Studenţii cer metrou şi pe timpul nopţii

0

  Studenţii cer prelungirea programului de funcţionare a metroului din Bucureşti şi pe timpul nopţii, pentru asigurarea transportului 24 de ore din 24, nu doar în intervalul orar 05:00-23:00, cum este în prezent.

Solicitarea a fost făcută de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și alte 13 organizații studențești și de tineret, luând în calcul atât numărul ridicat de studenţi şi tineri din Capitală, cât şi faptul că participarea acestora la activităţile socio-culturale din Bucureşti este restrânsă din cauza puţinelor posibilităţi de transport pe timpul nopţii. În plus, o astfel de măsura va veni şi în avantajul celorlalţi locuitori, dar şi al turiştilor.

„De asemenea, având în vedere că rețeaua de metrou este cea mai sigură și rapidă modalitate de transport în comun din București, un program de funcționare permanent al acesteia ar fi benefic pentru întreaga comunitate, pentru că nu doar studenții și tinerii ar avea posibilitatea să circule oricând cu metroul, ci oricare cetățean care are nevoie să se deplaseze în timpul nopții.”, se precizează în comunicatul de presă emis de ANOSR.

Mai mult, în sprijinul solicitării de asigurare a unui program non-stop, sunt date exemple din analiza a 65 de rețele de metrou din celelalte state ale lumii:

  • 58,46% dintre rețelele de metrou analizate au un program semnificativ mai lung seara decât cel al metroului bucureștean (38 de metropole);
  • 83,07% dintre rețelele de metrou analizate au un program care depășește ora 23:00 cel puțin într-o zi a săptămânii (54 de metropole);
  • în multe state, programul rețelelor de metrou este mai lung în zilele de weekend, când activitatea socială a cetățenilor pe parcursul nopții este mai intensă iar nevoia acestora de mobilitate crește.

Nu în ultimul rând, ANOSR precizează o asemenea măsură ar putea aduce venituri suplimentare pentru Metrorex, prin creşterea numărului de utilizatori ai reţelei de metrou, context în care se vace trimitere la taxiurile care „de multe ori percep tarife ilegale, mai mari decât prețul real al călătoriei, și nu oferă aceeași siguranță a călătoriei”.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.