Viața si Mucenicia Sfinților Apostoli PETRU SI PAVEL – Apostolii lui Hristos şi misionarii Evangheliei lui Dumnezeu

0

      Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt două persoane total diferite, care însă îşi împlinesc vocaţiile spre slava lui Dumnezeu.

2009-septembrie-octombrie 072      Petru era pescar căsătorit, neînvăţat, trudit îndelung pe malurile Mării Tiberiada,

  • stors de puteri de mrejele grele şi goale ale profesiei lui. Un om trecut prin greutăţi, învăţat cu foamea, lipsit de subtilităţi şi de educaţie, talpa pământului şi a mării, cu mâinile brăzdatede rănile de funie şi lovit din toate părţile de valurile acestei lumi. La chemarea lui Hristos Dumnezeu, lasă toate şi îi urmează, renunţă la statutul său de pescar şi de cap de familie şi merge pe urmele Mântuitorului.  Ascultă cu atenţie cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu. Cască ochii mari la miile de minuni, pătrunde cu mintea lumina învierilor din morţi săvârşite de Hristos, ascultă muţii grăind despre Cuvântul şi vede pe orbi văzând Lumina lumii, pipăie trupul curat al celor vindecaţi de lepră şi învaţă şcoala iubirii jertfelnice şi vindecătoare de la Arhiereul vindecării veşnice.

Îl urmează cu o credincioşie totală pe Cel care i-a schimbat viaţa definitiv. E impulsiv, nehotărât, nervos, exploziv uneori, însă iubirea pentru Învăţător este mai mare decât toate defectele lui. Merge cu Stăpânul peste tot, simte cum duhul străpuns de Cuvânt intră în fiica lui Iair, cade la pământ în faţa Luminii celei veşnice de pe Tabor, priveşte de aproape, somnoros, lacrimile de sânge ale lui Dumnezeu de pe Ghetsimani. Promite că va merge până la moarte cu Hristos. Îl sfătuieşte să evite Crucea şi Învierea de dragul vieţii pământeşti. Sare la bătaie în grădină şi taie urechea lui Malchus. Prinderea lui Iisus este pentru el sfârşitul speranţelor lui, dezamăgirea totală.

  • În peter_denialnoaptea în care Dumnezeu este pălmuit şi biciuit de oameni, Petru îşi pierde mrejele mentale, cade în frică şi în deznădejde, se leapădă de Cel ce l-a primit, se blesteamă şi se jură că nu-l cunoaşte pe Cunoscătorul vieţii lui. Şi în acel moment, îşi dă seama de infinitul iubirii lui Hristos, cutremur devastator îi cuprinde sufletul, iese afară şi plânge cu amar pentru lepădarea lui.

      Suferă cumplit în inimă pentru Cel ce era bătut, sângerează sufletul lui de durere pentru Răstignit. Toate certitudinile lui, bazate pe viaţă, pe pământ şi pe mare se zdrobesc de piatra inimii lui inundată de lacrimi.

  • Se desfiinţează pe sine pentru a face loc Celui ce iartă întregul univers. Se transformă în plângere pentru Cel a şters toată lacrima de pe toată faţa. Pentru el, lepădatul, nu mai există nimic decât Hristos cel răstignit, bătut, străpuns, ucis pentrurastignirea cu capul in jos a Sf Ap Petrumântuirea lui. De aici Petru moare de-a binelea şi începe o viaţă nouă, în care moartea e neglijabilă şi Viaţa nemuritoare se înstăpâneşte peste lume.

Este iertat pe mărturia întreită a iubirii care şterge întreita lepădare şi devine Potir al Duhului Sfânt la Cincizecime care adapă Biserica cu Hristos cel euharistic. Prezidează cu smerenie soboarele apostoleşti şi ascultă tânguirea inimii lui pentru cădere. S-a răstignit o viaţă pe durerea lepădării de Creator şi a ales cu smerenie să moară pe o Cruce, cu capul în jos, pentru a privi cerul pe care l-a dorit şi l-a aşteptat o viaţă întreagă şi a-şi mărturisi nevrednicia de a muri ca Dumnezeu.

     CITITI mai mult pe www.comunitatea-spirituala.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.