentru situaţia în care, prin excepţie şi cu referire strictă la situaţiile prevăzute de lege, măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată, în faza de urmărire penală, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Interpretarea dispoziţiilor legale analizate trebuie realizată prin raportare la prevederile art. 2151 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, dar şi la normele tranzitorii prevăzute de actul normativ ultim menţionat care reglementează în mod expres competenţa procurorului de a dispune prelungirea măsurii controlului judiciar, în faza de urmărire penală, chiar dacă măsura preventivă a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Aşadar, din moment ce dispoziţiile art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală nu prevăd expres competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de a modifica controlul judiciar în faza de urmărire penală, având în vedere prevederile art. 2151 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, dar şi normele tranzitorii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, se poate trage concluzia că voinţa legiuitorului a fost aceea ca în faza de urmărire penală procurorul să aibă competenţa exclusivă de a modifica obligaţiile aferente controlului judiciar, independent de organul judiciar care a luat iniţial această măsură preventivă.

Câtă vreme în cursul urmăririi penale procurorul este cel care dispune asupra prelungirii măsurii controlului judiciar, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, este evident că a fortiori tot procurorul trebuie să fie competent să dispună asupra impunerii unor noi obligaţii pentru inculpat ori asupra înlocuirii sau încetării celor dispuse iniţial, în aceeaşi ipoteză analizată.

Dacă s-ar accepta interpretarea contrară, s-ar putea ajunge la situaţii inechitabile din perspectiva căilor de atac, prin raportare la organul judiciar care a dispus asupra modificării controlului judiciar. Astfel, dacă într-o cauză aflată în faza de urmărire penală faţă de unul dintre inculpaţi măsura controlului judiciar a fost luată iniţial de procuror, iar faţă de un altul, măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar ulterior s-ar pune în discuţie modificarea controlului judiciar, împotriva ordonanţei prin care procurorul a dispus cu privire la cererea de modificare a controlului judiciar formulată de primul inculpat, acesta ar putea formula plângere, în temeiul art. 336 din Codul de procedură penală, la procurorul ierarhic superior celui care a dispus măsura, fără posibilitatea contestării actului la judecătorul de drepturi şi libertăţi, în timp ce al doilea inculpat ar putea sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi, având totodată posibilitatea de a contesta ulterior soluţia dispusă de către acesta.

Ca atare, şi din această perspectivă, singura soluţie ce se impune este aceea ca, indiferent de organul judiciar care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar (procuror sau judecător de drepturi şi libertăţi), în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

În considerarea celor expuse, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va stabili că, în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune asupra unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală stabileşte că:

În cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2015.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
IONUŢ MIHAI MATEI

Magistrat-asistent,
Florin Nicuşor Mihalache