Uraganul Florence a provocat rafale de până la 160 de km/h

0

Uraganul Florence a atins vineri Carolina de Nord cu ploaie ca la potop și vânt de 160 de kilometri pe oră. Chiar dacă a mai pierdut din putere, autoritățile avertizează că încă poate pune în pericol vieţile celor care nu se adăpostesc.

În plus, există risc de inundații catastrofale. Potrivit serviciului meteo, ar putea să plouă în 2-3 zile cât în 8 luni.

Uraganul Florence a fost degradat la categoria unu, dar revărsarea apelor oceanului în zonele de coastă și cantitățile uriașe de precipitații îl fac să fie simțit, în continuare, ca un uragan de categoria patru. De fapt, autoritățile spun că nu de la vânt vine principalul pericol, ci de la creșterea potențială a nivelului oceanului cu peste 9 metri și de ploile puternice din următoarele 48 de ore.

O prognoză indică o cantitate de precipitaţii inimaginabilă – 40.000 de milioane de litri în 2-3 zile. Așa că s-ar putea produce inundații grave sau viituri rapide, chiar și la distanțe mari de țărm.

În oraşul New Bern din California s-au produs inundaţii încă de joi seară. Vineri, la primele ore ale dimineţii, 150 de oameni care au ignorat ordinul de evacuare aşteptau să fie salvaţi din casele înconjurate de ape.

Aproape o jumătate de milion de oameni au rămas fără curent electric în cele două state Carolina. Vor fi, probabil, şi mai mulţi, în următoarele zile, avertizează autorităţile.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.