Scandalul dezinfectanţilor in unitatile sanitare din Romania. Coruptia sau indiferenta ucide?

Scandalul dezinfectanţilor in unitatile sanitare din Romania

Coruptia sau indiferenta ucide?

 

     Ministerul Sănătăţii, cu aprobarea Parchetului General, a facut publică lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară.

  • În unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate toate măsurile administrative petru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză.

scandalul dezinfectantilor

      De asemenea, Ministerul Sănătăţii informează faptul că acţiunile de control continuă, fiind totodată luate măsuri de auditare a contractelor derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma.

Ucigasul din spitale

ucigasul din sputale 2

ucigasul din sputale 3

       

Se pare ca doar propria conştiinţa îi putea face pe miniştrii Sănătăţii, dar şi pe ceilalţi oficiali atenţionaţi, să reacţioneze la informările SRI!

DNA 14       

     În România există o lege a răspunderii ministeriale care nu îi obligă însă pe miniştri să citească informările de la SRI şi să folosească informaţiile relevante în folosul cetăţenilor. Concret, dacă un ministru nu deschide un plic cu o notă de la SRI, nu răspunde legal în faţă cuiva.

scandalul dezinfectantilor

     Totusi, pentru ce fapte raspunde un ministru?

Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 200 din 23.03.2007.

Extras din lege

”… Art. 5.  Pe lângă răspunderea politică, membrii Guvernului pot răspunde şi civil, contravenţional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, în măsura în care prezenta lege nu cuprinde dispoziţii derogatorii.

Art. 8. (1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani următoarele fapte săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor: 
      a) împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean;

      b)prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

(2) Constituie, de asemenea, infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă următoarele fapte săvârşite de către un membru al Guvernului: 
     a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora, în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2), informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţia României, republicată;

    b)emiterea de ordine normative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, vârstă, sex sau orientare sexuală, apartenenţă politică, avere sau origine socială, de natură să aducă atingere drepturilor omului.

(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) se pedepseşte.”

scandalul dezinfectantilor

 

DNA 31

  • Cât despre fostul preşedinte, Traian Băsescu cere desecretizarea acestor note ştiind că ele nu pot fi declasificate decât dacă cere CSAT, şi asta în cazuri cu totul excepţionale.
  • De altfel, Klaus Iohannis i-a adus aminte că informaţiile de la SRI sunt secrete şi strict secrete.
  • Prin comparaţie, în Germania, miniştrii răspund legal dacă nu citesc şi utilizează informările de la serviciile secrete. Ei semnează pe spatele notei că au deschis şi citit informarea.
  • La noi, semnează doar că au primit plicul. Dacă îl deschid sau nu, dacă aleg să ia vreo măsură concretă în legătură cu problemele semnalate ţine strict de conştiinţa fiecăruia, că legea e şchioapă şi în acest caz.

interceptari 5

  • Preşedinţia a transmis luni că toate informările pe care le primeşte de la Serviciul Român de Informaţii (SRI) sunt secrete şi strict secrete. Această precizare a venit în contextul în care fostul şef al statului Traian Băsescu a cerut desecretizarea documentelor pe care  SRI le-a trimis Preşedinţiei în ultimii 5 ani şi prin care a informat cu privire la disfuncționalitățile din sistemul public de sănătate, inclusiv legate de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești.

 

        Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunțat marți că Parchetul s-a sesizat din oficiu în legătură cu ancheta privind dezinfectanții din spitale.

DNA 21

  • „În această dimineață ne-am sesizat din oficiu cu privire la ancheta desfășurată de domnul Tolontan. Am sesizat Secția de urmărire penală pentru constituirea unui dosar în această cauză, fapt pentru care aduc mulțumiri mass-media pentru activitatea pe care o are”, a declarat Licu, la sediul CSM.

       

scandalul dezinfectantilo 

        Serviciul Român de Informații (SRI) susține că a informat constant, începând din anul 2010, beneficiarii legali, adică și Ministerul Sănătății, cu privire la faptul că infecțiile nosocomiale au devenit un fenomen periculos în spitalele din România. De asemenea, informările s-au referit concret la neconformitatea și lipsa testării dezinfectanților utilizați în spitalele din țară. 

interceptari 3

     Prin urmare, toți miniștrii care s-au perindat pe la Sănătate din 2010 încoace au fost la curent cu pericolul în care se află zilnic pacienții spitalelor de stat, din cauza dezinfectanților necorespunzători utilizați, dar au preferat să nu ia nicio măsură. Mai mult, din răspunsul pe care SRI l-a remis jurnalistii.ro, reiese că, pe lângă miniștrii Sănătății, au mai primit informări, în funcție de competențele legale, președinții consiliilor județene (șefii de facto ai spitalelor județene), prefecții (reprezentanții Guvernului în teritoriu) și parchetele (organele de aplicare a legii), dar și președinții țării și premierii.

