Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor. Viaţa Sfântului, tradiții și obiceiuri.

0

 

Viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, ale cărui moaște sunt la Patriarhia Română

       După sărbătoarea Marelui Mucenic, pe 27 octombrie este celebrat Sfântului Dimitrie cel Nou sau Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală.

  • Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou adună, timp de trei zile, mii de pelerini pe Dealul Patriarhiei din Capitală, care vin să atingă raclele cu moaştele Sfinţilor şi bucata din Crucea Sfântă.

  • Desemnat, în 1774, ca protector al Cetăţii lui Bucur. Moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou, considerate a fi făcătoare de minuni, sunt păstrate în Catedrala Patriarhală.

      Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a săvârşit numeroase minuni, fiind venerat de credincioşii din întreaga ţară, patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului Cuviosului  în Biserica Ortodoxă Română. Proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie cel Nou a avut loc în anul 1955, când i s-a acordat ca zi  de prăznuire data de 27 octombrie.

sfantul-dimitrie-cel-nou-4Sfântul Dimitrie Basarabov este unul dintre reprezentantii de seama ai vietii crestine a fost Sfantul Dimitrie zis “cel nou” sau “Basarabov”, ale carui moaste se gasesc azi in catedrala patriarhala din Bucuresti. A trait in veacul al XIII-Iea, deci in timpul “imperiului” de la Tarnovo, intemeiat de romani si de bulgari sub conducerea fratilor Petru si Asan. S-a nascut în satul Basarabi (n.r. – Basarabov, în Bulgaria de azi, la 80 km de Bucureşti), asezat pe raul Lom, un afluent al Dunarii, in apropierea orasului Russe, din părinţi ortodocşi de origine vlahă.

      Parintii lui erau oameni saraci, care nu l-au putut da la invatatura, de aceea, de mic a fost nevoit sa-si castige el insusi cele necesare traiului. Ani in sir a pascut vitele si oile taranilor din sat, pe colinele din preajma Dunarii si pe vaile inverzite ale raului Lom. Viata in mijlocul naturii a oferit tanarului pastor prilejul de a admira mereu frumusetile firii celei vazute, ajutandu-l sa iubeasca si mai mult pe Facatorul lumii vazute si nevazute.

  • In duminici si sarbatori a luat parte alaturi de parinti si de ceilalti credinciosi, la slujbele savarsite in biserica satului, putand astfel sa asculte invataturile de viata indrumatoare ale Mantuitorului Iisus Hristos, ale Sfintilor Sai Apostoli si ale Sfintilor Parinti. Atmosfera de viata autentic crestina din familie, ca si invataturile pe care le auzea la biserica l-au facut sa fie bland si milostiv cu toti semenii sai. Postea si se ruga mereu, asa cum se cuvine unui adevarat crestin.

  • Se ingrijea mult de cei saraci, carora le impartea o parte din hrana pe care o primea de la consatenii sai pentru paza vitelor.

  • Cunoscand pe unii calugari din manastirile din apropiere, a aflat de viata imbunatatita pe care o duceau acestia, departe de lume si de grijile ei. Pe masura ce crestea cu varsta si cu intelepciunea, s-a trezit in el dorul dupa viata monahala, desi practicase si pana atunci, poate fara ca sa-si dea seama, cele trei “sfaturi” cerute oricarui calugar : sfintenia vietii (fecioria), smerenia (ascultarea) si saracia.

  • Într-una din zile, a parasit lumea, cu toate ale ei, si “luandu-si crucea”, s-a calugarit intr-o manastire din apropiere. S-a asezat intr-o pestera, sapata in stanca, pe malul raului Lom. Acolo a petrecut ani in sir in post aspru, infranare si rugaciune, izolat cu totul de lume si chiar de ceilalti monahi. Nu se stie cati ani a trait in aceasta pestera si nici cum isi agonisea cele necesare traiului, dupa cum nu se stie nici data trecerii sale la cele vesnice. De un lucru putem fi siguri : ca el a fost in permanenta o pilda vie de aleasa viata crestina pentru ceilalti calugari si pentru obstea cea mare a credinciosilor.

  • Pe cand si-a simtit sfarsitul aproape, a venit pe malul Lomului si s-a asezat intre doua lespezi de piatra ca intr-un sicriu. Si astfel si-a incredintat sufletul lui Dumnezeu, fiind inconjurat in chip nevazut doar de sfintii ingeri.

 CITITI mai mult pe www.comunitatea-spirituala.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.