Ucenicii şi stagiarii – salariul mimim suportat de Guvern

0

  În cadrul şedinţei Guvernului de la sfârşitul săptămânii trecute, executivul a decis să deconteze practic salariul minim pe economie pentru ucenicii și stagiarii care sunt încadrați de către angajatorii români. Măsura este inclusă într-un proiect de lege ce va fi transmis Parlamentului, spre adoptare.

Potrivit propunerii legislative, angajatorul care încheie un contract de ucenicie poate solicita pe perioada derulării acestuia, respectiv între 1 şi 3 ani, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună (net), echivalentul în lei a 250 euro/lună, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Potrivit Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, la momentul actual, angajatorul poate solicita şi să beneficieze, la cerere, de 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, adică de 300 lei (valoarea ISR pe 2017 este de 500 lei).

În plus angajatorii vor putea primi şi câte 1.350 de lei/lună (net), adică echivalentul a 300 euro/lună, pentru a stimula încheierea contracte de stagiu cu absolvenți de învățământ superior. Suma se acordă pe perioada derulării contractului de stagiu, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în limita fondurilor alocate.

Această „decontare” a cheltuielilor cu ucenicii şi stagiarii este menită a duce la formarea unei forţe de muncă deja calificate şi scăderea şomajului, dat fiind faptul că aceştia vor putea fi păstrați de către angajatorul care i-a calificat sau – în caz contrar – își vor putea căuta loc de muncă aferent calificării astfel obținute.

Obiectivele formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă sunt:

  • să ofere persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, posibilitatea de a obţine o calificare în sistemul de formare profesională a adulţilor, care să permită ocuparea unui loc de muncă şi continuarea învăţării;
  • să permită angajatorilor să îşi asigure forţa de muncă calificată, de calitate, în funcţie de cerinţele proprii;
  • să faciliteze integrarea socială a persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, în concordanţă cu aspiraţiile profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii;
  • să asigure un nivel de securitate adecvat persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, pentru a soluţiona problema pieţelor de muncă segmentate;
  • să contribuie la creşterea economică, crearea de noi locuri de muncă, coeziunea socială şi împlinirea personală;
  • să promoveze dialogul social şi să contribuie la dezvoltarea parteneriatelor la nivel local.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.