  • ”Informările SRI privind vulnerabilitățile și disfuncțiile din sistemul public de sănătate, inclusiv cele legate de infecțiile nosocomiale, au fost trimise constant în ultimii ani, decidenților locali, administrației publice centrale, factorilor de decizie în stat la cel mai înalt nivel, președintelui CSAT și organelor de aplicare a legii. În ultimii cinci ani, SRI a trimis beneficiarilor aproape 100 de informări pe această temă”, a declarat Biroul de presă al SRI. 

scandalul dezinfectantilor

  • Este cu atât mai greu de înțeles faptul că niciun ministru din 2010 până azi (vorbim aici despre cei care au stat în funcție mai mult de trei luni) nu a demarat un control amplu și serios în spitale, pe baza informărilor de la SRI. Este simplu de înțeles, însă, de ce președinții Consiliilor Județene, adevărații baroni ai spitalelor din teritoriu, nu au luat nicio măsură atunci când au aflat de la SRI că licitațiile pentru dezinfectanți sunt aranjate și că sub managerii de spital numiți chiar de ei unii pacienți plecau din spital cu mai multe boli decât la internare.”

 

Miniștrii Sănătății din 2011 și până în prezent:

DNA 6

-23 decembrie 2009 – 4 august 2011: Cseke Attila
-17 august 2011 – 27 aprilie 2012: Ladislau Ritli
-7 mai 2012 – 1 octombrie 2012: Vasile Cepoi
-1 octombrie 2012 – 2 octombrie 2012: Raed Arafat (interimar)
-2 octombrie 2012 – 7 noiembrie 2012: Victor Ponta (interimar)
-7 noiembrie 2012 – 21 decembrie 2012: Raed Arafat
-21 decembrie 2012 – 25 februarie 2014: Eugen Nicolăescu
-26 februarie 2014 – 4 martie 2014: Nicolae Bănicioiu (interimar)
-5 martie 2014 – 16 noiembrie 2015: Nicolae Bănicioiu
-17 noiembrie 2015 – prezent: Patriciu Achimaș-Cadariu

scandalul dezinfectantilor

Scandalul dezinfectanţilor. Haz de necazul românilor

pastele catolic 19

Sistemul de Sănătate este la pământ, dar nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea, pasând vina de la unul la altul.  Dat fiind acest context, problemele de sănătate au fost duse în derizoriu, deşi situaţia este foarte gravă.

Potrivit tnr.ro, există 10 motive invocate de politicienii care au ignorat sesizările SRI privind dezinfectanţii diluaţi

  1. „Pentru Iohannis era în vacanţă de fiecare dată când venea SRI-ul;
  2. Băsescu îi acuză pe ofiţerii SRI că nu l-au căutat sub masă, unde stătea de obicei;
  3. Ponta spune că n-avea timp de prostii, fiindcă scria de zor la lucrarea de doctorat;
  4. Emil Boc spune că notele informative erau pe un dulap şi nu ajungea la ele;
  5. MRU s-a dus cu informarea la Băsescu, care a folosit-o să aprindă un grătar în curte la Cotroceni;
  6. Cseke Attila n-avea de unde să ştie, fiindcă toate notele de la SRI erau în română;
  7. Bănicioiu pretinde că era la curve, dar toate curvele neagă vehement că s-ar înjosi în asemenea hal;
  8. Toţi preşedinţii de consilii judeţene au aceeaşi scuză: “Eram în arest!”;
  9. Informaţiile trebuiau să ajungă şi la prefectul Capitalei, dar nici SRI-ul nu ştia cine e ăla;
  10. Ion Iliescu e singurul care recunoaşte că ştia, dar de la KGB, nu de la SRI”.

scandalul dezinfectantilor

avocat Florentina Ilisei

Citește și Mai multe de acelasi autor

11 Comentarii

  1. Violeta Hututui spune

    Si una si alta ucid, astazi am asistat la o discutie din care sincera sa fiu nu am inteles aproape nimic: De ce au murit bebelusii?? raspunsuri ambigui, fara sens….facem glume, caterinca dar numai cei care sunt in situatia in care merg la cimitir sa-si strige durerea, neputinta sa nu fii!!!

