ROZMARINUL    

     Rozmarinul(sau rosmarinul) este o planta apreciata mai mult in postura de condiment, chiar daca nici in privinta valorii nutritive nu este mai prejos. Inca din timpuri istorice oamenii din zona Mediteranei intrebuintau rozmarinul in scopuri medicinale bine cunoscute, sub forma de ceai sau ulei esential.

     Rozmarinul a fost considerat întotdeauna un elixir al tinereţii, care fortifică organismele anemice sau aflate în convalescenţă. Planta acţionează în combaterea proceselor de îmbătrânire, determinând o vitalizare a activităţii tuturor organelor, un plus de energie şi de optimism.

• În scopuri terapeutice şi condimentare se folosesc frunzele sau vârfurile înflorite, recoltate începând din anul III de cultură, prin tăiere la maximum 5 cm sub ultima ramificaţie.

• În bolile aparatului digestiv, preparatele pe bază de rozmarin se folosesc cu succes în gastrite şi infecţii gastro-intestinale, calmarea tulburărilor de stomac şi de intestine (colite) în cazul indigestiilor provocate de stres.

• În afecţiunile cardiovasculare, rozmarinul este un remediu de mult consacrat, acţionând favorabil prin stimularea activităţii inimii slăbite şi dureroase, tratarea tensiunii scăzute (hipotensiune arterială), reglarea ritmului cardiac cu eliminarea palpitaţiilor şi extrasistolelor provocate de stările nevrotice.

• Intervine benefic în cardiopatia ischemică dureroasă, în angina pectorală şi în prevenirea aterosclerozei coronariene.

      Stiinta moderna a adus in plus doar o cunoastere amanuntita a principiilor de functionare iar rezultatele sunt de-a dreptul incantatoare. In Antichitate, studentii greci obisnuiau  sa poarte cateva fire de rozmarin in par ca sa le ascuta mintea.  Constatam astazi, cu mijloace moderne, ca mirosul sau stimuleaza capacitatea de concentrare si memoria, prin cresterea circulatiei sanguine la nivel cerebral.

        Numele rozmarinului

   În româneşte rosmarin/rozmarin vine din germană: Rosmarin şi în texte nu apare mai devreme de anul 1712. Iar al doilea său nume, dendru, vine din greaca modernă: dendrolivano, (δεντρολίβανο) şi este atestat în 1773.
Cele două nume arată că l-au adus, din nord, neguţătorii saşi în Transilvania, împreună cu alte mirodenii, din târgurile de delicatese din Lipsca (Leipzig) sau/şi neguţătorii lipscani, în prăvăliile şi în hanurile lor din Bucureşti…
… iar din sud, trebuie că l-au adus în Țările Române, neguţătorii greci.

Și totuşi, l-ar fi putut aduce şi aclimatiza romanii… ca să-şi bea vinul cu rosmarin, să-şi oblojească rănile, să-şi aline reumatismele şi, nu în ultimul rând, să-şi îmbuneze zeii, împletindu-le cununiţe de rosmarin.

   Rosmarin însemna în latină roua mării sau roua de mare (ros marinus sau ros maris), iar dendru înseamnă copac în greacă, dendron.

• Roua mării au numit romanii tufa înmiresmată care creştea, sălbatică, pe malurile înalte şi stâncoase ale Mediteranei. O tufă sacră despre care credeau că are ceva din miresmele Afroditei şi ale mării din spuma căreia se ivise odinioară zeiţa.

CITITI mai mult pe www.comunitatea-spirituala.ro