Social-Juridic

România, amendată de CEDO, pentru ignorarea unui caz de violenţă domestică

   Deşi în ţara noastră există de 14 ani o lege care reglementează clar violenţa în familie şi măsurile care se dispun în astfel de cazuri, autorităţile par să aibă o problemă în aplicarea ei, motiv pentru care România a fost condamnată de CEDO la plata de daune morale în valoare de 9.800 de euro.

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost pronunţată în speţa Bălşan vs România, petenta Angelica Bălşan fiind supusă unor multiple acte de violenţă domestică din partea soţului ei, îndeosebi în perioada 2007-2008, pe durata derulării procedurii de divorţ şi ulterior acestuia. În intervalul de timp menţionat, victima a fost agresată de opt ori, agresiuni ce au provocat răni consemnate în certificatele medicale şi care au impus îngrijiri între două şi zece zile.

Deşi petenta a efectuat mai multe apeluri la urgenţă, petiţii la poliţie şi a depus plângere penală, autoritățile au decis să nu înceapă urmărirea penală, în unele din plângerile depuse de femeie considerând că aceasta a provocat atacul, iar în alte cazuri bărbatul fiind achitat de instanțele de judecată.

În acest speţă, CEDO a decis că România a încălcat două dintre articolele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În primul rând este vorba despre art. 3 (interzicerea torturii), unde se precizează că „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante„. Cea de-a doua prevedere este inclusă în art. 14 (interzicerea discriminării) şi a fost coroborată cu art. 3 din Convenţie, întrucât actele de violenţă au fost bazate pe criteriul de gen.

Curtea condamnă clar eşecul statului român de a asigura protecţia victimei într-un caz evident de violenţă domestică, cu atât mai mult cu cât legislaţia ţării include cadrul normativ şi măsurile legale ce ar trebui urmate (vezi Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie).

De altfel, în comunicatul de presă emis, CEDO menţionează că o astfel de abordare a privat cadrul juridic naţional de scopul său şi este incompatbilă cu standardele internaţionale în ceea ce priveşte problema violenţei împotriva femeilor: „Într-adevăr, pasivitatea autorităţilor a reflectat o atitudine discriminatorie faţă de dna. Bălşan în calitatea ei de femeie şi a demonstrat o lipsă de angajament în rezolvarea violenţei domestice în general, în România.”