    1. Avocat Florentina Ilisei spune

      Problema indiferentei alesilor este una serioasa si ne afecteaza in mod direct pe toti. Se pare ca in România există o lege a răspunderii ministeriale care nu îi obligă însă pe miniştri să citească informările de la SRI şi să folosească informaţiile relevante în folosul cetăţenilor. Concret, dacă un ministru nu deschide un plic cu o notă de la SRI, nu răspunde legal în faţă cuiva. Nimeni nu raspunde, insa toti suportam consecintele! Articolul de pe site-ul http://ljc.ro/ este conceput in sensul ca – NOI, ROMANII, NU TREBUIE SA RAMANEM INDIFERENTI LA INDIFERENTA LOR!!!

    2. Violeta Hututui spune

      Dvs. aveti dreptate fiindca cunoaste-ti legea si rigorile ei, dar noi privitorii si „cititorii pe net” ne spunem doar parerea fiindca prea multe nu putem face, dar din pacate ne confruntam cu toate aceste probleme. La spital, la primarie esti luat la rost daca pui intrebari care nu le convin, toata lumea este grabita, stresata nu au rabdare sa te asculte, sa te indrume unde si ce trebuie sa faci pentru ati rezolva problema. Concret, tara se duce de rapa fiindca sunt f.f. multi care nici nu stiu, EI ce cauta pe acele posturi, darami-te sa mai stie ce au de facut acolo…..Pusi in functii mari(politic indiferent de partid), au rupt legatura „cu prostimea’ carora le cer voturile promitandu-le vrute si nevrute, dar stiu ca dupa ce-si vad sacii-n car uita totul si se apuca „serios de agoniseala legala” !!!

  2. Irina Jitaru spune

    Opinia? Mor oameni,iar oficialii nostri încă discută…ce se intampla e genocid,iar legile noastre sunt balbaite,confuze..
    O sa cada câteva capete,dar Hydra va supravietui…altă poveste,același deznodământ!

  3. Gheorghe Pop spune

    Parerea mea este ca organele de control nu-si fac datoria ei vin in control prin birouri fac plinu si pleaca mai departe

  4. Hajnalka Suto spune

    Se stie de mult timp ca de la dezinfectanti se inbolnavesc pacientii ,mai grav ataca pseumodonasul la bolnavi cu arsuri sau leziuni deschise.Este cunoscut in literatura medicala cea mai periculoasa bacterie

  5. Avocat Florentina Ilisei spune

    Articolul de pe site-ul http://ljc.ro/ este conceput in sensul ca – NOI, ROMANII, NU TREBUIE SA RAMANEM INDIFERENTI LA INDIFERENTA ALESILOR!!! Problema indiferentei alesilor este una serioasa si ne afecteaza in mod direct pe toti. Se pare ca in România există o lege a răspunderii ministeriale care nu îi obligă însă pe miniştri să citească informările de la SRI şi să folosească informaţiile relevante în folosul cetăţenilor. Concret, dacă un ministru nu deschide un plic cu o notă de la SRI, nu răspunde legal în faţă cuiva. Nimeni nu raspunde, insa toti suportam consecintele!

  6. Madalina Andrei spune

    Ambele pot duce la moarte!…traim intr o tara cu conducatori corupti si oameni indiferenti!:)…”Scandalul dezinfectantilor”este doar o mica parte din nenorocirile ce ne inconjoara!

