S-a promulgat! Ce zile libere avem de Paște?

0

Salariații de la stat și cei din mediul privat se vor bucura de o minivacanță de patru zile cu ocazia Paștelui.

Prima și a doua zi de Paște sunt zile nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariații primesc timp liber, conform Codului muncii. În acest an, cele două zile pică pe 8 și 9 aprilie, adică duminică și luni.

Minivacanța va fi anul acesta de patru zile, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind promulgarea Legii prin care Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui – devine zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, la finalul lunii februarie. Propunerea legislativă a fost depusă de UDMR. Senatul a aprobat proiectul, cu 86 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere.

„Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorului.

„În urma analizării zilelor de sărbători legale, putem observa că Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale UE, deci, majoritatea ţărilor”, mai spune iniţiatorul. 

 Zilele libere în 2018 sunt:

Get real time updates directly on you device, subscribe now.