  7. Gabriela Victoria Popa spune

    Daaaaaa !!!! In 2014 , luna Aprilie , scumpul meu tata mi-a spus ca are usturimi mari când urineaza . Am fost la farmacie si am cumpărat tot ce mi-a indicat farmacista . Spre seara a facut febra 39 si am chemat salvarea . Au spus ca are infecție urinara si trebuie tratament cu antibiotic si sonda urinara , tatăl meu având adenom de prostata . După 2 saptamâni de tratament când totul părea OK , după extragerea sondei vezicale , noaptea a facut hemoragie . L-am dus de urgentă la Spital . A trebuit sa stea internat 2 zile pentru lavaj .Dupa o săptămana tatăl meu făcea febra mare tot timpul , avea grețuri , nu putea sta pe picioare . A venit din nou salvarea după vreo 3 ore , pe când se pregătea doamna doctor sa-l consulte pe tatăl meu au fost sunați sa se deplaseze la o alta urgentă si mi-l-au lăsat pe tata cu febra mare , bolnav si având mai multe boli , cu vârsta de 79 ani si sau dus la o urgentă …. Un copilaș de 5 ani de etnie roma s-a tăiat la un deget , văzând sânge si pe toți foarte agitati in jurul lui a leșinat . Deci important e sa știi cum sa faci sa si prioritate ( ei își cunosc se pare drepturile si reușesc sa se impună .) eu educata fiind i-am dat tatălui meu 1 Algocalmin , si comprese cu oțetul la mâini si picioare ca pana binevoueste salvarea sa se reantoarca sa nu mai crească febra tatei . Doamna doctor a spus ca e un nou episod deinfectie urinara , mi-a dat o noua reteta cu un antibiotic mai puternic ( așa după ochii) si pace . Timp de 10 luni de zile am fost la 4 spitale mari din Cluj si nimeni după siringi întregi de sânge nu au descoperit ca tatăl meu a luat E-coli de pe spital prin lavaj direct in sânge . Pe 26 Decembrie 2014 , a doua seara de Crăciun era atât de bolnav , am chemat salvarea , a venit după 3 ore . Era doar șoferul salvării si un asistent . Nu aveau hârtie la aparatul portarul cu care se face EKG-ul . Mi-au spus ca dacă i-l vor duce la spital i-l vor pune pe o rezerva ca jumătate spitalul e închis pentru sărbătorile de iarna si medic de garda e doar unu . Le-am mulțumit si in ziua următoare ne-am dus la Institutul Inimii la Cluj . Aici au spus ca nu la ei trebuie sa mergem la UPU la un alt spital . De aici ne -au trimis pe Spitalul Infectioase unde a luat 3 infecție nozocomiale , a facut septicemie , l-au intubat , doar tuburi ieșeam din tatăl meu . După 2 saptamâni i-am zis doamnei doctor , șefia de pe Terapie Intensiva ca doresc sa-l duc acasă si mi-a zis ca nu are timp sa ii face tatălui meu ieșirea din spital ,, ca se grăbește ca o așteaptă Sotul ” . Văzând ca o privesc socata a rectificat spunând ,, da , de ce sa-l deceti acasă ca aici mai are o șansa „” . Da , așa șanse i-au dat ca tot la 4 zile îmi spuneau ,, a facut candida , , ,, a facut pneumonie ,, , a facut o infecție a pielii numita celulita ” ( aceasta din urma era ca si cum cineva ar fi turnat apa o
    Clocotită pe corpul tatei si era roșu , besicat iar la 3 zile carne vie . A luat infecția care e trecută si pe ieșirea din spital ,, acinetobactar baumanii ” . Au trecut cele 2 saptamâni de șansa cum a spus doamna doctor si pe 26 Ianuarie 2015 ne-au sunat ca tatăl meu a decedat . Exact după o luna de foarte grea Suferința . In tot acest timp deoarece spitalul nu are medicamente trebuia sa cumpăr eu ceea ce îmi spuneau . Era criza de ALBUMINA umana . Am reușit cu mari intervenții sa ii procuror . Am cumpărat pana si termometruca nu le plăcea sa cer sa vad care e temperatura tatei . L-au lăsat sa facă temperatura de 40.4 fără sa miste un deget . Pot sa scriu un roman cum sau purtat cu noi si ne-au umit si cel mai greu e sa trăiesc cu constinta încărcată ca l-am dus pe tatăl meu la moarte sigura . Acum Justiția Divina sa le dea ce merita !!!!

  8. Octavian Gherghina spune

    Nici o pedeapsa nu e destul ! Ar trebui încadrati la genocid împotriva poporului român ! În toti acesti ani , în care cu bunastiinta au folosit si au distribuit produsele respective cîti oameni au fost infectati sau au murit ? Copii , femei , batrîni . . . . Stie cineva ?
    O noua forma de terorism ! PASIV !
    Ar trebui condamnati toti cei care au știut acest lucru și au închis ochii pentru ași rotunjii averile ! Criminali !

Spune ce crezi